Prima pagină » Actualitate » Un alt livrator a fost la un pas să fie jefuit în București. Un tânăr a fost prins în flagrant în timp ce voia să-i fure scuterul

Un alt livrator a fost la un pas să fie jefuit în București. Un tânăr a fost prins în flagrant în timp ce voia să-i fure scuterul

Rene Pârșan

Un tânăr de 20 de ani a împins un livrator, a dat să-l lovească și a încercat să-i fure scuterul pe strada Sfânta Vineri, nr. 4, din Sectorul 3, București. Livratorul, un bărbat de 33 de ani, cetățean străin, mergea pe stradă, joi, pentru a face o livrare când a fost oprit de tânăr. Agresorul l-a împins, a dat să-l lovească și s-a urcat pe scuter și a încercat să plece cu el, conform Mediafax.

Nu a putut porni scuterul, iar oamenii care se aflau în zonă au intervenit.

„Din cercetările efectuate, s-a stabilit că bărbatul, în vârstă de 33 de ani, cetățean străin și angajat ca livrator, se deplasa cu scuterul pentru a efectua o livrare, moment în care a fost oprit de o persoană care, prin acte de violență, a încercat să-l deposedeze de vehicul. Mai multe persoane aflate în zonă au intervenit în sprijinul victimei, iar polițiștii Brigăzii Rutiere, care au observat conflictul, au acționat prompt pentru prevenirea escaladării și restabilirea ordinii publice”, arată Poliția Capitalei.

Fix în acel moment treceau doi polițiști de la Brigada Rutieră, care au văzut că tânărul era agitat și agresiv l-au imobilizat.

Polițiștii de la Secția 10 au venit în sprijin și au dus persoanele implicate la sediu. Din cercetări s-a stabilit că tânărul a încercat să comită o infracțiune de tâlhărie prin acte de violență.

Având în vedere comportamentul agresiv, tânărul de 20 de ani a fost reținut pentru 24 de ore și va fi prezentat magistraților.

Recomandarea autorului: Ce a făcut acest livrator nepalez din România, după 14 ore consecutive de muncă

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Cerealele Ucrainei, pe traseu nou spre România! Trenurile, sosire la Constanța prin Moldova
Digi24
Curtea de Apel București a desființat acuzațiile DIICOT din cazul Pașca. De ce au fost lăsați în libertate (Motivare)
Cancan.ro
Cine este Anna și cum l-a 'smintit' pe pensionarul MApN care i-a scris numele pe stâncă. Povestea 'interzisă' care se ascunde în spatele graffitiului de pe Transfăgărășan
Prosport.ro
FOTO. Irina Deleanu, imagini incendiare: „Îmi place să fiu cât mai naturală”
Adevarul
Nicușor Dan forțează un compromis pe salarizarea bugetarilor. „Nu știu dacă am mai avut vreodată o asemenea combinație”
Mediafax
Procurorul care a tras cu pistolul în timp ce era imobilizat de polițiști scapă de arestul preventiv
Click
Un fermier a dat lovitura în Israel cu o legumă cultivată și în România. Ce se vinde însă în supermarketurile de la noi
Digi24
„O chestiune de secunde”: Momentul în care trei polonezi reușesc să prindă într-o pătură un copil care cade de la etajul 5 al unui bloc
Cancan.ro
Cum a ajuns o tânără să scoată 5.000 de euro din buzunar după o noapte de distracție la UNTOLD
Ce se întâmplă doctore
Alina Pușcău, mărturisire sfâșietoare înainte de operație. A fost diagnosticată cu cancer la sân în metastază: „Este singurul tratament care o să mă ajute să îmi salvez viața”
Ciao.ro
De ce a lipsit Vierme de la reuniunea Animal X de la UNTOLD 2026. Explicația oferită de Șerban Copoț
Promotor.ro
2026: Dacă schimbi buletinul, trebuie să schimbi și permisul de conducere? Situații în care amenda depășește 1.700 de lei
Descopera.ro
Cercetătorii au creat câini la care oamenii să nu fie alergici
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Badea Gheorghe: – Nu pot face dragoste!
Descopera.ro
(P) Istoria aurului și evoluția prelucrării sale de la antichitate până astăzi