Prima pagină » Știri externe » Începe „războiul” Praga vs Bruxelles: Andrej Babis, liderul partidului victorios în alegerile din Cehia, spune „NU” aderării Ucrainei la UE

Începe „războiul” Praga vs Bruxelles: Andrej Babis, liderul partidului victorios în alegerile din Cehia, spune „NU” aderării Ucrainei la UE

Andrej Babis, liderul partidului conservator ANO 2011 care tocmai a câștigat alegerile legislative din Republica Cehă, nici n-a ajuns prim-ministru, și deja a provocat prima tensiune în relațiile cu Bruxelles.  

Politicianul de dreapta a spus „NU Ucrainei”.  Babis le-a promis alegătorilor că pe durata guvernării ANO 2011, Cehia nu va accepta aderarea Ucrainei în Uniunea Europeană. Vizibil bucuros, politicianul pro-Trump a venit la sediul partidului în timp ce membrii partidului petreceau.

Potrivit rezultatelor finale:

  • Partidul populist de dreapta ANO 2011 a obținut 34,5%,  deci 80 de mandate parlamentare;
  • Alianța pro-europeană și conservatoare-liberală „Spolu”, alcătuită din Partidul Democratic Civic condus de Petr Fiala, s-a situat pe locul 2, cu 23,4% – 52 de locuri în Parlamentul Republicii Cehe;
  • Partidul STAROSTOVE (Primari și Independenți), un partid liberal pro-european, a obținut 11,2%, adică 22 de locuri, fiind pe locul 3.

Liderul Pietr Fiala și-a îndemnat votanții să accepte în mod democratic rezultatele alegerilor, dar a declarat că nu va face un pas în spate:

„Rezultatul este clar și trebuie acceptat în mod democratic. Indiferent care va fi rolul meu de acum încolo nu voi renunța să lupt împotriva populismului și extremismului. Nu vă așteptați să îmi dau demisia sau să mă declar obosit”.

Andrej Babis: NU Ucrainei în UE

Babis a transmis că Ucraina nu este pregătită să adere la Uniunea Europeană.

„Dar voi nu sunteți pregătiți pentru UE. Mai întâi trebuie să punem capăt războiului și, desigur, putem coopera cu Ucraina, dar voi nu sunteți pregătiți pentru UE”, a mai spus liderul conservator.

Babis s-a întâlnit de trei ori cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski, inclusiv în noiembrie 2019, și că a susținut Ucraina încă de la ocuparea Crimeei de către Rusia.

„Ajutăm Ucraina prin intermediul UE. UE ajută Ucraina, iar acest lucru se încadrează în bugetul european, iar noi contribuim cu sume importante la bugetul european, și astfel putem continua să ajutăm”, a declarat Babis, citat de Ukrainska Pravda.

ANO 2011 nu are majoritate

Totuși, ANO 2011 nu și-a asigurat majoritatea absolută în Parlament și ar putea avea dificultăți la negocierile privind formarea unei coaliții de guvernare.  Babis i-a asigurat pe alegători de sentimentele sale proeuropene, după ce a avut o întâlnire cu preşedintele Petr Pavel pentru începerea discuțiilor privind viitorul guvern. Există posibilitatea ca Babis să nu fie propus premier de către președintele Republicii Cehe.

„Am discutat despre rezultatele alegerilor şi despre imaginea noastră în cadrul NATO şi al UE. Văd informaţii negative care circulă în străinătate şi cred că este nedrept”, a declarat Babis, fost prim-ministru în 2017-2021, adăugând că doreşte ca „Europa să funcţioneze optim”.

„Vrem să salvăm Europa. Vrem să câștigăm următoarele alegeri din Parlamentul European. Suntem cât se poate de clar pro-europeni și pro-NATO, desigur. Pentru mine, acesta este apogeul carierei mele politice. Nu mi-a venit să cred. Speram să obținem 30%. Sondajele noastre indicau 26%, rezultatul este genial”, a spus Andrej Babis, vizibil încântat.


Sursa Foto: Profimedia

Sursa Video: Digi24 

Autorul recomandă:

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Warren Buffett regretă că și-a vândut acțiunile Apple, dar spune că nu ar cumpăra acum, având în vedere situația pieței
Digi24
Marco Rubio, telegramă către toate ambasadele SUA să colaboreze cu unitatea de Operațiuni Psihologice a Pentagonului
Cancan.ro
» Primele și singurele imagini cu mama copiilor lui Bogdan de la Ploiești. Cum arată femeia care l-a făcut tătic pe artist
Prosport.ro
FOTO. Gică Hagi o ține de mână și o traversează strada pe Kira, fiica lui care împlinește 30 de ani
Adevarul
Harta centurilor rutiere așteptate în România. Unde se construiesc cele mai spectaculoase variante ocolitoare
Mediafax
Programul și traseul Pelerinajului de Florii din București
Click
Patru zodii vor triumfa, începând cu data de 13 aprilie. Acești nativi vor avea noroc în dragoste, carieră și pe plan financiar
Digi24
Rubio amenință că SUA şi-ar putea schimba poziţia faţă de NATO din cauza sprijinului limitat în Iran. „Ne vom ocupa de asta mai târziu”
Cancan.ro
Cum va fi vremea de Paște 2026. ANM anunță temperaturi anormale pentru aceasta perioadă
Ce se întâmplă doctore
Gabriela Cristea a dezvăluit cum a slăbit 30 de kg. Cu ce tehnici a reușit să scape prezentatoarea TV de kilogramele în plus
Ciao.ro
Cine este Aurel Frandeș, pădurarul erou care le-a salvat pe Rebeca și Melisa: 'Încă o noapte și nu supraviețuiau'
Promotor.ro
2026: Top 5 mașini ieftine pe GPL disponibile acum în România. Singurii producători de pe piața locală ce oferă GPL din fabrică
Descopera.ro
Imagini fără precedent cu planeta Saturn!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Părinte, spune am voie cu femei în post?
Descopera.ro
Obiceiurile alimentare contează mai mult decât am crede pentru adolescenți