Prima pagină » Actualitate » Satul izolat care își deschide porțile pentru turiști. A fost fondat în secolul al XI-lea și accesul este permis doar câteva zile pe an

Satul izolat care își deschide porțile pentru turiști. A fost fondat în secolul al XI-lea și accesul este permis doar câteva zile pe an

Satul izolat care își deschide porțile pentru turiști. A fost fondat în secolul al XI-lea și accesul este permis doar câteva zile pe an
foto ilustrativa: sursa foto: Envato

Satul mic din Marea Britanie este complet închis publicului, cea mai mare parte din an. Însă chiar în această lună, el își va redeschide porțile pentru turiștii din întreaga lume, care doresc să exploreze locul. Satul datează din secolul al XI-lea, iar oamenii îl pot vizita doar pentru câteva zile.

La prima vedere, satul Imber pare un loc ca oricare altul. Dar, acest sat britanic este abandonat timp de 310 zile din an, iar de abia din luna decembrie, el își va redeschide porțile pentru publicul larg. Satul se află în comitatuk Wiltshire, din Anglia, fiind fondat în secolul al XI-lea și folosit ca zonă de antrenament.

În sat, mai există încă câteva clădiri rămase în picioare, ce pot fi explorate de către turiștii care doresc ajungă aici. Printre acestea se află și fosta clădire a unui pub cunoscut drept „The Bell”, care atrage turiști chiar și în prezent.

Iar printre clădirile încă rămase în picioare se mai numără și un conac, o fermă, câteva case ale fermierilor și chiar și patru blocuri de locuințe construite în anul 1938. În această zonă se află și biserica St. Giles, construită în secolul al XIII-lea. Clădirea este considerată a fi monument istoric, dar va putea fi și ea vizitată de către turiști.

De precizat este și că, existența acestui sat a fost consemnată în scris încă din anul 1086, iar în prezent, accesul publicului este permis numai câteva zile pe an. Ultimii 150 de locuitori au fost evacuați în 1943, pentru a face loc antrenamentelor din timpul războiului. Deși unii oameni au încercat să revină mai târziu, satul încă este deținut de către Ministerul Apărării.

Cum zona a fost folosită pentru antrenamente militare, există și riscul ca turiștii mai găsească muniție neexplodată. Din acest motiv, turiștilor li se spune nu părăsească carosabilulAstfel, satul Imber poate fi vizitat chiar la finalul acestei luni, între 29 decembrie și 1 ianuarie.

Autorul recomandă:

Orașul din România în care toaletele costă cât un apartament NOU cu două camere în Capitală

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„2,5 milioane de euro în doar jumătate de zi”. Bogdan Ivan îl pune la zid pe Bolojan
Digi24
Alertă la Costinești după ce pe plajă a fost descoperit un obiect suspect
Cancan.ro
Aceste pensii cresc cu 210 lei, de la 1 ianuarie 2027. Care sunt pensionarii din România care se vor bucura de această majorare
Prosport.ro
„Doamna Diana, ne omorâți”. Imagini incendiare cu fosta soție a lui Claudiu Niculescu, în costum de baie
Adevarul
În ce condiții poate conduce o persoană cu epilepsie. Ce prevede legea în cazul accidentului din Brașov
Mediafax
„Nu uitați că președintele e matematician!” Eugen Tomac explică de ce Nicușor Dan întârzie să desemneze premierul
Click
Coșmar pentru pasagerii unui zbor Ryanair. Oamenii au leșinat și au vomitat după ce au stat blocați în avion
Digi24
„Nu va mai fi nici Moscova, nici Sankt Petersburg”. Ideologul lui Putin, teorie apocaliptică despre „probabilul” război nuclear
Cancan.ro
4.000 lei amendă tuturor românilor care locuiesc la casă și fac acest lucru în curte, crezând că nu îi vede nimeni
Ce se întâmplă doctore
Cum arată casa de 21 de milioane de dolari în care locuiesc Meghan Markle și Prințul Harry. „Este vindecător. Te simți liber”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Exclusiv | Cum arată noile camere de rovinietă inteligente, montate de CNAIR. Calculează câți KM a parcurs o mașină
Descopera.ro
Legumele din întreaga lume dispar. Iată cum ne afectează, fără să știm, alimentația
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BUBULINA: – Facem dragoste de trei ori pe săptămână!
Descopera.ro
Ce obiecte din casă îi pot face rău pisicii? Iată ce spun specialiștii!