Prima pagină » Actualitate » Trump își joacă mandatul și la bursă. Președintele american a cumpărat OBLIGAȚIUNI de milioane de dolari

Trump își joacă mandatul și la bursă. Președintele american a cumpărat OBLIGAȚIUNI de milioane de dolari

Bianca Dogaru
Trump își joacă mandatul și la bursă. Președintele american a cumpărat OBLIGAȚIUNI de milioane de dolari

Potrivit Reuters, Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a achiziționat obligațiuni municipale și corporative în valoare de peste 100 de milioane de dolari de la revenirea sa la Casa Albă, conform declarațiilor financiare depuse la Biroul de Etică Guvernamentală din SUA.

Documentele, publicate miercuri, detaliază aproape 700 de achiziții financiare realizate de Trump în perioada 21 ianuarie – 1 august. Printre investiții se numără obligațiuni emise de giganți precum Wells Fargo, Morgan Stantley și Citigroup, dar și de companii ca Meta, UnitedHealth, T-Mobile și The Home Depot.

Zeci de state americane, inclusiv Texas, Florida și New York, sunt reprezentate în achizițiile de obligațiuni municipale, care acoperă spitale, școli, aeroporturi, porturi și proiecte de gaze.

Documentele indică doar intervale de valori pentru tranzacții, precum 100.001-250.000 de dolari sau 1.000.001-5.000.000 de dolari, fără a menționa sumele exacte. Trump nu a raportat  nicio vânzare în această perioadă.

Obligațiunile reprezintă un împrumut acordat unei autorități guvernamentale sau unei companii, în schimbul unei dobânzi fixe. Casa Albă nu a răspuns solicitărilor de comentarii, însă presa americană a relatat că Trump și familia sa nu au fost implicați direct în tranzacții.

Conform legislației adoptate în 1978 după scandalul Watergate, președinții SUA trebuie să ofere o evidență generală a finanțelor lor, dar nu sunt obligați să renunțe la active care pot genera conflicte de interese. Trump a renunțat la tradiția de a institui un trust orb, transferând controlul afacerilor sale către un trust administrat de copiii săi.

Experții în etică guvernamentală și-au exprimat îngrijorarea de-a lungul timpului privind intersecția dintre funcția publică și averea personală a președintelui. Richard Painter, fost avocat șef pe probleme de etică în administrația George W. Bush, a atras atenția că deținerile de obligațiuni ale lui Trump ar putea câștiga valoare dacă Rezerva Federală reduce dobânzile, așa cum a cerut acesta.

„Când ratele dobânzilor scad, prețurile obligațiunilor cresc. Nu e de mirare că se bazează pe Fed pentru o reducere a ratei!”, a declarat Painter pentru Al Jazeera. 

Deși averea netă exactă a lui Trump este neclară, Indicele Miliardarilor Bloomberg a estimat luna trecută averea președintelui SUA la 6,4 miliarde de dolari.


Surse foto: Profimedia

CITEȘTE ȘI:

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
BALA 2, încă un VIS frumos. Ar putea scoate România din criză, dar a fost SUSPENDAT deocamdată
Digi24
VIDEO. Scandal în direct între George Simion și Anca Alexandrescu. „Ce ai de faci așa?”/ „Nu vă e rușine?”
Cancan.ro
EA este soția chirurgului potent, înșelată în repetate rânduri cu vedeta Antena 1. Ce a făcut la scurt timp după ce au reluat amantlâcul
Prosport.ro
Transformarea lui Adrian Mutu. A slăbit 13 kilograme cu dieta lui strictă: ce mănâncă și ce bea
Adevarul
De ce se oferă PSD să voteze un guvern PNL-UDMR din care nu face parte. Strategia lui Grindeanu, explicată de un analist
Mediafax
DETALII-ȘOC ale arestării lui Georgescu: apeluri cu omul pe care „nu-l cunoaște”, banii trimiși de socru
Click
Ce se întâmplă cu banii din pensia privată dacă titularul moare. Cine îi moștenește și ce acte sunt necesare
Digi24
Româncă ucisă în Marea Britanie de un student la criminalistică pasionat de „Dexter”. Cum a aranjat Benjamin Day locul crimei
Cancan.ro
Am făcut calculul. Câți bani a primit Cheloo, în total, pentru cele 5 săptămâni petrecute la Asia Express
Ce se întâmplă doctore
Carmen Șerban, confesiuni dureroase despre lupta cu cancerul: „Se mărea de la o zi la alta, era galopant”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Supraveghezi mașina parcată în fața curții / garajului? Dedeman are o cameră Wi-Fi redusă la 120 de lei
Descopera.ro
Cercetătorii au descoperit o nouă cauză a hipertensiunii arteriale și o cale de a o trata
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Descopera.ro
Cel mai mare furt de vin din istoria Italiei: au fost luate zeci de mii de sticle
Mediafax Italia
Părinții DIVORȚAȚI pot primi 500 de euro pentru chirie! Până când SE DEPUN CERERILE
Mediafax Spania
Te poți angaja și tu aici! Cazare gratis, mese incluse și 4 ORE DE MUNCĂ