Prima pagină » Știri externe » Ministrul de Externe, prezent la Forumul Diplomatic de la Antalya. Emil Hurezeanu: Regiunea Mării Negre capătă o relevanță STRATEGICĂ sporită

Ministrul de Externe, prezent la Forumul Diplomatic de la Antalya. Emil Hurezeanu: Regiunea Mării Negre capătă o relevanță STRATEGICĂ sporită

Madalina Prundea
Ministrul de Externe, prezent la Forumul Diplomatic de la Antalya. Emil Hurezeanu: Regiunea Mării Negre capătă o relevanță STRATEGICĂ sporită

Regiunea Mării Negre capătă o relevanță strategică sporită datorită rolului cheie pe care îl are pentru asigurarea securității Euro-Atlantice, cât și pentru securitatea energetică a Europei și securitatea alimentară la nivel global, a evidențiat șeful diplomației române, Emil Hurezeanu în cadrul Forumului Diplomatic de la Antalya, la care a participat vineri și sâmbătă, a transmis Ministerul Afacerilor Externe, duminică, printr-un comunicat de presă. Ministrul de Externe a mai pledat pentru o abordare strategică a Uniunii Europene la Marea Neagră, cu accent pe securitate și conectivitate.

Mesajul ministrului Afacerilor externe a fost transmis într-o intervenție, susținută în calitate de keynote speaker, în cadrul sesiunii moderate de New Strategy Center „Securitatea Mării Negre din perspectiva statelor riverane aliate”, alături de omologul din Bulgaria, Georg Georgiev, şi de ministrul adjunct de externe turc, Zeki Levent Gümrükçü, arată MAE.

Oficialul român a arătat importanța unei perspective cuprinzătoare asupra securității, care să includă securitatea economică, protecția infrastructurii critice și combaterea amenințărilor hibride. Totodată, conectivitatea ar trebui valorificată ca un factor de interes comun pentru partenerii din regiune și ca un facilitator pentru apropierea partenerilor noștri precum Ucraina și Republica Moldova de Uniunea Europeană.

Potrivit MAE, ministrul a subliniat importanța cooperării regionale, exemplificată prin crearea în 2024, la inițiativa României, Bulgariei și Turciei, a Grupului operativ pentru combaterea minelor marine din Marea Neagră (MCM BLACK SEA), care contribuie la creșterea nivelului de securitate în Marea Neagră. De asemenea, ministrul și-a exprimat speranța că acest model de cooperare va fi extins și în alte domenii de interes comun.

În marja participării la eveniment, ministrul Emil Hurezeanu a avut o serie de întrevederi bilaterale cu omologii prezenți, printre care Stephen Doughty, ministrul de stat pentru Europa, America de Nord şi Teritoriile de peste Mări din cadrul Ministerului Afacerilor Externe, Commonwealth și Dezvoltare al Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord

În cadrul întrevederii, oficialul român a salutat nivelul excelent al dialogului bilateral, subsumat Parteneriatului Strategic dintre cele două țări, cu accent pe cooperarea în domeniul apărării. A reiterat faptul că Regatul Unit reprezintă un aliat cheie în procesul de consolidare a Flancului Estic. A fost, totodată, evidențiată contribuția esențială a comunității românești din Regatul Unit la soliditatea relației bilaterale. Discuția a oferit și prilejul unui schimb de opinii asupra așteptărilor în raport cu Summitul UE-UK, care va avea loc la 19 mai 2025.

Totodată, ministrul român a avut o întrevedere cu omologul armean, Ararat Mirzoyan. Oficialul român a punctat evoluțiile pozitive ale dialogului bilateral, subliniind deschiderea părții române pentru aprofundarea cooperării sectoriale în domenii precum comerțul, educația și cultura. A reiterat sprijinul României pentru aprofundarea cooperării dintre Armenia și Uniunea Europeană.

