Prima pagină » Actualitate » Cartierul Primăverii, „grădina secretă” a elitei roșii. Poveștile copiilor și nepoților celor puternici. Istoricul Lavinia Betea își lansează cartea

Cartierul Primăverii, „grădina secretă” a elitei roșii. Poveștile copiilor și nepoților celor puternici. Istoricul Lavinia Betea își lansează cartea

Cartierul Primăverii, „grădina secretă” a elitei roșii. Poveștile copiilor și nepoților celor puternici. Istoricul Lavinia Betea își lansează cartea

 „Povești din Cartierul Primăverii”, o carte scrisă de Lavinia Betea –  istoric și profesor de psihologie socială –  va avea lansarea sâmbătă, 6 decembrie, ora 16:00, la Standul Corint de la Gaudeamus. Este o ediția nouă și adăugită a unui volum esențial pentru înțelegerea puterii în România comunistă. 

Fața nevăzută a puterii comuniste și cartierul-simbol al secretomaniei

La eveniment vor participa John Florescu – jurnalist american, producător și regizor, Dan Constantin jurnalist și președinte UZPR, Florin-Răzvan Mihai – istoric, coordonator „Corint Istorie Autori Români.” Dezbaterea va fi moderată de Simona Preda, istoric și brand manager Editura Corint

Volumul Laviniei Betea revine într-o versiune extinsă, cu mărturii rare și acces direct la istoria unui cartier devenit simbol al secretomaniei puterii comuniste din România secolului XX.

„Povești din Cartierul Primăverii” aduce în circulație o arhivă orală rară: confesiuni ale unor oameni care au reprezentat puterea comunistă, au trăit în familiile liderilor sau în proximitatea lor directă. Volumul reunește trei tipuri de martori:

Scriitoarea Lavinia Betea își lansează cartea „Povești din Cartierul Primăverii.”

Foști demnitari:

  • Gheorghe Gaston Marin – fost șef al planificării de stat
  • Paul Niculescu-Mizil – fost șef al Secției Propagandă a CC al PCR
  • Dumitru Popescu – fost șef al Consiliului Culturii și Educației Socialiste și rector al Academiei Ștefan Gheorghiu”
  • Ion Stănescu – fost șef al Securității
  • Constantin Olteanu – fost secretar al CC responsabil cu propaganda și relațiile internaționale
  • Ion Stoian – ultimul ministru de Externe communist

Apropiați ai nucleului de putere

  • Paul Sfetcu șeful de cabinet al lui Gheorghiu-Dej
  • Sorin Toma – fost redactor-șef al ziarului „Scânteia”
  • Maria Manolescu-Chivu – văduva lui Chivu Stoica

Fii, fiice și nepoți ai liderilor politici

  • Mândra Gheorghiu – nepoata lui Gheorghe Gheorghiu-Dej
  • Ștefan Sârbu – nepotul lui Ștefan Foriș
  • Ion Filimon Sârbu – fiul logodnicei lui Gheorghiu-Dej
  • Tatiana Brătescu – fiica lui Marcel și a Anei Pauker
  • Valeriu Petrescu – fiul lui Dumitru Petrescu-Grivița
  • Ioana Constantin – fiica adoptivă a lui Gheorghe Pintilie (Pantiușa)
  • Andrei Lupu – fiul lui Petre Lupu
  • Ilinca și Gheorghe Preoteasa – urmașii lui Grigore Preoteasa

Dialogurile publicate inițial în forma prescurtată a unor interviuri de presă sunt restituite acum integral, însoțite de capitole noi, note suplimentare, referințe istorice și trei documente relevante pentru personalitatea lui Foriș, Gheorghiu-Dej și Ceaușescu.

Cartierul Primăverii ca „grădină secretă” a elitei roșii

Cartea oferă una dintre cele mai relevante descrieri istorice ale zonei Primăverii: de la Grădina Bordei, spațiu periferic, populat apoi cu parcele modeste pentru funcționarii Uzinei de Gaze, la un cartier rezervat nomeclaturii de partid.

Aparatul Gospodăriei de Partid, modelat după precedentul sovietic, administra și aproviziona viața privată a familiilor „cartierului roșu”: vile, mobilier, alimente, policlinici, școli, personal de menaj, pază și supraveghere.

Intervievatoarea și intervievații săi devoalează cum funcționa acest spațiu – astăzi încărcat de simbolism și mitologie urbană în decantarea privilegiilor (primiri și „eliberări” din funcții), anxietăților și rutinelor unei elite aflate în relație permanentă cu suspiciunea și controlul.

