Prima pagină » Actualitate » MAI a confirmat că SUA a deportat peste 120 de români în 2025

MAI a confirmat că SUA a deportat peste 120 de români în 2025

MAI a confirmat că SUA a deportat peste 120 de români în 2025
foto ilustrativa: sursa foto: Envato

Ministerul Afacerilor Interne din România a confirmat faptul că SUA a operat două zboruri spre România pentru a deporta din State peste 120 de cetățeni români în 2025.

Statele Unite ale Americii (SUA) au operat în acest an două zboruri cu avioane militare spre România ca să aducă în țara noastră un număr necunoscut de deportați care aveau cetățenie română.

Informațiile despre cele două zboruri au fost confirmate în a doua jumătate a lunii octombrie 2025 pentru BoardingPass de organizația Human Rights First.

Cu toate acestea, în ciuda acestei confirmări, numărul persoanelor care au fost deportate din SUA în România a rămas necunoscut, dar Ministerul Afacerilor Interne din România a precizat: „cu zborul din data de 7 iunie 2025, au fost returnați în România un număr de 43 de cetățeni români, pe baza unor decizii de returnare emise de autoritățile americane”.

Tot în acel răspuns s-a precizat și că pe „zborul din data de 15 august 2025 au fost returnați în România un număr de 83 de cetățeni, pe baza unor decizii de returnare emise de autoritățile americane”.

Ministerul mai spune că „zborurile respective au fost organizate de autoritățile americane în cooperare cu autoritățile române, cetățenilor români fiindu-le emise decizii de returnare de instanțele americane, din motive legate de șederea ilegală pe teritoriul SUA”.

MAI transmite că „este important de precizat faptul că returnarea/deportarea unor cetățeni români, de pe teritoriul Statelor Unite ale Americii, se realizează în conformitate cu prevederile legislației naționale americane în materie, fiind un act unilateral, fără a implica vreo autoritate judiciară din România care să solicite extrădarea acestora sau să recunoască o pedeapsă cu închisarea aplicată de o autoritate judiciară americană”.

Autorul recomandă:

Mașinile electrice au nevoie de subvenții ca de electricitate. Vânzările s-au prăbușit

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Eu nu sunt un gunoi!” Nicușor Dan explică decizia de a-l interzice pe jurnalistul Ovidiu Vanghele la conferințele de presă
Digi24
Grindeanu anunță desființarea a cel puțin 100 de instituții și companii de stat
Cancan.ro
Cine sunt românii găsiți împușcați în America. Principalul suspect ar fi chiar fostul lor ginere, care ar fi comis crima chiar de ziua fiicei victimelor
Prosport.ro
FOTO. Direct din saună! Imagini hot cu Laila Hasanovic după zvonurile că s-a despărțit de Jannik Sinner
Adevarul
Au plătit până la 600.000 de dolari și și-au vândut casele pentru a trăi pe un vas de croazieră, dar au fost dați jos după doi ani
Mediafax
Presa maghiară, VERDICT despre România: De ce nu mai este „țara-model” din regiune
Click
„Nu mai vreau să-i aud numele!” Părul pubian despre care se spune că ar fi al lui Russell Brand, eliminat dintr-un muzeu din Londra. Reacția dură a instituției
Digi24
Reuniți la Moscova, Putin le-a făcut o propunere trimișilor lui Trump: Trupele ruse vor avea nevoie de 5 zile
Cancan.ro
Corina Caciuc și-a găsit dreptatea în justiție. Soția lui Laurențiu Reghecampf a câștigat procesul: 'Am fost rănită'
Ce se întâmplă doctore
Cuplul celebru de la Insula Iubirii care a DIVORȚAT în secret! Nu mai e cale de întoarcere: „A răsărit soarele pe strada mea”
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Unul dintre cele mai sigure SUV-uri din lume poate fi cumpărat SH. Cât costă un Volvo XC90 după aproape 150.000 KM
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Originile muzicii ar putea avea cel puțin 135.000, poate chiar milioane de ani vechime
Mediafax Italia
„Tata mă violează”. Un român acuzat de abuz sexual chiar de fiica lui
Mediafax Spania
Se închid supermarketurile! Greva afectează și programul Carrefour, Lidl sau Aldi