Prima pagină » Video » Ion Cristoiu: S-a mai făcut un pas către Al Treilea Război Mondial!

Ion Cristoiu: S-a mai făcut un pas către Al Treilea Război Mondial!

Ion Cristoiu, scriitor și publicist

Scriitorul și publicistul Ion Cristoiu explică, în „pastila” sa de astăzi, de ce „s-a mai făcut un pas către Al Treilea Război Mondial!”.

„Istoricii din viitor, dacă planeta va avea un viitor, vor consemna ziua de joi, 23 octombrie 2025, drept un nou pas, poate penultimul, dacă nu ultimul, către un război mondial. Sigur, când au început cele două războaie mondiale, cele două măceluri mondiale, ele nu au fost prefațate de niște momente care, ulterior, la vremea respectivă n-au fost trăite cu îngrijorare, că… «Aoleu, ne îndreptăm spre măcelul primului război model, de exemplu»! Nici măcar atentatul de la Saraievo n-a fost luat în seamă. Adică, din câte se știe, la vremea aia Europa Occidentală era în vacanță și ziceau… «l-au împușcat pe unul». (…) Este o temă pe care am reluat-o repetat-o, strigat-o, dar nu mă ia nimeni în seamă și nu ne ia nimeni în seamă pe ăștia care suntem mai atenți la mișcările realului, chiar și cele sensibile… și anume că cele două războaie mondiale au început în condițiile în care nimeni nu credea că încep. Pentru că spre ele lumea a mers orbește. Adică, nimeni n-a zis… «Fac pasul ăsta ca să înceapă războiul», da?!. Rusia, de exemplu, a mobilizat… ca să fie un semnal către Austria. Dar, în momentul în care a mobilizat, țarul Nicolae nici nu se gândea la război, nemții au făcut ei următorul pas: a declarat război. (…) Deci avem, acum, aceeași situație ca înainte de Primul Război Mondial. De asta joi a fost o zi istorică, când – atât America lui Donald Trump, cu fanteziile lui erotice privind pacea, de fapt sunt niște megalomanii, căci pacea nu se impune nici în Orient, nici între Israel și palestinieni cu forța. Acum vrea să impună o pace cu forța, în sensul că, zice el, să-l oblige pe Vladimir Putin… adică Rusia să zică «murim de foame, stăpâne… facem pace!». Și are altă megalomanie: se întâlnește cu Xi (Xi Jinping, președintele Chinei-n.r.). Și, sigur, că acest președinte va rămâne în istoria lumii prin felul telenovelistic, el este un telenovelist, de telenovelă. Adică el zice așa… «Bă, m-a dezamăgit Putin. Nuuu… îmi place Zelestu». Băi, în politică nu este ca în familia ta, acolo, cu Melania și cu toată gașca. Și în familie nu e chiar așa, «m-a dezamăgit»… Nu spui că te-a dezamăgit nevasta, pentru că te-a înșelat. Așa și dincoace…

Astăzi (ieri-n.r.) fost și o ședință la Consiliul Uniunii Europene, unde a fost și «ghiozdănel», așa îi zic eu, mai nou, președintelui Nicușor Dan, zis și «nevolnicul» (lipsit de putere fizică, de forță, cf. DEX-n.r.). Și au hotărât și ei… «Gata, înarmăm, ajutăm Ucraina și sprijinim Ucraina până la capăt, pentru că noi trebuie să impunem Rusiei o pace». Cum s-o impunem? Adică, Rusia – după ce a cheltuit trei ani și a făcut toate aceste manevre sub presiunile economice americano-europene, acum s-au împăcat) – la un moment dat va zice «Vreau pace!». Deci, suntem în situația războiului Crimeii, 1853-1856, când tot Occidentul, dar de data aceasta este și America, s-a năpustit împotriva Rusiei, care rămas singură și a pierdut războiul, dar ca și în 1905, la ruși, pierderea unui război este devastatoare, deci în cazul de față și, mai ales, o pierdere așa cum vor occidentali și, mai nou americani. Adică o pierdere, o înfrângere umilitoare. Rușii să vină și să spună… «Gata, ne predăm, gata, nu mai putem, ne predăm». Asta este fantezia megalomanului din fruntea Americii și a ăstora din Uniunea Europeană. În mod normal, cum mă așteptam, rușii au zis… «Dimpotrivă!”. I-au întărâtat și mai tare. Eu cred că deja suntem într-un război mondial, într-un nou război al Crimeii (…), pentru că sancțiunile, atât ale Americii cât și ale europenilor sunt acte de război. Totuși, până la urmă, de ce să sancționezi companiile rusești și să obligi pLaneta să nu cumpere petrol… că vrei tu, Donald Trump?! Deci, Rusia este în fața unui nou război al Crimeii și nu-mi dau seama dacă acest război nu se transformă în Primul Război Mondial”, a spus Ion Cristoiu.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Prima reacție a OMV Petrom după ce Ilie Bolojan a anunțat că grupul renunță la arbitrajul de la Paris privind Neptun Deep. Declarațiile Christinei Verchere
Digi24
VIDEO Șefa Curții de Apel acuză o judecătoare din ancheta Recorder: A decontat ilegal o chirie și l-a lovit în cap cu dosarul pe un col
Cancan.ro
Românul care a împrumutat statul cu 68 de milioane de euro umblă cu S500 'modest'. Ce secrete ascunde
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita fotbalistului care e pe placul lui Gigi Becali
Adevarul
Scandal în tabăra suveraniștilor. De ce era previzibilă ruptura și cum privesc alegătorii tensiunile dintre lideri
Mediafax
Prima reacție după decizia CCR privind taxele locale. Primarul unui mare oraș: Este o mare tâmpenie modul în care se calculează taxa auto
Click
Reacția acidă a lui Dan Negru, după revenirea la TV, la 50 de ani, a rivalelor Mihaela Rădulescu și Andreea Marin: „România suferă de discriminare de vârstă și în televiziune”
Digi24
Decizie istorică: Danemarca desemnează oficial SUA drept o amenințare. Cum au ajuns serviciile secrete la această decizie
Cancan.ro
Rita Mureșan, apariție îngrijorătoare într-o emisiune TV: 'Nu reușește nimeni să o pună pe picioare'
Ce se întâmplă doctore
În anii ’90 era unul dintre cei mai iubiți prezentatori de știri din România. Cum arată astăzi Radu Coșarcă și cu ce se ocupă
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Campion mondial cu un monopost desenat de fani. Lando Norris a dat lovitura!
Descopera.ro
Semne de activitate detectate pe obiectul interstelar 3I/ATLAS
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă o vede pe maică-sa dezbrăcată în fața oglinzii spunând: – Vreau un bărbat!
Descopera.ro
Povestea trandafirului: de la fosile preistorice la simbol al culturilor antice și al grădinilor moderne. 60 de milioane de ani de istorie