Prima pagină » Justiție » Daniela Panioglu răspunde șefei CAB, după prezentarea înregistrării compromițătoare: „Nu știu dacă înregistrarea avea voie să iasă în spațiul public”

Daniela Panioglu răspunde șefei CAB, după prezentarea înregistrării compromițătoare: „Nu știu dacă înregistrarea avea voie să iasă în spațiul public”

Daniela Panioglu răspunde șefei CAB, după prezentarea înregistrării compromițătoare:

Daniela Panioglu, fostă judecătoare la Curtea de Apel București, a reacționat după ce șefa CAB, Liana Arsenie, a prezentat o înregistrare audio, care o prezintă pe aceasta în timp ce ridică tonul în sala de judecată.

Daniela Panioglu a explicat în primul rând povestea înregistrării făcută publică de șefa Curții de Apel.

„În primul rând din câte îmi amintesc, era un dosar în care eu aveam bănuiala că există o înțelegere frauduloasă între părți, iar concluziile avocaților erau incoerente. De aceea am ridicat vocea, pentru că am înțeles că s-au înțeles fraudulos. Nu știu dacă această înregistrare avea voie să iasă în spațiul public. Pe de altă parte, cred că au căutat mult în 25 de ani de carieră să găsească acea situție.

Este vorba despre suspiciunile rezonabile care au apărut în presă despre corupția din sistemul judiciar. Nu este vorba despre ce a făcut Panioglu în ședințele din instanță. Și nici despre ce a făcut Beșu. Este vorba despre corupția din sistemul judiciar.

Este un judecător care a avut curaj să spună ce se întâmplă, cu adevărat, în aceste achitări și prescrieri.”, a declarat în exclusivitate pentru B1TV, fosta judecătoare a Curții de Apel București.

„Sunt probe despre fenomenul de corupție”

Fosta judecătoare a Curții de Apel București solicită intervenția Parchetului General.

„Sunt probe despre fenomenul de corupție. Ce face șefa de la CAB și gașca din spatele ei sunt atacuri la persoană. Această isterie pe care o fac ei trebuie să înceteze. Iar Secția de Urmărire Penală și Criminalistică din cadrul Parchetului General trebuie să cerceteze penal toate aceste aspecte care au fost dezvăluite. Probatoriul nu este complicat. Există hotărârile Colegiului, hotărârile CSM. Se vede acolo cum se proceda cu înlocuirea judecătorilor.

Înlocuirea unui judecător într-un dosar se face doar în condiții excepționale, după cum scrie la lege. Nu există vreun regulament de ordine interioară care să fie peste lege. Astăzi ama sistat la o mizerie în stil comunist. Și au demonstrat ce face ei cu noi acolo, la Curtea de Apel București. Nu poți să vii cu înfierări proletare împotriva unor judecători care spun ce se întâmplă. Sunt fericită că apar tot mai multe voci care spun ce se întâmplă.”, a afirmat Daniela Panioglu.

„Lia Savonea mi-a blocat decontările pentru că așa a vrut ea”

Fosta magistrată a răspuns și acuzațiilor aduse de șefa Curții de Apel București, Liana Arsenie, cu privire la presupusa chirie ilegală.

„M-am săturat de chestia asta cu chiria. Mi-am cumpărat un apartament nefinisat. Și am întrebat dacă mi se poate deconta chiria până îmi termin finisajele la apartament, pentru a putea locui în el. Și mi s-a răspuns că da.

Și m-am și judecat cu ei. Lia Savonea mi-a blocat decontările pentru că așa a vrut ea, nu pentru că așa spunea legea.”, a declarat judecătoarea, răspunzând acuzațiilor făcute de șefa Curții de Apel cum că ar fi decontat ilegal bani de chirie.

„Am scris că există suspiciuni de fapte penale în care erau implicați procurori”

Daniela Panioglu a povestit și de ce a fost dată afară de la Curtea de Apel București. Totul are legătură cu dosarul fostului șef al CNAS, Lucian Duță. Cel căruia Curtea Supremă, condusă de Lia Savonea, i-a anulat condamnarea la 6 ani de închisoare, chiar la o zi după apariția documentarului Recorder.

„Știu dosarul, pentru că eu l-am judecat. O mită de 6,3 milioane de euro din patru contracte. S-a găsit mita doar pe trei contracte, dar sunt probe de neînlăturat. Nu știm ce motive au avut de au constatat intervenirea prescripției.

Nu au putut să îmi ia acest dosar. Am fost exclusă și eu și colega mea de complet. Au exclus un complet întreg. S-au făcut presiuni în acest dosar, de către președintele Secției I. S-au făcut presiuni, dar am scos dosarul, am dat soluția, am motivat-o. Am arătat că inculpatul a fost ajutat de doi procurori de la Constanța. Era în materialul probator. CSM ne-a exclus pentru această motivare. Pentru că am scris că există suspiciuni de fapte penale în care erau implicați procurori. Altfel nu au putut să ne ia dosarul.”, a acuzat fosta judecătoare a Curții de Apel.


Recomandarea autorului:

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
SECRETUL longevității, dezvăluit după 30 de ani! De ce unii oameni trec de 100 de ani
Digi24
Adolescente folosite ca asasini: Schema prin care Rusia recrutează fete tinere pentru atacuri împotriva militarilor ucraineni
Cancan.ro
Fiica milionarului sinucigaș de la Hexipharma, bătută și sechestrată de un cântăreț celebru! Scene de coșmar într-un apartament din București
Prosport.ro
FOTO. A apărut într-un costum de baie neobișnuit și a fost făcută praf!
Adevarul
PNL îi întoarce spatele lui Eugen Tomac. Siegfried Mureșan: „Dacă domnul ar fi un Mario Draghi, atunci poate ne-am uita altfel la dumnealui”
Mediafax
ULUITOR! Cercetătorii spun că AI poate recunoaște semnele depresiei
Click
Dan Negru, dezamăgit de vacanța din Cipru: „Nu aș recomanda!” Ce spune însă despre Grecia?
Digi24
Bill Gates regretă relaţia cu Jeffrey Epstein și spune că ar fi fost șantajat de el. „Nu a avut succes”
Cancan.ro
Simona Halep și ,,Regele mezelurilor'', escapadă romantică la Mykonos. Fosta campioană și milionarul nu se mai ascund! Nu le stă rău deloc!
Ce se întâmplă doctore
Iuliana Marciuc a slăbit 7 kilograme în 5 săptămâni. Ce dietă urmează și care este regula pe care o respectă zilnic
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Dacia Striker, în probe pe străzile din București. Cum au reacționat oamenii când au văzut cel mai nou model Dacia
Descopera.ro
Unde a fost cea mai mare piață de sclavi din istoria omenirii?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Măi Bulă, soțul meu se întoarce într–o oră!
Descopera.ro
Test de cultură generală. Care este cea mai veche limbă încă vorbită în zilele noastre?