Scriitoarea Lavinia Betea își lansează cartea „Povești din Cartierul Primăverii”

Trei mărturii noi în ediția 2025:

  • Ion Stănescu, fost șef al Securității – o privire directă asupra aparatului represiv: „fenomenul Pitești”, influența consilierilor sovietici, birourile Securității din întreprinderi – patent românesc, invazia Cehoslovaciei din 1968 și prezențele străine din decembrie 1989.
  • Ion Stoian, ultimul ministru de Externe comunist –amintiri despre diplomația finalului de regim și despre vizita pregătită de Ceaușescu în Iran, cu misiuni discrete, întâlniri oficiale și cronologia sfârșitului din decembrie 1989.
  • Paul Sfetcu, martor a 13 ani petrecuți în anticamera lui Gheorghiu-Dej – mărturii despre modul de lucru din sediul CC, relațiile interne ale conducerii și atmosfera politică din anii ’50–’60. Textul este reprodus integral după ediția unică din 1995.

Poveștile copiilor și nepoților celor puternici

Una dintre marile mize ale volumului o reprezintă accesul la mărturiile din intimitate. Lavinia Betea a reușit să intervieveze în decenii în urmă, oameni care nu se mai regăsesc în spațiul public de astăzi: fii, fiice, nepoți ai demnitarilor.

Ediția începe cu interviul cu notarul Mândra Gheorghiu, nepoata lui Gheorghiu-Dej – un text impresionant, încărcat de contradicții afective, luciditate, distanță și memorie.

Povestea ei conturează destinul unei familii și atmosfera din interiorul unei case al cărei stăpân decidea asupra țării. Reținem câteva aspecte:

  • ilegaliștii comuniști în ipostaza de paria sociali;
  • raporturile tensionate din familiile acestora;
  • contrastul între imaginea publică și cea privată a lui Gheorghiu-Dej;
  • relațiile dintre generațiile unei astfel de famii.

Calitățile de intervievator ale Laviniei Betea sunt relevate de această carte, în principal prin surmontarea dificultăților în accesul la asemenea surse primare, neutralitatea narativului, clarificarea unor mitologii comuniste și stereotipii post-comuniste.

Poveștile din Cartierul Primăverii urmăresc nu senzaționalul ci redarea, cu echilibru și rigoare, a culiselor puterii și mecanismelor de construcție a unor personalități și tipologii în exercițiul unei politici totalitare.

Vocile acestor „martori implicați”, mai mult sau mai puțin direct, se fac astfel auzite în spațiul public invitând cititorul societății deschise de azi la reflecții constructive.

Sursă foto: Colaj Gândul


RECOMANDAREA AUTORULUI:

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Trump l-a sunat pe Putin ca să discute de Iran. Președintele SUA spune că războiul este „aproape terminat”
Digi24
„Mușamalizare masivă a CIA”. Cum și de ce ar fi încercat serviciile secrete americane să bage sub preș „Sindromul Havana”
Cancan.ro
Localitatea din România în care poți cumpăra o casă cu doar 6200 de euro. Are apă, canalizare și gaze
Prosport.ro
FOTO. Adriana Petrescu e prinsă în Dubai. Ea duce o viață separat de soțul ei, Dan Petrescu: „Am vrut să-i asigur pe toți că sunt în siguranță”
Adevarul
Ce este „Insula Petrolului”, deținută de Iran, pe care Donald Trump vrea să o confiște. Locul unde se procesează milioane de barili pe zi
Mediafax
Bărbați de vârstă mijlocie: Aceste două chimicale comune vă accelerează îmbătrânirea
Click
Cum se prepară salata de ciuperci cu maioneză de post. Rețeta împărtășită de Maica Alexandra de la Mănăstirea Chiroiu. Video
Digi24
Sondaj. Ce partide ar vota românii la alegerile parlamentare: AUR rămâne pe primul loc, dar este în scădere
Cancan.ro
Familia Andreei Esca, datorii de 2 milioane €. Imperiul știristei de la ProTV se clatină!
Ce se întâmplă doctore
Ce s-a ales de Andrada, fosta soție a lui Dan Alexa! Cu ce se ocupă în prezent tânăra? Au divorțat cu scandal după ce l-a înșelat cu Alex Bodi
Ciao.ro
Parada posterioarelor! Imagini de neratat cu cei mai mulați colanți ai vedetelor din România
Promotor.ro
Noul Cod Rutier 2026: Este legal să faci stânga în sensul giratoriu de pe banda din dreapta?
Descopera.ro
A fost descoperită o galaxie cu tentacule! Ce înseamnă asta?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BUBULINA: – Iubitule, te-am văzut vorbind cu una!
Descopera.ro
Microbii pot călători prin sistemul solar pe resturi de asteroizi, arată un studiu