Ministrul și-a exprimat îngrijorare față de retorica inflamatorie ce pune în pericol stabilitatea țării și a regiunii

MAE precizează că în cadrul întrevederii bilaterale cu ministrul afacerilor externe din Bosnia și Herțegovina, Elmedin Konaković, ministrul Hurezeanu a transmis angajamentul pentru consolidarea dialogului politic bilateral, precum și în formate de cooperare regională și multilaterală. Partea română a salutat proiectele antamate recent, pentru diversificarea cooperării economice și sectoriale, inclusiv în domenii în care expertiza românească poate sprijini eforturile de dezvoltare a conectivității regionale și integrarea europeană a Bosniei și Herțegovinei. În context, a încurajat continuarea reformelor pro-europene, într-un cadru de dialog și funcționalitate la nivelul tuturor instituțiilor din Bosnia și Herțegovina.

Totodată, arată MAE, ministrul afacerilor externe român a transmis sprijinul ferm al României pentru suveranitatea, integritatea teritorială și ordinea constituțională a Bosniei și Herțegovinei și, în context mai larg, pentru securitatea Balcanilor de Vest, evocând contribuția semnificativă a României la Operația EUFOR Althea din Bosnia și Herțegovina, a cărei comandă este asigurată de România începând cu ianuarie 2025.

„Ministrul Emil Hurezeanu a avut și o întrevedere cu Înaltul Reprezentant al comunității internaționale pentru Bosnia și Herțegovina, Christian Schmidt. Discuția a reliefat preocuparea comună în raport cu situația politică din BiH, ministrul român exprimând îngrijorare față de retorica inflamatorie ce pune în pericol stabilitatea țării și a regiunii. În context, ministrul Hurezeanu a exprimat aprecierea pentru activitatea Înaltului Reprezentant Christian Schmidt și pentru eforturile depuse de acesta în vederea menținerii funcționalității instituțiilor din Bosnia și Herțegovina și a statului de drept”, a transmis MAE.

În cadrul unei scurte întrevederi cu Touhid Hossain, consilierul de politică externă al Republicii Populare Bangladesh, au fost punctate progresele înregistrate în dezvoltarea relațiilor și interesul față de consolidarea dialogului bilateral și impulsionarea dezvoltării componentei economice a relațiilor bilaterale, arată sursa citată.

Sursa foto: Profimedia

Citiți și:

Emil Hurezeanu: România trebuie să țină cont de noile orientări ale administrației SUA ale cercurilor de putere de la Washington

Rusia a declarat „persona non grata” doi diplomați români la Moscova. MAE: Măsura, „neîntemeiată în raport cu prevederile Convenției de la Viena”

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Legea care schimbă jocul. Cum poate fi DEMIS acum un președinte al României
Digi24
„Nu va exista niciun MiG”. Polonia refuză să mai transmită Ucrainei avioane de luptă. Motivele invocate de Varșovia
Cancan.ro
George Radu și-a PRESIMȚIT moartea. Ce le-a spus luptătorul RXF apropiaților, cu puțin timp înainte de tragedie
Prosport.ro
Ioana Țiriac, apariție exotică! Moștenitoarea imperiului Țiriac s-a afișat cu abdomenul la vedere într-un cadru spectaculos
Adevarul
SURSE Președintele Nicușor Dan este pregătit pentru orice compromis politic. Linia roșie rămâne un guvern cu AUR
Mediafax
Berea pe stadioane, aprobată de Parlament! Vot decisiv pentru modificarea Legii 4
Click
Atentat cu bombă în Monaco, acolo unde își face veacul Mihaela Rădulescu. Reacția vedetei după explozia care s-a soldat cu trei victime
Digi24
De ce s-au prăbușit așa de multe clădiri în timpul cutremurelor din Venezuela și cum a rezistat Chile unor seisme mult mai puternice
Cancan.ro
BREAKING | Rezultatele de la Evaluarea Națională 2026 au fost publicate
Ce se întâmplă doctore
Cu ce a ajuns să se ocupe fiica lui Liviu Vârciu în America? Carmina e total schimbată: „De ce să îmi fie rușine?”
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Vestea momentului: Roboții umanoizi au început să fie închiriați cu ziua! Cât costă și ce știu să facă
Descopera.ro
În care religie nu ai voie să mănânci cartofi?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Ea e femeia cu care ți-am zis că-ți fac lipeala!
Descopera.ro
Ce ar putea fi arcul și săgeata strălucitoare depistate de astronomi?