Prima pagină » Actualitate » Suntem din ce în ce mai puțini și mai bătrâni. INS confirmă, încă o dată, DECLINUL demografic al României

Suntem din ce în ce mai puțini și mai bătrâni. INS confirmă, încă o dată, DECLINUL demografic al României

Bianca Dogaru
Suntem din ce în ce mai puțini și mai bătrâni. INS confirmă, încă o dată, DECLINUL demografic al României

Datele publicate marți de Institutul Național de Statistică arată că, la 1 iulie 2025, populația a scăzut la 21,67 milioane de persoane, cu 0,5% mai puțin față de anul precedent. Fenomenul de îmbătrânire s-a accentuat, iar în orașe s-a produs o schimbare neașteptată: scăderea populației urbane și o ușoară creștere în mediul rural. 

Potrivit datelor INS, populația din mediul urban a ajuns la 11,99 milioane de persoane, în scădere cu 1% față de 1 iulie 2024, în timp ce populația rurală a crescut ușor, cu 0,1% până la 9,68 milioane de locuitori.

Profimedia

Populația feminină a fost de 11,10 milioane, iar cea masculină de 10,57 milioane, ambele în scădere față de anul anterior.

România devine tot mai îmbătrânită. Persoanele de 65 de ani și peste sunt cu 35,4% mai numeroase decât tinerii de 0-14 ani, adică 4,05 milioane față de 2,99 milioane de persoane.

Vârsta medie a populației a urcat la 43,1 ani, iar vârsta mediană a ajuns la 44 de ani, în creștere față de 2024. Cea mai numeroasă grupă de vârstă este cea de 45-49 de ani, care reprezintă 8,6% din totalul populației.


Surse foto: Profimedia

AUTORUL RECOMANDĂ:

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Iranul ar putea „SĂ DISTRUGĂ” două orașe din SUA. Declarația CONTROVERSATĂ a lui Trump
Digi24
„Să distrugă Los Angeles sau San Diego. Este un preț mic”. Trump, declarații uluitoare despre războiul cu Iran la un miting electoral
Cancan.ro
Fierbe lumea interlopă! Frații Caran s-au bătut ca în filme. Ce au avut de împărțit Costel și Emil
Prosport.ro
„Atât de sexy”. Prezentatoarea TV s-a pozat alături de sora ei și fanii au reacționat
Adevarul
„Fascismul nu se învinge spunându-le oamenilor că sunt proști”. Gelu Duminică critică Biserica pentru lipsa unei reacții după „prohodul” lui CTP
Mediafax
CALCULEAZĂ câte voturi ar avea în Parlament noul PREMIER. Program INTERACTIV
Click
Cu ce se ocupă Andreea Antonescu în SUA la aproape un an de la mutarea din țară. „Nu mai alerg după cantitate”
Digi24
Metodă de execuție folosită în SUA, pentru prima dată de la al Doilea Război Mondial.
Cancan.ro
'Profetul Apocalipsei', care a prezis moartea Reginei Elisabeta a II-a, face predicții tulburătoare pentru 2028
Ce se întâmplă doctore
Bianca Rus este de nerecunoscut după ce a slăbit 70 de kilograme. Ce probleme de sănătate a avut din cauza asta
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
O ofertă pentru pasionații care repară și meșteresc acasă: compresor Panzer redus la Dedeman
Descopera.ro
Sirenele cântătoare din „Odiseea” nu erau femei cu coadă de pește. Cum le înfățișau grecii antici
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Și zici că te persecută profesorul de matematică?
Descopera.ro
Cercetătorii au descoperit o nouă cauză a hipertensiunii arteriale și o cale de a o trata
Mediafax Italia
Poți beneficia de IMPOZIT REDUS! Trebuie doar să știi că...
Mediafax Spania
POȚI PRIMI 220 de euro pe lună PENTRU ALIMENTE! Cum să soliciți ajutorul?!