Prima pagină » Știri externe » Putin, Narendra Modi și Erdogan, printre liderii așteptați la SUMMITUL Organizației de Cooperare de la Shanghai de la finalul lunii august

Putin, Narendra Modi și Erdogan, printre liderii așteptați la SUMMITUL Organizației de Cooperare de la Shanghai de la finalul lunii august

Putin, Narendra Modi și Erdogan, printre liderii așteptați la SUMMITUL Organizației de Cooperare de la Shanghai de la finalul lunii august

Peste 20 de lideri străini vor participa la summitul anual al Organizației de Cooperare de la Shanghai, a anunțat vineri ministrul adjunct de Externe al Chinei Liu Bin, în cadrul unei conferințe de presă la Beijing.

Reuniunea va fi cel mai mare eveniment de natură diplomatică al Chinei din acest an, notează Bloomberg.

Președintele rus Vladimir Putin, premierul indian Narendra Modi și președintele turc Recep Tayyip Erdogan se numără printre cei așteptați la reuniunea care va avea loc la Tianjin, un oraș portuar din nord-estul Chinei, în perioada 31 august – 1 septembrie.

Alți participanți de seamă la summitul din acest an sunt președintele iranian Masoud Pezeshkian și președintele indonezian Prabowo Subianto.

Summitul, o ruptură cu etosul „unei anumite țări”

Unii lideri, precum Putin și președintele belarus Alexander Lukașenko, sunt așteptați să rămână în China pentru a asista la parada militară de pe 3 septembrie, organizată de Xi pentru a comemora 80 de ani de la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial.

În timpul paradei, China este așteptată să prezinte cel mai nou echipament militar din dotarea forțelor armate.

Făcând aluzie la SUA în termeni voalati, tipici pentru China, Liu a prezentat reuniunea găzduită de președintele Xi Jinping ca o ruptură cu etosul „unei anumite țări” care „încearcă să pună interesul național mai presus de interesul altora”.

„Principiile directoare și spiritul fundamental” al Organizației transcend „concepte învechite, precum ciocnirea civilizațiilor, mentalitatea Războiului Rece și jocurile cu sumă zero”, a afirmat Liu. Organizația „a devenit mai puternică de-a lungul timpului și capătă o importanță din ce în ce mai mare”.

De la înființarea sa de către China, Rusia, Kazahstan, Kârgâzstan, Tadjikistan și Uzbekistan în 2001, Organizația aproape și-a dublat numărul de membri. De asemenea, include o serie de state observatoare și parteneri de dialog, de la Mongolia până la Arabia Saudită.

SUA nu au fost invitate să facă parte din Organizație, un grup care a fost inițial perceput în Occident ca o contragreutate a statelor estice, susținută de China, la alianța NATO.

Liu a declarat că Xi va anunța, de asemenea, noi inițiative și acțiuni pentru a sprijini dezvoltarea grupului și va propune noi metode și abordări pentru îmbunătățirea sistemului de guvernanță globală.

„Președintele Xi Jinping va semna și va emite Declarația de la Tianjin împreună cu liderii altor state membre și va aproba strategia de dezvoltare a Organizației pentru următorii zece ani”, a declarat Liu.

Taxele vamale impuse de președintele american Donald Trump au determinat mai multe state să-și recalibreze relațiile, pe fondul tensiunilor cu Washingtonul.

Recent, China și India au convenit să exploreze posibilitatea delimitării frontierei disputate, ceea ce marchează o reinițializare majoră a relațiilor dintre cele două state.

Foto: Profimedia

RECOMANDAREA AUTORULUI:

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Deputat PNL: Orice tentativă de schimbare a guvernului echivalează cu sabotarea unui obiectiv de țară
Digi24
Coiful de la Coțofenești, recuperat cu ajutorul lui „Indiana Jones al lumii artei”: „Nu o fac pentru bani, ci pentru povești”
Cancan.ro
Codruța Filip, DISTRUSĂ de durere după divorț. Cum a chinuit-o Valentin Sanfira în cei 4 ani de căsnicie
Prosport.ro
Mircea Lucescu a făcut infarct azi! A fost dus cu targa la ATI
Adevarul
„Indiana Jones al lumii artei”, omul-cheie în recuperarea Coifului de la Coțofenești: „Nu o fac pentru bani. Este o parte din sufletul României”
Mediafax
Criza care seamănă cu pandemia: zboruri anulate, combustibil scump și niciun calendar pentru redresare
Click
Destinația din Europa unde 300 de euro ajung pentru două săptămâni de vacanță. Povestea unei turiste care nu credea că poate fi atât de ieftin: „Am trăit ca o regină”
Digi24
„E o glumă”: Fostul reprezentant al armatei ungare afirmă că forțele armate ale țării sunt „la un pas de criză”
Cancan.ro
Codruța Filip, dezvăluirile MOMENTULUI după divorțul de Valentin Sanfira: 'Am aflat mai mult decât pot să duc”
Ce se întâmplă doctore
Cum arăta Oana Zăvoranu în anii 2000, înainte de operațiile estetice! Imagini rare cu bruneta când era complet naturală
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Dacă ai un far funcțional, dar celălalt este ars, te amendează poliția? Ce spune Codul Rutier în 2026
Descopera.ro
De ce câmpul magnetic al planetei Saturn este deformat?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Ion îsi sună mama în noaptea nunții: – Mamăăă!
Descopera.ro
Ce ne apără cu adevărat de trădare, pierdere și umilință? Una dintre cele mai puternice forme de protecție psihică