Prima pagină » Actualitate » Alibec, dorit de rivala FCSB la play-off? Ce spune președintele clubului

Alibec, dorit de rivala FCSB la play-off? Ce spune președintele clubului

Alibec, dorit de rivala FCSB la play-off? Ce spune președintele clubului
Alibec, dorit de rivala FCSB la play-off / Sursa FOTO: prosport.ro

Zilele lui Denis Alibec la FCSB sunt numărate și, cel mai probabil, atacantul nu se va regăsi în lot începând cu anul 2026. Chiar managerul Mihai Stoica a recunoscut despărțirea de „vârful” adus în vară de la Farul Constanța.

„Am avut o discuție, probabil că ne vom despărți în iarnă. Nu știu ce vrea el, știm ce vrem noi”, a transmis MM  Stoica.

Unde ar putea ajunge Alibec

Potrivit PROSPORT, unul dintre cluburile interesate de Denis Alibec ar fi  Universitatea Cluj. Chiar și în toamnă s-a discutat despre o posibilă ofertă pe care „Șepcile Roșii” o pregătesc pentru Alibec, iar acum zvonurile privind un posibil transfer s-au înmulțit.

Președintele lui „U”, Radu Constantea, a vorbit despre țintele pe care le are clubul său. Din câte se pare, Răzvan Zamfir și Gabi Giurgiu, responsabilii de transferurile de pe „Cluj Arena”, nu au pronunțat numele atacantului în vârstă de 34 de ani.

„Discuțiile sunt interne, în departamentul sportiv, iar deciziile se iau la comun. Din discuțiile pe care le-am avut până acum, nu este pe lista noastră. Dar încă nu știm dacă este jucător liber. Lucrurile se pot schimba, însă cred că trebuie studiat și ce jucători căutăm, pe ce posturi, nu să ne raportăm doar la un nume de jucător”, a spus președintele lui „U” Cluj.

„Răzvan Zamfir și Gabi Giurgiu gestionează acest aspect. Au avut discuții cu Cristiano Bergodi și el este mulțumit de lot, după cum a declarat-o și public. Poate vom încerca să luăm unul sau doi jucători care să crească nivelul lotului. Dar nu suntem presați, pentru că, în mare parte, suntem mulțumiți de lot. Avem oameni foarte bine pregătiți, care studiază piața și dacă vor apărea oportunități de jucători care să ne ajute și care se încadrează și din punct de vedere financiar îi vom aduce”, a mai spus Radu Constantea, pentru Prosport.

Cu cine va juca „U” în cantonamentul din Turcia

Universitatea Cluj va merge în cantonament în Turcia, iar conducerea clubului a anunțat seria de partide amicale pentru echipa lui Bergodi. Ardelenii se vor pregăti în Antalya, între 3 și 13 ianuarie.

Fatih Karagumruk (Superliga Turciei), Dukla Praga (prima ligă din Cehia) și Widzew Lodz (prima ligă din Polonia) vor fi echipele pe care le va întâlni Universitatea Cluj.

RECOMANDAREA AUTORULUI:

Plouă cu amenzi la FCSB. Gigi Becali nu a mai rezistat, după 0-0 cu Dinamo: „Îi dau maximum din cât vom putea! Debandadă!”

Revoluție în Superliga de FOTBAL: unui fotbalist de 37 ani i s-a prelungit contractul!

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Mario De Mezzo nu dă înapoi! Primarul Slatinei: „Dacă aș da timpul înapoi, aș lua aceleași decizii”
Digi24
„Un atac împotriva Federației Ruse”. Moscova amenință direct Republica Moldova
Cancan.ro
Motivul REAL pentru care Denise Rifai a fost înlocuită cu Cătălin Măruță la Antena 1
Prosport.ro
FOTO. Antonela, iubita mult mai tânără a milionarului Arpad Paszkany, în jacuzzi
Adevarul
Fata din Roșiori de Vede care a absolvit Harvard și lucrează la NATO. Povestea Laviniei Teodorescu: „M-aș întoarce oricând în România”
Mediafax
România, învinsă fără drept de apel de Franța! Tricolorii U16 se opresc în sferturile EuroBasket
Click
De ce a luat Emily Burghelea decizia de a se muta definitiv cu toată familia din România în Spania? Imagini exclusive din noua lor casă: „Nu am plecat pentru plajă”
Digi24
Noi informații despre accidentul mortal din centrul Brașovului. Ce s-ar fi întâmplat, de fapt, cu șoferul
Cancan.ro
Anna și pensionarul MApN s-au autodenunțat. Gestul de pe Transfăgărășan e pistol cu apă. Iubirea lor a trecut granița (și nu doar o dată)!
Ce se întâmplă doctore
Dieta cu două mese pe zi a Amandei Holden! Actrița își expune cu nonșalanță trupul perfect, la 55 de ani
Ciao.ro
De ce a lipsit Vierme de la reuniunea Animal X de la UNTOLD 2026. Explicația oferită de Șerban Copoț
Promotor.ro
Problema neașteptată a cablurilor pe bază de soia. Un șofer a plătit scump
Descopera.ro
Furnicile lucrează mai bine în grupuri mari, au aflat oamenii de știință
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Ieri m-am jucat cu soția de-a doctorița și pacientul!
Descopera.ro
România este singura țară din Uniunea Europeană care reduce investițiile în cercetare. Cine a avut cea mai mare creștere?