Prima pagină » Actualitate » DACIAN FALL 2025: Cinci mii de militari din zece state NATO se vor antrena în România

DACIAN FALL 2025: Cinci mii de militari din zece state NATO se vor antrena în România

România devine, în această toamnă, una dintre principalele zone de antrenament ale NATO în Europa de Est. Cinci mii de militari din 10 state NATO, inclusiv România, se pregătesc pentru un exercițiu de amploare care va începe simultan în 9 poligoane din țara noastră.

Detașarea Brigăzii 7 franceze în România, pentru exercițiul Dacian Fall, a fost planificată încă de acum doi ani. O parte dintre vehiculele militare au ajuns deja la Cincu, sediul Grupului de Luptă condus de Franța și unul dintre poligoanele în care va avea loc antrenamentul internațional.

1.000 din cei 2.400 de militari francezi au ajuns deja în România. Astfel de transporturi vor continua și în zilele următoare, transmite tvr.info.

„În total, sunt șapte zile pentru a ajunge prin Grecia, prin sud. Motivul pentru care durează atât de mult este că ne deplasăm într-un convoi militar, astfel încât beneficiem de sprijinul poliției militare din Bulgaria și România. Aceste convoaie trebuie să rămână împreună, așa că se deplasează cu o viteză puțin mai mică decât limita legală, ceea ce face ca transportul să dureze puțin mai mult”, a declarat Yann Schmidt, Comandant, Elementul Național de Sprijin al Franței în România.

Nicolas Vergos, Comandant, Grup de Sprijin Întrunit al Brigăzii Franceze: „Este prima dată când Franța detașează o întreagă brigadă în România. Iar cel mai important lucru este că, în primul rând, aceasta este o operațiune logistică”, a spus Nicolas Vergos, Comandant, Grup de Sprijin Întrunit al Brigăzii Franceze.

Exercițiul Dacian Fall începe pe 20 octombrie. Vor participa 5.000 de militari din 10 state NATO, care vor desfășura trageri și exerciții tactice în mai multe poligoane din România.

Foto: Profimedia

RECOMANDAREA AUTORULUI:

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Armata face recrutări în rândul tinerilor! Câți bani vor primi lunar voluntarii și cât durează instrucția militară
Digi24
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Cancan.ro
Vlad Bălțățeanu i-a recunoscut medicului psihiatru cum a murit Valentina din Olt, de fapt: 'Am vrut să dau în ea cu coada de mătură, nu să o înțep'
Prosport.ro
FOTO. Direct din saună! Imagini hot cu Laila Hasanovic după zvonurile că s-a despărțit de Jannik Sinner
Adevarul
Teleorman înseamnă „pădure nebună”, iar Dâmbovița, „valea cu stejari”. De unde vin, de fapt, numele județelor României
Mediafax
George Simion, atac dur la adresa Bruxelles-ului! Liderul AUR spune că „ne transformăm într-o dictatură"
Click
Un bucureștean a stârnit revoltă în rândul meseriașilor! Ce ofertă de 5.000 de euro i-a făcut să răbufnească
Digi24
Rusia cere retragerea unei țări europene din NATO pentru a pune capăt războiului din Ucraina. Ce pretenții mai are Putin
Cancan.ro
Tabel pensii. Ce pensie vei primi la bătrânețe, dacă ai lucrat 40 de ani cu carte de muncă, în funcție de job-ul tău
Ce se întâmplă doctore
Dieta-specială cu care a slăbit Ozana Barabancea. Acum are o siluetă trasă prin inel: „Am ajuns să încap în rochiile din liceu”
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Produse de îngrijire a mașinii pe timpul iernii, disponibile la Lidl. Ce poți folosi pentru a întreține mașina ta?
Descopera.ro
O planetă a dispărut în mod misterios de sub ochii astronomilor
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Țara în care tocmai a fost inaugurată cea mai frumoasă linie de tramvai din lume
Mediafax Italia
Case ieftine. Unde le găsești și ce trebuie să verifici înainte să cumperi?!
Mediafax Spania
Profeția care s-a adeverit! Ce spunea în urmă cu 12 ani...