Prima pagină » Actualitate » Victor Negrescu: „Am inclus pe agenda P. E. o dezbatere despre încălcările repetate ale spațiului aerian al României de către dronele rusești”

Victor Negrescu: „Am inclus pe agenda P. E. o dezbatere despre încălcările repetate ale spațiului aerian al României de către dronele rusești”

Victor Negrescu:

Eurodeputatul Victor Negrescu(PSD) a reușit să atragă atenția Parlamentului European asupra României, cu privire la repetatele incursiuni ale dronelor rusești pe teritoriul nostru. 

Dezbaterea parlamentarilor europeni, pe această temă, urmează să aibă loc în cadrul sesiunii plenare de la Strasbourg de miercurea viitoare, iar rezoluția este prevăzută la vot joi, informează Negrescu, pe facebook.

„Am reușit, cu sprijinul grupului social-democrat, să includ pe agenda Parlamentului European o dezbatere urmată de o rezoluție cu privire la încălcările repetate ale spațiului aerian al României și european de către dronele rusești.

Este un succes important pentru România și pentru securitatea noastră, deoarece Parlamentul European va adopta o poziție fermă de sprijin pentru statele afectate, printr-un document oficial, care va cere:

  • condamnarea acestor provocări de securitate,
  • sprijin concret pentru România, Polonia, Danemarca și Estonia și solidaritate cu țările afectate,
  • o cooperare mai strânsă UE–NATO pentru apărarea spațiului aerian,
  • dezvoltarea capacităților europene de apărare împotriva dronelor și protecția infrastructurilor critice (Zidul Dronelor).

Dezbaterea urmează să aibă loc în cadrul sesiunii plenare de la Strasbourg de miercurea viitoare, iar rezoluția este prevăzută la vot joi.”

Social-democratul consideră că mesajul care transpare din această inițiativă este acela că „România nu este singură. Uniunea Europeană trebuie să protejeze suveranitatea statelor membre și siguranța cetățenilor săi.”

RECOMANDAREA AUTORULUI:

Oana Țoiu anunță că România va produce drone împreună cu Ucraina: „Flancul estic să fie mai bine protejat, în special în ceea ce privește apărarea aeriană”

Moșteanu caută expertiză militară într-o țară mai mică decât Teleormanul și cu o armată de 1.200 de oameni, cea mai mică din NATO

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
ATENȚIE, șoferi! România, traversată de transporturi AGABARITICE de până la 130 de tone. Traseele pe care circulă
Digi24
„Hitler era un criminal leneș care se trezea la prânz”. De ce multe lucruri pe care le știm despre ascensiunea naziștilor sunt greșite
Cancan.ro
Ella Vișan, desfigurată după un accident cumplit! La un pas de moarte, după ce a căzut 100 metri în gol
Prosport.ro
Ion Țiriac investește 100.000.000 de euro într-un ansamblu rezidențial pe fosta platformă industrială Lemexim
Adevarul
„S-au așteptat să profite pe spinarea americanilor”. De ce a amenințat Donald Trump că va restricționa exporturile de motorină către Europa
Mediafax
RĂCEALA și GRIPA bat la ușă! Cum îți pregătești organismul pentru sezonul rece
Click
Care era numele real al lui Mircea Albulescu. Regretatul actor ar fi împlinit astăzi 92 de ani
Cancan.ro
Vine iarna în România! Meteorologii anunță ninsori începând cu 13 octombrie
Ce se întâmplă doctore
Sfatul unui medic pentru sezonul rece. Ce să ai în casă de la primele semne de răceală?
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
BYD Sealion 5, același scor de siguranță ca Dacia Bigster. Unde este deficitar SUV-ul chinezesc?
Descopera.ro
Există sau nu OZN-uri? Ce știm cu adevărat în 2026 despre fenomenele neidentificate
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Descopera.ro
Se reproduce sexual, dar produce urmași asemenea unor clone. Planta care sfidează regulile moștenirii genetice
Mediafax Italia
„Vor muri 89 de persoane!” Mesajul care anunță UN MASACRU!
Mediafax Spania
Mergi cu bicicleta? De azi s-au schimbat regulile: ce trebuie să știi!