Anelisse Mănescu, supranumită „fetița cu voce de aur” trăiește, la doar zece ani, un destin artistic rar întâlnit. Un drum unic – scris, parcă, cu note perfecte în partituri – încă dinainte ca ea să rostească primele cuvinte. Până în prezent, palmaresul lui Anelisse este unul impresionant. Peste 70 de premii, cinci Grand Prix-uri, Premiul Național pentru rezultate excepționale în domeniul cultural și Premiul I pentru Excelență în Artă. Talentul artistic al lui Anelisse s-au remarcat încă de la vârsta de trei ani, atunci când mama ei povestește că își corecta colegii de grădiniță care nu reușeau să cânte notele corecte.
Simțul ritmului și urechea muzicală ascuțită s-au dovedit mai târziu a fi, de fapt, un auz absolut, cu care Anelisse a fost înzestrată. La vârsta de cinci ani a început să studieze canto și pianul, iar la șase ani, când ceilalți copii pășeau timid pe treptele școlii, Anelisse a urcat pe scena Festivalului Mamaia Copiilor. A fost momentul în care a știut că visul său este să ajungă cea mai mare cântăreață din lume.
:format(webp):quality(80)/https%3A%2F%2Fwww.gandul.ro%2F%2Fwp-content%2Fuploads%2F2025%2F12%2Fwhatsapp-image-2025-12-09-at-16-23-33-1-1280x853.jpeg)
Anelisse Mănescu cântă în cinci limbi străine la doar zece ani
Anelisse cântă impecabil în cinci limbi, abordând cu naturalețe piese considerate provocări chiar și pentru profesioniști, precum celebra „The Diva Dance.”
Combină pop-ul cu opera, sensibilitatea cu virtuozitatea, jocul copilăriei cu disciplina marilor artiști. Este, fără îndoială, una dintre cele mai promițătoare voci ale generației sale. Dincolo de trofee și scene internaționale, Anelisse rămâne un copil modest, care spune din suflet că îi place să cânte cu adevărat.
:format(webp):quality(80)/https%3A%2F%2Fwww.gandul.ro%2F%2Fwp-content%2Fuploads%2F2025%2F12%2Fwhatsapp-image-2025-12-09-at-16-32-30-1280x853.jpeg)
Anelisse Mănescu cântă în cinci limbi străine la doar zece ani
Au urmat multe participări la festivaluri naționale unde a început să impresioneze juriul și publicul deopotrivă cu capacitățile ei vocale.
Lumea a început să o numească “fetița cu voce de aur” iar meritele ei au primit recunoaștere pe plan național și internațional, fiind însoțite de numeroase apariții televizate, printre care și participarea la emisunea-concurs de talente vocale “Vedeta Familiei” de la TVR 1, unde a câștigat Trofeul ediției.
Însă rezultatele remarcabile nu s-au oprit aici. La doar nouă ani, Anelisse a reușit să obțină pentru țara noastră calificarea în Finala Mondială a celui mai exigent festival din lume „Slavianski Bazaar” din Belarus.
Cea mai mică dintre cei 16 participanți, Anelisse a surprins prin interpretarea în limba rusă a piesei „Opera nr.2” alături de Orchestra Națională din Minsk, piesă considerată o adevărată provocare pentru orice interpret experimentat datorită acutelor și supraacutelor greu de atins.
:format(webp):quality(80)/https%3A%2F%2Fwww.gandul.ro%2F%2Fwp-content%2Fuploads%2F2025%2F12%2Fwhatsapp-image-2025-12-09-at-16-24-56.jpeg)
Anelisse Mănescu cântă în cinci limbi străine la doar zece ani
Astăzi, la doar 10 ani, Anelisse este o recunoscută soprană de coloratură, cu o tehnică vocală remarcabilă ce îi permite să abordeze arii dificile precum “The Diva Dance.” Anelisse studiază între 4-6 ore de canto pe sâptămână, la care se adaugă studiul individual acasă dar și orele de pian sau de dans.
De departe însă, cel mai mare efort pe care l-a făcut întreaga familie pentru susținerea talentului lui Anelisse a fost mutarea definitivă în capitală. Anelisse făcea deja de mai bine de un an naveta săptămânal de la Constanța la București pentru antrenamente vocale suplimentare iar capitala oferă mai multe oportunități pe termen lung.
În timpul liber, deși destul de puțin, Anelisse adoră să citească. Știe să citească încă de la vârsta de ani, iar acum citește foarte mult, uneori reușeșind să termine o carte stufoasă într-o singuă zi. Îi mai place mult să deseneze și să se joace cu sora ei mai mică.
„Ca în orice domeniu, performanța cere multe sacrificii iar primul sacrificat este timpul. În spatele acestor rezultate stau sute de ore de canto. De multe ori asta înseamnă teme făcute seara târziu sau pe drumuri dar și renunțarea la evenimente prezente în mod normal în viața oricărui copil: ieșiri recreative, petreceri, zile de naștere, excursii, tabere. Nu de puține ori s-a întâmplat ca Anelisse să își petreacă chiar propria zi de naștere în deplasare.
În plus, Anelisse are la această vârstă griji pe care le are orice artist interpret. Protejarea vocii presupune anumite obiceiuri, tratamente sau restricții alimentare, în mod special înainte de o competiție sau un concert, lucruri care pentru un copil sunt uneori mai greu de gestionat. Efortul financiar este de asemenea unul colosal.
Doar orele de canto se ridică la suma de 1000 euro lunar, la care se daugă înregistrările audio sau video. Deplasările atât la festivalurile naționale cât și cele internaționale sunt de asemenea costisitoare, o deplasare externă necesitând costuri de minim 2500 euro. Pe lângă acestea se adaugă costurile ținutelor care trebuie să se ridice la nivelul evenimentelor și al prestației artistice”, a povestit, într-un interviu pentru Gândul, mama lui Anelisse.
:format(webp):quality(80)/https%3A%2F%2Fwww.gandul.ro%2F%2Fwp-content%2Fuploads%2F2025%2F12%2Fwhatsapp-image-2025-12-09-at-16-30-31-1280x853.jpeg)
Anelisse Mănescu cântă în cinci limbi străine la doar zece ani
Palmaresul ei însumează în prezent peste 70 de premii și distincții printre care se numără 5 Grand Prix-uri, Premiul Național pentru rezultate excepționale în domeniul cultural și Premiul 1 pentru Excelență în Artă.
Anul acesta, în luna aprilie 2025, Anelisse a susținut primul ei concert, live, timp de două ore, în fața unui public de aproximativ 300 persoane, în cadrul căruia a interpretat live în limba română, engleză, franceză, italiană și rusă piese de referință care i-au adus success de-a lungul timpului.
Tot anul acesta, Anelisse s-a aflat printre cei șase concurenți internaționali selectați să participe la Festivalul Internațional Bon Art Junior Fest din Praga, ce a avut loc în luna octombrie 2025. Anelisse a performat din nou acompaniată de orchestră, lăsând publicul în lacrimi la interpretarea piesei “Voilà” după aranjamentul faimosului André Rieu.
Pentru anul viitor, Anelisse se pregătește să cucerească noi continente. În vara lui 2026 va reprezenta România la World Championship of Performing Arts din Los Angeles, Statele Unite ale Americii, echivalentul Jocurilor Olimpice pentru artiști, unde va concura alături de reprezentanți din peste 60 de țări.
RECOMANDAREA AUTORULUI: