Prima pagină » Știri politice » Nicușor Dan cere reexaminarea legii privind fondurile europene. Președintele susține că „nu respectă bicameralismul parlamentar”

Nicușor Dan cere reexaminarea legii privind fondurile europene. Președintele susține că „nu respectă bicameralismul parlamentar”

Nicușor Dan cere reexaminarea legii privind fondurile europene. Președintele susține că „nu respectă bicameralismul parlamentar”

Președintele României, Nicușor Dan, a trimis Parlamentului o cerere de reexaminare a legii privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 45/2025 pentru instituirea unor măsuri în domeniul gestionării fondurilor europene nerambursabile aferente perioadei de programare 2021-2027 precum și pentru completarea Ordonanței de urgență. Șeful statului spune că principiul constituțional al bicameralismului a fost încălcat, motiv pentru care solicită ca dezbaterile parlamentare să fie reluate.

Potrivit Administrației Prezidențiale, legea a fost transmisă la promulgare pe 24 decembrie 2025 și are ca obiect aprobarea OUG nr. 45/2025 fără modificări, completarea OUG nr. 133/2021, precum și introducerea unor dispoziții care permit Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene să folosească anumite sume de bani pentru plata cheltuielilor solicitate de beneficiari, inclusiv în cazul unor proiecte pentru care a fost formulată o sesizare de fraudă. În cererea de reexamniare, președintele arată că, din analiza parcursului legislativ și din compararea formelor succesive ale actului normativ, rezultă că legea contravine prevederilor art. 61 alin. (2) și art. 75 din Constituție, care consacră funcționarea Parlamentului în sistem bicameral.

„Din analiza parcursului legislativ al legii criticate și din compararea formelor pe care aceasta le-a avut de la momentul inițierii și până la momentul adoptării, reiese faptul că legea transmisă la promulgare contravine prevederilor art. 61 alin. (2) și art. 75 din Constituție referitoare la principiul bicameralismului, motiv pentru care apreciem că se impune reanalizarea acesteia de către Parlament. Potrivit acestor dispoziții constituționale, Parlamentul funcționează în sistem bicameral, ceea ce presupune că ambele Camere trebuie să își exercite rolul deliberativ, în limitele competențelor stabilite de Constituție”, arată cererea de reexaminare. 

De asemenea, Nicușor Dan subliniază în cadrul cererii că ambele Camere ale Parlamentului trebuie să își exercite rolul deliberativ, iar Constituția nu permite adoptarea unei legi în forma finală fără ca aceasta să fi fost dezbătută efectiv de ambele foruri legislative. Potrivit președintelui, modificările introduse de Camera Deputaților, în calitate de Cameră decizională, depășesc cadrul stabilit de forma adoptată de Senat, prima Cameră sesizată, ceea ce creează o diferență semnificativă de conținut juridic.

„De altfel, Curtea Constituțională a dezvoltat prin deciziile sale o veritabilă „doctrină” a bicameralismului și a modului în care acest principiu este reflectat în procedura de legiferare. Ținând seama de indivizibilitatea Parlamentului ca organ reprezentativ al poporului român și de unicitatea sa ca autoritate legiuitoare a țării, Constituția nu permite adoptarea unei legi de către o singură Cameră fără ca proiectul de lege să fi fost dezbătut și de cealaltă Cameră (Decizia nr. 710/2009 și Decizia nr. 89/2017). Ca urmare, dezbaterea parlamentară a unui proiect de lege sau a unei propuneri legislative nu poate face abstracție de evaluarea acesteia în plenul celor două Camere ale Parlamentului. Așa fiind, modificările și completările pe care Camera decizională le aduce proiectului de lege sau propunerii legislative adoptate de prima Cameră sesizată trebuie să se raporteze la materia și la forma în care a fost reglementată de prima Cameră. Altfel, se ajunge la situația ca o singură Cameră, și anume Camera decizională, să legifereze, ceea ce contravine principiului bicameralismului (Decizia nr. 472/2008 și Decizia nr. 89/2017).”

RECOMANDAREA AUTORULUI:

Scandal în Guvernul României, pe acordul Mercosur, care vizează fermierii români. USR o acuză pe Oana Țoiu de „trădare”. Nicușor Dan intervine pentru USR: „Acordul negociat de UE este o oportunitate pentru România”

Unde alţii văd sărăcirea românilor, premierul Bolojan vede dezvoltare: „Cum am reuşit acest rezultat fără precedent? Este rezultatul unui efort”

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Caz șocant în Olt! Un bărbat beat și fără permis a furat o mașină cu un copil înăuntru
Digi24
Parlamentul ar putea fi dizolvat vineri. Ce le-a transmis Nicușor Dan șefilor de partide
Cancan.ro
Dezastru în familia Andreei Esca! Falimentul i-a lovit din plin. Scenariul sumbru care o așteaptă pe vedeta Pro TV
Prosport.ro
Imaginea zilei din România, surprinsă de un japonez: un Cybertruck, pe străzile din Câmpulung Muscel, lângă o Dacia!
Adevarul
România, cu mâinile legate în cazul unui atac asupra Republicii Moldova. Marea piedică, explicată de fostul șef al Armatei Române
Mediafax
STENOGRAME EXPLOZIVE: Un milion de euro pentru promovarea lui Georgescu pe TikTok! Cum a fost deturnată campania lui Ciucă
Click
Anamaria Prodan și Ronald Gavril, gesturi tandre pe plajă! Imaginile care arată cât de îndrăgostiți sunt cei doi
Digi24
Toma Cuzin, Firicel din „Las Fierbinți”, reținut de Poliție după ce a ieșit pozitiv la testul antidrog
Cancan.ro
Scandal exploziv la Insula iubirii. Concurentul înjurat, amenințat și băgat în ședință de producătorii Antena 1
Ce se întâmplă doctore
Indemnizația pentru creșterea copilului poate fi recalculată. Cine poate primi bani în plus și ce documente trebuie depuse
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Dedeman vinde blocator automat de parcare cu telecomandă. Dispozitivul care îți protejează locul de parcare
Descopera.ro
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Descopera.ro
Ce mâncau, de fapt, dinozaurii? Cel mai probabil alge marine, indică noi fosile
Mediafax Italia
CELE MAI BUNE LOCURI DE MUNCĂ! Poți câștiga o avere...
Mediafax Spania
Cât ar putea câștiga în plus angajații dacă s-ar aplica reforma fiscală?!