Prima pagină » Actualitate » Moţiunea AUR împotriva ministrului Economiei a picat cu 66 de voturi împotrivă/Radu Miruţă: „Le mulţumesc celor de la AUR”

Moţiunea AUR împotriva ministrului Economiei a picat cu 66 de voturi împotrivă/Radu Miruţă: „Le mulţumesc celor de la AUR”

Luiza Dobrescu

Parlamentarii AUR au depus moţiune simplă împotriva ministrului Economiei, Radu Miruţă. Luni, a avut loc dezbaterea documentului în plenul Senatului. 

Moțiunea AUR împotriva ministrului Radu Miruță a fost dezbătută și votată luni seara, în plenul Senatului.

Din cei 103 senatori prezenți în sală, 66 au votat împotrivă, 34 pentru, iar 3 s-au abținut.

Moțiunea împotriva ministrului Radu Miruță a picat. Acesta a declarat, pentru Gândul, că le mulţumeşte celor de la AUR:

„Le mulţumesc celor de la AUR pentru că mi-au dat scena.  Mi-au dat posibilitatea să le explic românilor ce-am făcut în 100 de zile la minister(…) A fi membru de partid nu e o boală. Boala este să te legi de el că e membru de partid fără să aibă nimic profesional în el”, a spus Miruţă după ce moţiunea sa a picat la vot.

RECOMANDAREA AUTORULUI:

Ministrul Economiei, Radu Miruță, are emoții înainte de moțiunea de cenzură care îl vizează. „Sunt om, nu robot”

AUR face primul pas pentru demiterea lui Nicușor Dan. Solicitarea e trimisă OFICIAL la președintele Senatului / Abrudean (PNL): E o aberație

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Bloomberg: România a cheltuit 1 miliard de euro pentru a-și apăra moneda în timpul declinului global din martie
Digi24
Ucraina a atacat ultima mare conductă prin care ajunge petrolul rusesc în Europa, acuză Gazprom
Cancan.ro
IMAGINI de la priveghiul Crinei Hisum, tânăra din Câmpulung Moldovenesc care murit după ce a căzut de la etajul 5 al unui bloc
Prosport.ro
FOTO. Imaginile cu EVA au făcut ravagii printre fani: „Nu ne putem concentra”
Adevarul
Șeful Forțelor Navale Române: „Există motive care mă țin noaptea treaz”. Adevărul despre pericolul minelor marine și amenințarea Rusiei
Mediafax
Ucrainenii preiau o afacere bănoasă în România. Fabrica din Roman devine platformă-cheie de producție în UE și la nivel internațional
Click
Cea mai nouă „țară” din lume are 25.000 de cetățeni și se află în deșert. Cum a fost creată și cine este liderul care i-a dat numele dintr-o glumă banală
Digi24
„Alegeri inechitabile în Ungaria.” De ce e Viktor Orban atât de greu de învins
Cancan.ro
Trupul medicului Cristian Staicu nu poate fi ridicat de la IML. Ancheta morții sale se complică
Ce se întâmplă doctore
Ce mai face Alina Plugaru și din ce își câștigă acum banii. Actrița s-a retras din viața publică și și-a schimbat complet viața: „Nu mă mai interesează”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
2026: Dacă ridici ștergătorul unei mașini parcate neregulamentar riști dosar penal. Se consideră infracțiune
Descopera.ro
Dovedit științific! Cei care fumează au creierul mai mic
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Ahmed: – La mine în țară poți să ai 4 neveste!
Descopera.ro
Probleme pentru echipajul Artemis 2 în drum spre Lună! Ce a transmis NASA?