Conform Indicelui Global al Puterii de Foc (Global Firepower) din 2025, China ocupă locul trei la nivel global în ceea ce privește forța militară, în timp ce Japonia se află pe locul șapte. China are aproximativ 2 milioane de soldați activi, peste 5.000 de tancuri, peste 3.000 de avioane de luptă și 400 de nave militare – depășind cu mult Forțele de Autoapărare ale Japoniei, care au aproximativ 250.000 de militari, 1.000 de tancuri, 700 de aeronave și 150 de nave militare.
În ceea ce privește capacitățile navale și de lansare a rachetelor, rachetele din seria DF ale Chinei pot acoperi întreaga Japonie, iar flota sa de submarine este mai mare, teoretic favorabilă pentru un atac surpriză de tip „blitz”.
Cu toate acestea, și Forțele de Autoapărare ale Japoniei sunt profesioniste, dezvoltate în jurul apărării și contraatacului, se arată într-o analiză publicată de Vision Times, o „voce” mass-media independentă, fondată în 2021, care vrea să contrabalanseze propaganda media a Partidului Comunist Chinez.
Japonia deține rachete anti-navă de talie mondială (cum ar fi ASM-3) și sistemul de luptă Aegis, iar avioanele sale de vânătoare stealth F-35 pot fi desfășurate rapid pentru a intercepta forțele care sosesc.
Mai important, structura de comandă a Japoniei este unificată, iar timpul său de răspuns este rapid. Forțele armate ale Chinei, în ciuda modernizării accentuate, se confruntă cu probleme de coordonare.
Analizele de simulare sugerează că Beijingul ar putea controla apele din jurul Insulelor Senkaku într-o luptă pe termen scurt, dar într-un conflict prelungit ar avea de suferit din cauza liniilor de aprovizionare întinse.
Probabilitatea generală de succes: în jur de 50% pentru o ciocnire locală scurtă, dar sub 30% pentru un război de amploare.
Forța de Rachete a Chinei are peste 2.000 de rachete balistice cu rază scurtă și medie de acțiune (inclusiv „ucigașul de portavioane” DF-21D și DF-26), capabile să lovească întreaga Japonie și chiar să amenințe bazele americane din Guam.
Cu toate acestea, sistemul japonez de apărare antirachetă este extrem de avansat. Distrugătoarele Aegis echipate cu interceptoare SM-3 Block IIA pot ataca ținte la peste 1.000 km.
Deși China ar putea folosi arme hipersonice precum DF-17 pentru a penetra unele sisteme de apărare, costul este ridicat, iar Japonia accelerează dezvoltarea tehnologiei de apărare antirachetă cu laser.
Avantaj în războiul cu rachete: China ar putea obține o capacitate de suprimare a rachetelor de aproximativ 60% în faza inițială, scăzând la 40% într-un schimb susținut de focuri.
Deși Japonia a fost mult timp constrânsă de Articolul 9 din Constituția sa, Cartea Albă a Apărării din 2025 subliniază în mod explicit dezvoltarea „capacității de contraatac” (atacuri asupra bazelor inamice).
Integrată cu rețelele de rachete americane, Japonia ar putea localiza și ataca în comun site-uri de lansare a rachetelor sau noduri de comandă chinezești – similar atacurilor de decapitare de precizie ale Israelului din 2025 împotriva țintelor conducerii iraniene și houthi.
Probabilitatea de succes a Chinei după luarea în considerare a contraatacului Japoniei: sub 25%.
China și Japonia sunt profund legate din punct de vedere economic. În 2024, comerțul bilateral a depășit 300 de miliarde de dolari, implicând electronice, producția de automobile și semiconductori.
Războiul ar rupe imediat lanțurile de aprovizionare din Asia de Est: deficitul de semiconductori din Japonia ar afecta industria smartphone-urilor din China, în timp ce interdicțiile chineze la exportul de pământuri rare ar afecta grav producția japoneză.
Simulările sugerează că PIB-ul ambelor națiuni ar putea scădea cu peste 10% pe termen scurt, cu pierderi globale care depășesc 1 trilion de dolari. Națiunile occidentale ar putea îngheța activele chineze de peste mări și întrerupe accesul la SWIFT, repetând modelul sancțiunilor Rusia-Ucraina. Economia Chinei, bazată pe exporturi, nu poate rezista la o izolare prelungită.
Economia Japoniei este mai rezistentă. Rețeaua sa comercială diversificată (SUA, Europa, Australia) permite o reorientare rapidă. Energia ar fi, de asemenea, o problemă: China importă 90% din petrolul său pe rute maritime, în timp ce Japonia – deși este o națiune insulară – are rezerve mai mari.
Avantaj în materie de rezistență economică: Japonia. China nu poate susține un război lung.
Pierderile potențiale ale Japoniei includ pagube la infrastructură, victime civile, închideri portuare, distrugerea fabricilor de semiconductori, defecțiuni ale lanțului de aprovizionare cu automobile și o potențială contaminare nucleară în cazul în care reactoarele sunt afectate. Reconstrucția ar putea costa peste 2 trilioane de dolari și ar putea dura un deceniu.
Șansele Chinei de a ataca cu succes Japonia sunt sub 20%. Avantajele militare numerice se prăbușesc rapid sub intervenția alianței SUA-Japonia, autodistrugerea economică și barierele geografice.
Aceasta ar fi o catastrofă nu doar pentru China și Japonia, ci pentru întreaga lume. Probabil că PCC a evaluat deja probabilitatea și consecințele unui război cu Japonia și a ajuns la concluzii similare cu cele din acest articol – cu excepția cazului în care armata chineză își exagerează intenționat puterea în fața lui Xi Jinping, ceea ce ar duce la o eroare de calcul dezastruoasă.
RECOMANDAREA AUTORULUI: