„Bolojan mi-a luat 82 de lei!”. Ce PENSIE primește Maria, o pensionară de 92 de ani din Bârlad, după o viață întreagă de muncă

La 92 de ani, Maria Cucu, din Bârlad, mai găsește sprijin doar în nepoți și credința ortodoxă. O viață întreagă a muncit la fabrica de confecții din localitate, unde a lucrat 25 de ani „în halat și în furou”, așa cum spune ea, pentru că „tare cald mai era”.

Din munca ei cinstită, femeia primește acum o pensie de 1.627 de lei, la care se adaugă 858 de lei ca văduvă de veteran și 400 de lei pentru perioada de refugiu din timpul războiului.

„Făceam cămăși, halate, ne plăteau la bucată”

De curând, însă, bătrâna a rămas uimită când a văzut că statul i-a luat bani din pensie.

„Și din aceștia mi-a mai luat Bolojan 82 de lei, deși pensiile adunate sunt sub 3.000 de lei și nu trebuiau impozitate. Lacomi! Mi-au luat până și din pensia de la confecții vreo 5 lei. Dar, ce e pe haram, haram se duce! Asta trebuie să înțeleagă premierul”, spune Maria, cu glas amar, într-o declarație pentru vremeanoua.ro.

MARIUS TUCĂ SHOW Gândul prezintă Best of Marius Tucă Show – vineri, 26 decembrie, de la ora 20.00

22:00

INEDIT Care este cel mai lung drum din lume: se întinde pe 30.600 km, leagă două continente și traversează 14 țări

22:00

Bătrâna își amintește cu drag, dar și cu un strop de mândrie, anii petrecuți în fabrica de confecții: „Am lucrat 25 de ani. Făceam cămăși, halate, ne plăteau la bucată, 5 bani buzunarul, de exemplu, și tot așa. Primeam avans și lichidare și aveam bani pentru copilași. Eram foarte mulțumită și bucuroasă!”.

Viața nu i-a fost ușoară. Soțul ei, dulgher la Constructorul Bârlad, a rămas nevăzător după un accident de muncă. Cu lacrimi în ochi, Maria povestește cum a semnat, în 1975, o declarație prin care promitea că nu îl va părăsi niciodată, pentru ca medicii să accepte să-l opereze.

„Domnule profesor, eu am doi copii. Unul intrase la Bacalaureat, iar fata era la Liceul Sanitar. Eu nu-l părăsesc dacă va rămâne orb!”, i-a spus atunci medicului Petre Vancea, renumitul oftalmolog de la Iași.

Durerea cea mai grea a venit, însă, mai târziu. Ambii copii ai Mariei au murit – fiica, Doina, biochimist la Centrul de Transfuzii din Bârlad, s-a stins din viață la vârsta de 62 de ani, iar fiul, Cornel, militar de carieră la Roman, la 69 de ani.

„Pentru mine, viața s-a terminat demult. Mi-am pierdut soțul, apoi copiii. Corneluș, mândria mea, s-a dus în somn! Ce rost mai are să trăiesc? Stau nopțile și nu dorm, cu pozele lor în față, și vorbesc cu ei. Am noroc de nepoți și de ginere. Tare îmi mai plânge sufletul, că ai mei copii s-au dus. Tare ascultători au mai fost și iată că am ajuns să îi îngrop eu, nu ei pe mine”, spune femeia printre suspine.

„Seara stau în fața pozelor lor și mă uit la ce au fost copilașii mei. Am o candelă mare, mare, care face lumină între cele poze și vorbesc cu ei: «Doină, mamă! Cornel, mamă! Ce mă fac eu fără voi?!» Îmi este foarte greu. Ce mă face să merg mai departe sunt cei patru nepoți”, mai adaugă bătrâna.

„Cădeau bombele din cer ca ploaia”

Maria s-a născut în 1933 și își amintește perfect anii războiului – „Am fost în refugiu la Roșiori de Vede, în județul Teleorman. În război a fost foarte greu. Când am plecat, am mers numai noaptea. Din cer curgeau bombele de parcă ploua. Am mers până la Roșiori cu vagonul de marfă și de acolo cu căruțele. Ne-au băgat în casele oamenilor cu forța. De aceea s-au purtat urât cu noi, ne ziceau că suntem din Rusia, că am venit să le luăm averile”.

Statutul de refugiat i-a adus mai târziu o mică pensie de 400 de lei, pe care a reușit s-o obțină abia după 2014, cu ajutorul unor profesoare întâlnite întâmplător într-un tren.

„Am găsit toate documentele și după aceea am obținut pensia. Eu am și o memorie bună, știam toate datele. I-am ajutat și pe frații mei să obțină pensia de refugiat. Pe unul dintre ei l-am convins greu, nu voia, că se rușina de fete. I-am spus: «Meluță, pe fetele tale le-au mâncat păduchii și ploșnițele sau pe noi?» Așa l-am convins!”, povestește femeia zâmbind.

În prezent, Maria locuiește în casa fiicei sale, lângă biserica pe stil vechi din Bârlad, alături de ginerele care o ajută cu treburile casei. În ciuda durerilor și a neajunsurilor, femeia nu se plânge pentru ea – „Dumnezeu m-a ținut până la 92 de ani. Nu știu de ce, dar poate pentru rugăciunile copiilor mei din cer”.

RECOMANDAREA AUTORULUI:

Unele perioade nu aduc vechime în muncă. Ce ani nu se iau în calcul pentru PENSIE

Peste o jumătate de milion de români rămași fără asigurări medicale sunt CONDAMNAȚI la o viață fără prevenție și tratament. Președintele pacienților: „Nu vor mai merge la medic sau vor merge pe ultima sută de metri”