Prima pagină » Actualitate » Cum a răspuns Oana Gheorghiu la întrebarea Gândul despre ce o recomandă pentru grupul de lucru care se ocupă de reforma companiilor de stat

Cum a răspuns Oana Gheorghiu la întrebarea Gândul despre ce o recomandă pentru grupul de lucru care se ocupă de reforma companiilor de stat

În cadrul primei conferințe de presă pe care a susținut-o la Palatul Victoria, vicepremierul Oana Gheorghiu a fost întrebată de Gândul ce o recomandă pentru grupul de lucru care se ocupă de reforma companiilor de stat. Oana Gheorghiu a fost vizibil iritată de întrebare și a răspuns în doi peri, după un moment de ezitare.

„Întrebarea mi se pare puțin ciudată, ca să zic așa. Ce mă recomandă? Mă recomandă niște proiecte pe care am reușit să le implementez. Cred că e nevoie de coordonare, asta are nevoie reforma în România. Un comitet de coordonare care să se uite la toate procesele care se întâmplă și să le centralizeze.

Cred că asta am făcut bine în ultimii 15 ani și nu numai și cred că asta mă recomandă. Vom vedea rezultatele, dar sper ca acest management de proiect la care mă pricep aduce o contribuție. O reformă nu depinde doar de un singur om, e nevoie de o echipă,” a declarat Gheorghiu. 


RECOMANDĂRILE AUTORULUI:

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Ce companii de stat au oferit prime de sărbători în 2025 și cât de mari au fost acestea. Care sunt campionii generozității
Digi24
Povestea tânărului care, la 21 de ani, a câștigat la loto 28 de milioane de dolari. Decizia care l-a ajutat să nu ajungă la faliment
Cancan.ro
'Gardianul secretelor' din Apărarea Rusiei a murit subit de Crăciun! A fost cea mai discretă figură din anturajul lui Vladimir Putin
Prosport.ro
FOTO. Natalia Mateuț, spectaculoasă de ziua ei. Apariție rară a tatălui ei, legendarul Dorin Mateuț
Adevarul
Gest disperat al unui cabanier: „Plătiți cât vă permiteți. E primul an în care nu am oaspeți de Crăciun”
Mediafax
Visul unei femei, distrus de judecători: Nu poate avea copilul soțului decedat
Click
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
Digi24
Putin va băga mâna în buzunarele contribuabililor ruşi pentru a-şi finanţa războiul din Ucraina. Măsuri economice dure
Cancan.ro
Alex Bodi pune tunurile pe Ramona Olaru după ce a spus că fuge de săraci: 'Trecutul ei nu e prea wow'
Ce se întâmplă doctore
Mihai Voropchievici avertizează: Această zodie este vizată de o forță malefică, pe final de 2025
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Prezentare video Renault Clio 6. Dacia Sandero va primi același motor de 1,8 litri ca și modelul francez
Descopera.ro
Misterul Triunghiului Bermudelor, posibil rezolvat! Ce au descoperit doi seismologi?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-a pus dracu' să-mi iau păpușă gonflabilă inteligentă!
Descopera.ro
Metoda scandinavă de dormit: Funcționează sau nu?