Prima pagină » Economie » Alexandru Chirilă la „Pastila Financiară”: „Principala preocupare a generațiilor de tineri trebuie să fie propria pensie”

Alexandru Chirilă la „Pastila Financiară”: „Principala preocupare a generațiilor de tineri trebuie să fie propria pensie”

Alexandru Chirilă, CEO Profit Point și acționar în SAI Capital Point, în cadrul emisiunii „Pastila Financiară by Mediafax”, a vorbit despre ce înseamnă să ai un obiectiv „bine construit” în finanțele personale. Totodată, a adus în atenție și principala preocupare pe care tinerii ar trebui să o aibă în prezent.  Emisiunea poate fi urmărită integral AICI.

Educația financiară poate să arate calea către redresarea lucrurilor.

„Avem instrumente și această educație financiară vine să ne aprindă lumina. E adevărat, într-o societate care, de la începutul anilor ’90 până astăzi, a fost întunecată de atâtea scandaluri financiare, de jocuri piramidale, de neîncredere. Dar vine educația financiară, care ne arată drumul. Ne spune cum am putea să redresăm lucrurile și ne mai spune un lucru foarte interesant. L-ai spus tu, chiar de la prima emisiune, că trebuie de astăzi să acționăm, dacă n-am făcut-o de ieri”, a spus Adrian Artene.

Alexandru Chirilă: „Având în vedere comportamentele noastre de a cheltui banii instant când îi primim, deci e o formă de protecție a statului”

Alexandrul Chirilă, CEO Profit Point, a explicat care ar trebui să fie principala preocupare a tinerilor din prezent. Având în vedere contextul de astăzi, propria pensie ar trebui să reprezinte principalul obiectiv pentru generațiile de 20 – 40 de ani. A adus în atenție și banii strânși la Pilonul II de pensie. S-a arătat de acord cu primirea banilor în mai multe tranșe egale.

„Cred ca, în contextul de astăzi, principala preocupare a generațiilor de 20 – 40 de ani trebuie să fie propria pensie. Astăzi vedem cu statul bagă mâinile în buzunarul românilor. La Pilonul II, deja, discutăm de a nu-și primi toți banii într-o primă tranșă, ci mult mai multe tranșe egale. Ceea ce, din punctul meu de vedere, având în vedere nivelul de educație financiară al românilor, este foarte corect pentru că e pentru protecția lor, înainte de toate.

Având în vedere comportamentele noastre de a cheltui banii instant când îi primim, deci e o formă de protecție a statului. Dar românii consideră ca cineva lucrează împotriva lor. Eu fac parte din acea categorie de oameni care au decis pentru ei că vor să fie 100% în controlul propriei pensii”, a spus Alexandru Chirilă.

Emisiunea poate fi urmărită integral, aici, pe YouTube „Mediafax Ro”

Emisiunea „Pastila Financiară by Mediafax” poate fi urmărită săptămânal, în fiecare marți dimineață, de la ora 08:00, pe mediafax.ro și gandul.ro.

Autorul recomandă:

Alexandru Chirilă: „Un tânăr ar trebui să economisească 41 de ani pentru un APARTAMENT”

Alexandru Chirilă: „Pentru a rămâne ancorat emoțional într-un OBIECTIV, trebuie să știi de ce îl vrei”

Alexandru Chirilă la „Pastila Financiară”: „Rombul financiar este o metodologie prin care reușim să ne setăm un obiectiv”

CEO Alexandru Chirilă ne spune care este primul pas pentru a trăi o viață lipsită de griji. „Planul este de a fi DISCIPLINAT”

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Iranul ar putea „SĂ DISTRUGĂ” două orașe din SUA. Declarația CONTROVERSATĂ a lui Trump
Digi24
„Să distrugă Los Angeles sau San Diego. Este un preț mic”. Trump, declarații uluitoare despre războiul cu Iran la un miting electoral
Cancan.ro
'Profetul Apocalipsei' anunță o nouă pandemie: 'O boală mult mai periculoasă' 😧
Prosport.ro
FOTO. Ce imagini! Sorana Cîrstea, din nou cu zâmbetul pe buze, după despărțirea de fiul lui Ion Țiriac: „Octombrie călduros”
Adevarul
Comisarii Gărzii de Mediu, amenințați cu pistolul în timpul unui control la o balastieră ilegală din Olt. Jandarmii, chemați să intervină
Mediafax
CALCULEAZĂ câte voturi ar avea în Parlament noul PREMIER. Program INTERACTIV
Click
Andreea Esca, lecția de viață primită de la mama ei: „Păcat că n-a venit mai devreme!” Ce spune despre prietenia cu Mihaela Geoană
Digi24
Câți ruși s-au mutat în România de la începutul războiului din Ucraina
Cancan.ro
Vedeta Antena 1 și medicul căsătorit, de pe bancheta din spate... în chirie! Chirurgul s-a întors la 'pacientă' 🫣
Ce se întâmplă doctore
Bianca Rus este de nerecunoscut după ce a slăbit 70 de kilograme. Ce probleme de sănătate a avut din cauza asta
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
iCAUR V27, „Defender de buget”, debutează oficial în România. SUV-ul chinezesc pornește de la 45.900 de euro
Descopera.ro
Copilul favorit și copilul defavorizat. Ce se întâmplă când părinții oferă iubire și sprijin în mod inegal
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuţa: – Îmi plac bărbații puternici, dar sensibili!
Descopera.ro
Cea mai bună țară în care să te retragi la pensie
Mediafax Italia
Cum POȚI ANULA O AMENDĂ pentru radar?! Regula celor 1000 de metri
Mediafax Spania
NOUĂ REGULĂ în codul rutier! Situația în care ESTE INTERZISĂ depășirea