Prima pagină » Știri politice » Grindeanu bagă PSD în ședință. Social-democrații îi pun condiții lui Bolojan pentru reforma în administrația locală – 20% concedieri, la centru

Grindeanu bagă PSD în ședință. Social-democrații îi pun condiții lui Bolojan pentru reforma în administrația locală – 20% concedieri, la centru

Biroul Permanent Național (BPN) al Partidului Social Democrat se reunește luni, 6 octombrie, de la ora 13.00, într-o ședință la sediul central al PSD din Șoseaua Kiseleff. Potrivit informațiilor obținute de Gândul, principalul punct pe ordinea de zi îl reprezintă pachetul de reformă a administrației publice, aflat în lucru la Guvern.

UPDATE PSD condiționează reforma administrativă

Potrivit surselor Gândul, PSD condiționează reforma administrației locale, care presupune o reducere de personal de 10% (aproximativ 13.000 de concedieri), de implementarea unei reforme similare în administrația centrală, unde social-democrații propun concedieri în proporție de 20%.

De asemenea, PSD este de acord cu stabilirea unor praguri de populație pentru a diferenția statutul localităților, de exemplu:
– municipiile sa aibă peste 50.000 de locuitori,
– orașe să fie clasate cele sub 50.000 de locuitori.

O nouă ședință a coaliției pe tema reformei administrației locale este programată pentru marți, la ora 14:00, adaugă sursele citate.

Știrea inițială

Surse politice au declarat pentru Gândul că, în ciuda discuțiilor intense din ultimele săptămâni, coaliția de guvernare nu a reușit încă să cadă de acord asupra formei finale a pachetului de reformă.

Social-democrații insistă ca măsurile de reducere a cheltuielilor din administrația locală să fie dublate de o reformă mai amplă, extinsă și la nivel central, astfel încât impactul să fie echilibrat între instituțiile din teritoriu și cele din aparatul central.

În prezent, în interiorul coaliției ar exista două variante de lucru pentru reforma administrației locale. Potrivit surselor citate, prima variantă vizează reducerea cu 30% a posturilor totale, ceea ce ar însemna nu mai mult de 20% din cele ocupate. A doua variantă ar merge pe o scădere de 10% a cheltuielilor totale, inclusiv prin tăieri de posturi.

De partea cealaltă, Ilie Bolojan ar susține orice variantă care reduce cu cel puțin 10.000 numărul de posturi din administrația locală, au declarat surse politice pentru Gândul. O nouă ședință a coaliție va avea loc săptămâna aceasta.

Reforma ar putea fi adoptată până la finalul anului, urmând să intre în vigoare de la 1 ianuarie 2026 sau, cel târziu, de la 1 februarie.

Alegerile pentru Capitală și data Congresului PSD, incerte

Pe lângă reforma administrației, social-democrații mai au de clarificat două teme fierbinți. Alegerile pentru Capitală și data Congresului PSD.

USR ar presa, potrivit informațiilor Gândul, ca alegerile pentru București să aibă loc în luna noiembrie, însă PSD nu pare dispus să se grăbească.

Daniel Băluță, edilul Sectorului 4 și unul dintre posibilii candidați ai PSD pentru Primăria Capitalei, a declarat sâmbătă că „decizia organizării alegerilor este exclusiv la latitudinea premierului, astfel încât, dacă premierul României hotărăşte că astăzi este oportun să emită ordonanţă, dânsul poate organiza alegeri”.

În privința Congresului PSD, partidul rămâne în așteptare. Sorin Grindeanu deține în prezent funcția de președinte interimar, iar o decizie privind congresul urmează să fie luată în Consiliul Politic Național, nu în BPN.

„Sunt convins că în următoarele zile domnul preşedinte Sorin Grindeanu, preşedinte interimar, va anunţa momentul în care este congresul, după ce, în prealabil, ne vom consulta împreună în CPN”, a declarat Daniel Băluță.

FOTO: Alexandru Dobre/ Mediafax


AUTORUL RECOAMNDĂ:

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
CRIZĂ în Polonia: Președintele Nawrocki și-a întors avionul din drum. Protestatarii au forțat intrarea Tribunalului Constituțional
Digi24
„Nu mai provocați Rusia”: Solicitarea fermă a Pentagonului către oficialii din Europa
Cancan.ro
I-am aflat tariful Mirei de la Insula iubirii 2026. Pentru doar 16 euro...
Prosport.ro
„Fabuloasă ca de obicei”. Raluca Zenga a încins atmosfera cu imaginile în costum de baie din cea mai recentă vacanță
Adevarul
Revolta generației Z se extinde în Europa. De la nemulțumiri economice la cereri de schimbare politică
Mediafax
Kelemen Hunor, mesaj clar despre Guvernul Niculescu. Cât vrea să reziste actualul Executiv
Click
Horoscop 31 octombrie - 5 noiembrie. Succes pentru Balanțe, Peștii au parte de oportunități profesionale și schimbări pe care le așteptau de multă vreme
Digi24
Cum au dispărut cei 700.000 de euro confiscați pe aeroportul Otopeni. Bancnotele, înlocuite cu coli de hârtie
Cancan.ro
MESAJUL transmis de Mihaela Rădulescu, după ce fiica lui Cosmin Cernat a fost agresată de soțul Monicăi Iagăr
Ce se întâmplă doctore
Ce poți face seara pentru sănătatea inimii și care sunt semnele unui infarct ce nu trebuie ignorate
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Cât costă un Volvo XC40 second-hand în România? Un SUV suedez din 2021 atrage atenția prin dotări
Descopera.ro
Boala de care a suferit în tăcere căpitanul Picard din „Star Trek”
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Cel mai dificil rally-raid din lume revine în Africa după aproape 20 de ani
Mediafax Italia
Se anunță PRIMELE NINSORI! Țara va fi împărțită în două de vreme...
Mediafax Spania
Cum obții PENSIA DIN STRĂINĂTATE?! Anunțul făcut de CNPP