Prima pagină » Actualitate » FOTO. Cum a fost copilăria lui Cătălin Botezatu. ”Am avut o educație SPARTANĂ”

FOTO. Cum a fost copilăria lui Cătălin Botezatu. ”Am avut o educație SPARTANĂ”

Cum a fost copilăria lui Cătălin Botezatu

Cătălin Botezatu, în vârstă de 58 de ani, și-a amintiti de nii copilăriei. Designerul a mărturisit că a avut parte de o educație spartană.

Cătălin Botezatu este unul dintre cei mai cunoscuți și apreciați designeri din România. Acesta s-a bucurat de succes atât ca model, cât și ca om de afaceri. De-a lungul anilor, designerul a avut numeroase relații cu femei celebre.

Creatorul de modă și-a amintit de vremurile de altădată. Acesta a povestit, pentru revista Viva, că a avut parte de o copilărie frumoasă, dar în egală măsură și de o educație spartană.

Cum a fost copilăria lui Cătălin Botezatu. ”Dacă nu le făceam bine, însă, mâncam bătaie”

”La mine, copilăria a fost frumoasă… altfel. Deși am avut o educație spartană și pe vremea aceea consideram că am cea mai rea mamă din lume – pentru că mă ținea din scurt și nu-mi dădea voie să fac nimic – totuși, datorită bunicilor și pentru că aveam o situație financiară decentă, dacă făceam lucrurile bine, primeam o recompensă. Dacă nu le făceam bine, însă, mâncam bătaie. Aia era, cum s-ar spune, recompensa inversă”, a mărturisit Cătălin Botezatu.

”În fiecare weekend plecam cu părinții mei la Poiana Brașov și stăteam la un celebru hotel. De un Crăciun, țin minte că am primit un bob – adică o sanie cu trei schiuri – roșu nuanța Ferrari, cu șa lungă, din piele. Am fost fascinat atunci de acest dar. Mergeam și în croaziere vara, chiar dacă eram pe vremea comunismului. A fost o copilărie frumoasă, dar spartană, învățam mult, trebuia să citesc foarte mult, șase-șapte ore pe zi, timpul liber era puțin, două-trei ore mă jucam, dar aici era inclus și sportul. Am făcut atletism de performanță, volei și baschet. Mai puțin fotbal, că nu am fost bun. Mă puneau în poartă, dar nici acolo nu eram în stare de nimic”, a mai povestit designerul.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
FOTO. MII de oameni la manifestația pro-Georgescu din Capitală! Persoane ridicate de jandarmi, circulație blocată în zona Palatului Parlamentului
Digi24
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Cancan.ro
'Nostradamus al Americii', profeție îngrijorătoare pentru 2028. Război care ar dura 27 de ani!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată prezentatoarea TV care se iubea de 10 ori pe săptămână cu celebrul fotbalist
Adevarul
Manichiurista care ironizează salariile medicilor rezidenți și susține că ea câștigă mai bine: „De bani nu vorbim, că vede ANAF-ul!”
Mediafax
Se circulă în condiții de IARNĂ pe mai multe artere importante din țară! Zeci de utilaje mobilizate
Click
Premieră în România! Orașul în care cimitirul a fost digitalizat. Cum poți găsi mormintele cu ajutorul unui cod QR
Digi24
Putin mai are la dispoziție doar două planuri pentru înfrângerea Ucrainei. Ce l-ar putea forța să schimbe strategia
Cancan.ro
Vlad Bălțățeanu i-a recunoscut medicului psihiatru cum a murit Valentina din Olt, de fapt: 'Am vrut să dau în ea cu coada de mătură, nu să o înțep'
Ce se întâmplă doctore
Răsturnare de situație în cazul morții Valentinei Tănăsie, tânăra găsită într-o valiză! Vlad Bălțățeanu a recunoscut ce i-a făcut iubitei sale: „Au fost câteva lovituri”
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
SUV coreean cu motor diesel de 2,2 litri și tracțiune 4x4. Mașina care ține cu portofelul
Descopera.ro
Un obiect misterios care accelerează prin spațiu nu poate fi explicat de cercetători
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
O balenă cu nările pe aceeași parte a capului înota în oceane acum 6 milioane de ani
Mediafax Italia
Case ieftine. Unde le găsești și ce trebuie să verifici înainte să cumperi?!
Mediafax Spania
Profeția care s-a adeverit! Ce spunea în urmă cu 12 ani...