Prima pagină » Actualitate » Doinița Oancea, despre căsătorie și copii. ”Nu s-a întâmplat până acum, pentru că așa a vrut Dumnezeu”

Doinița Oancea, despre căsătorie și copii. ”Nu s-a întâmplat până acum, pentru că așa a vrut Dumnezeu”

Doinița Oancea, despre căsătorie și copii

Doinița Oancea, în vârstă de 42 de ani, a vorbit despre căsătorie și copii. Artista a mărturisit că își dorelte să devină mamă.

Actrița Doinița Oancea a jucat, de-a lungul anilor, în numeroase seriale de succes.  Vedeta a mărturisit că îi datorează foarte mult în carieră producătoarei Ruxandra Ion, cea considerată ”regina telenovelelor” din România. De asemenea, Doinița Oancea predă cursuri de actorie, iar recent și-a deschis un salon de tatuat.

La podcastul realizat de Nicoleta Luciu, Doinița Oancea a făcut declarații despre viața sa personală.

Doinița Oancea, despre căsătorie și copii. ”Mama își dorește să mă vadă”

”Îmi doresc să fiu mamă, nu s-a întâmplat până acum, pentru că așa a vrut Dumnezeu. El știe cel mai bine când să îți dea, cât să îți dea și de ce ai parte de experiențe de tot felul, ca să știi să te bucuri de ce ți se întâmplă, poate, ulterior. Dacă avem numai bine, nu știm să mai identificăm după binele, iar atunci viața trebuie să fie așa”, a mărturisit Doinița Oancea, potrivit click.ro.

”Mama își dorește să mă vadă, dar i-am spus: m-ai văzut în atâtea seriale, m-ai văzut în atâtea rochii de la atelier. Toată ziua bună ziua eram în rochie de mireasă. Câte rochii vrei să mai vezi?”, a mai spus artista.

Doinița Oancea a vorbit și despre actualul său partener de cuplu, împreună cu care are o afacere:

”Înțelegem că sunt nervi care vin din cauza micilor situații care se produc în cadrul bussinessului. Atunci stăm puțin și discutăm despre subiect, înțelegem că nu avem nimic unul cu celălalt și avem o relație. Este chestia asta care ne trigăruiește pe amândoi, hai să rezolvăm. Cam așa”.

Recomandarea video

Mediafax
Guvernul pregătește reducerea accizei doar pentru motorină. Ilie Bolojan explică de ce benzina nu va fi plafonată
Digi24
„Administrația Trump practic imploră Iranul să vândă petrol”. Efectul paradoxal al războiului din Orientul Mijlociu
Cancan.ro
Localitatea din România în care poți cumpăra o casă bătrânească cu doar 9.999 de euro. Terenul are 1100 de metri pătrați
Prosport.ro
FOTO. Gică Hagi o ține de mână și o traversează strada pe Kira, fiica lui care împlinește 30 de ani
Adevarul
„Nu pot să ofer un salariu de 5.000 de lei net!” – Mesajul unui antreprenor care a divizat internetul
Mediafax
Primul obuzier K9 „Tunetul” a ieșit de pe linia de producție pentru Forțele Terestre Române
Click
Ce vrea să facă văduva lui Florian Pittiș, la 19 ani de la decesul artistului: „Chiar se gândește.” Drama femeii, ambii soți au avut morți fulgerătoare
Digi24
Opoziția din Ungaria preia conducerea chiar și în fiefurile partidului lui Viktor Orban (sondaje)
Cancan.ro
Zodia care primește o veste foarte proastă înainte de Paște, care îi poate schimba viața, spune maestrul Mihai Voropchievici
Ce se întâmplă doctore
Secretul siluetei Corinei Caragea. Cum reușește să se mențină în formă fără diete drastice! Imagini incendiare cu vedeta tv
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Primăria Sector 4 va da 600 de lei pentru carburant sau reducere la transportul public. Cine poate beneficia de acești bani
Descopera.ro
Care este cel mai mare număr?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Părinte, spune am voie cu femei în post?
Descopera.ro
Țările din Europa cu cele mai atractive programe pentru vize de aur