Prima pagină » Știri politice » Omul lui Dogioiu, ofițer de presă la Guvern, verificat disciplinar după ce a bruscat jurnaliștii la plecarea premierului din Parlament

Omul lui Dogioiu, ofițer de presă la Guvern, verificat disciplinar după ce a bruscat jurnaliștii la plecarea premierului din Parlament

Jurnaliștii de pe holurile Parlamentului au fost împiedicați să se apropie de premierul Ilie Bolojan de către un angajat al Guvernului care s-a pus în fața acestora, iar pe unii i-a împins. Potrivit imaginilor, bărbatul, care lucrează ca ofițer de presă, le-a blocat trecerea și i-a prins de mâini când se duceau cu telefonul spre premier. Totodată, a împins un jurnalist care a încercat să treacă pe lângă el și să ajungă la premier.

Incidentul a avut loc miercuri, pe holurile Parlamentului, unde premierul Ilie Bolojan a fost prezent pentru ședința în care președintele Nicușor Dan a prezentat Strategia Națională de Apărare a Țării pentru perioada 2025–2030.

Relația tensionată a premierului cu presa pe holurile instituțiilor

Nu este prima dată când Ilie Bolojan transmite că nu dorește să răspundă întrebărilor adresate de ziariști pe holurile instituțiilor. De-a lungul timpului, el a precizat în repetate rânduri că va comunica doar în cadrul unor conferințe de presă organizate, cu format și timp stabilit dinainte.

În plus, recent, echipa premierului a mers mai departe și a restricționat accesul unor fotojurnaliști la conferințe de presă, limitând astfel și partea vizuală a relatărilor jurnalistice, notează Mediafax.

Reacția Guvernului

Ioana Ene Dogioiu, purtătorul de cuvânt al Guvernului, se implică în scandal și dă explicații:

„Având în vedere turnura pe care a luat-o discuția pe acest grup, aș vrea să știți următoarele:
•⁠ ⁠Nimeni nu i-a cerut ofițerului de presă să protejeze fizic premierul de jurnaliști. Premierul este însoțit de un dispozitiv SPP a cărui sarcină este intervenția fizică atunci când ea se impune. Nu a fost cazul.
•⁠ ⁠De la începutul mandatului, premierul a explicat că face declarații presei doar în cadru organizat, adică interviuri, declarații și conferințe de presă.
•⁠ ⁠13 conferințe de presă în 5 luni de mandat înseamnă o medie de 2,6 conferințe de presă pe lună. Mă întreb, totuși, care ar fi standardul de transparență, dacă aceasta este lipsa ei.
•⁠ ⁠Ultima conferință de presă a premierului a fost vineri și la ea au participat cu mult mai puțini jurnaliști decât cei care reclamă că premierul nu răspunde la întrebări.
•⁠ ⁠Așa cum v-am spus din prima zi de mandat, sunt deschisă să primesc sugestiile dvs în privința comunicării guvernamentale și să încerc să le răspund.
•⁠ ⁠În privința accesului înaintea ședinței de guvern, din verificările făcute de Direcția de comunicare, practica europeană este aceea de a nu permite accesul, singura excepție identificată fiind Polonia.”

Primul comunicat de presă în care se prezentau scuze pentru comportamentul ofițerului de presă:

„Regretăm excesul de zel al colegului nostru, ofițer de presă, în interacțiunea cu jurnaliștii prezenți la evenimentul de astăzi de la Palatul Parlamentului.
Conduita acestuia va fi supusă unei verificări disciplinare.
De asemenea, asigurăm reprezentanții presei că o astfel de situație nu se va mai repeta.
Profesia de jurnalist este una esențială pentru o societate democratică, însă reamintim jurnaliștilor, cu tot respectul pentru meseria pe care aceștia o practică, că premierul Ilie Bolojan face declarații doar în cadru organizat.
Reamintim că, de la instalarea sa în funcția de prim-ministru al Guvernului României, în data de 23 iunie 2025, premierul Ilie Bolojan a susținut 13 conferințe de presă la Palatul Victoria și a acordat cel puțin 21 de interviuri presei”, transmite Guvernul.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Hantavirusul este foarte diferit de COVID. Va provoca următoarea pandemie?
Digi24
Surse WSJ dezvăluie că Emiratele Arabe Unite au lovit direct Iranul, fără să revendice atacurile
Cancan.ro
Primele imagini cu Cabral și Andreea, după ce s-a aflat despre DIVORȚ‼️ Încă trăiesc împreună, dar își fac viața separat. Au renunțat amândoi la verighete și...😲 😲
Prosport.ro
GALERIE FOTO. Andreea Bălan, apariție îndrăzneață. Cum a venit la filmări soția lui Victor Cornea
Adevarul
Ce ar însemna o guvernare cu AUR? Politologul Cristian Pîrvulescu dezvăluie detaliul pe care mulți români îl ignoră
Mediafax
Situație fără precedent într-o țară: 50 de orașe sufocate de temperaturi extreme
Click
Câștigau 2.300 de euro în Olanda, dar au ales să revină în România. Motivul pentru care un cuplu a renunțat la viața din străinătate: „Am rămas șocați când am venit”
Digi24
De ce nu mai înaintează soldații ruși pe frontul din Ucraina? Principala problemă a armatei ruse pe care Putin nu a reușit să o rezolve
Cancan.ro
Elena Mateescu anunță urgia care lovește România. Vin ploi puternice, tunete și lapoviță la munte
Ce se întâmplă doctore
Cum arată Raluca Bădulescu în costum de baie și fără perucă. Imagini rare cu vedeta
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Ai primit amendă de radar în afara localității, în 2026? Detaliul din procesul-verbal care poate anula sancțiunea
Descopera.ro
După jumătate de secol, flăcările de la „Porțile Iadului” s-ar putea stinge
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. ION: – Măria mea se tăvălea cu un tip în patul nostru matrimonial
Descopera.ro
Test de cultură generală. Ce este praful?