Prima pagină » Actualitate » CTP, necruțător cu Binomul liberal: „Imunitatea Bolojan, niznaiul Ciucu. Este prima dată când dl Ciprian Ciucu mă face să rânjesc”

CTP, necruțător cu Binomul liberal: „Imunitatea Bolojan, niznaiul Ciucu. Este prima dată când dl Ciprian Ciucu mă face să rânjesc”

CTP, necruțător cu Binomul liberal: „Imunitatea Bolojan, niznaiul Ciucu. Este prima dată când dl Ciprian Ciucu mă face să rânjesc”
Jurnalistul Cristian Tudor Popescu critică, în stilul caustic care l-a făcut faimos, activitatea tandemului liberal Ilie Bolojan – Ciprian Ciucu. Astfel, cunoscutul publicist ironizează declarațiile noului edil al Capitalei, care deși a găsit o situație financiară dezastruoasă la PMB în urma mandatelor lui Nicușor Dan, evită să îl critice. O altă țintă a virulentului jurnalist este însuși șeful de partid al lui Ciucu. 
Astfel, observă jurnalistul pe un ton virulent, liberalul din fruntea Primăriei Capitalei admite că instituția pe care o conduce e într-o stare de haos financiar și administrativ. Totuși, nu spune un singur cuvânt despre adevăratul vinovat, fostul edil, actual președinte al țării.

Ciucu îl apără pe Nicușor Dan „ca pe Sfântul Duh

„Este prima dată când dl Ciprian Ciucu mă face să rânjesc. Primarul General declară: „Primăria Capitalei nu are bani să treacă strada”. Ne prezintă o imagine catastrofală, cu datorii enorme și „soluția” băgării în insolvență a transportului în comun. Situația încălzirii centralizate în blocuri: mii de oameni tremură în apartamente înghețate, fără căldură. Ciucu spune că n-are ce face. Spitale din Capitală, între care C.C. Iliescu și Institutul de Oncologie, au redus sau suspendat operațiile chirurgicale din pricina lipsei de încălzire. De trafic și poluare nu mai vorbesc…
La întrebarea legitimă: „Cine e responsabil pentru starea în care ați preluat dvs. Primăria?”. Dl Ciucu refuză să răspundă. Ba chiar precizează, de mai multe ori: „Nu e de vină dl Nicușor Dan! Lăsați-l în pace pe Nicușor Dan!”. Îl lăsăm, dar cine e de vină, domnule primar, bucureștenii? Sfântul Duh?

Ciucu speră să obțină capital de imagine

Deși e evident că ne confruntăm cu un dezastru la nivelul Primăriei Capitalei, nu există vinovați, iar Ciucu emite afirmații în spațiul public dornic doar să-și facă imagine, mai remarcă CTP.
„Din punct de vedere logic, absurditatea e evidentă: dezastru e, vinovați, ioc. Nu și politic: dl Ciucu speră să obțină niște capital de imagine, chiar compătimire, pe baza „grelei moșteniri” ce i-ar fi fost aruncată în brațe. În același timp, nu vrea să-și strice relațiile cu președintele Dan. Asta nu mai e o atitudine de tehnocrat, de administrator experimentat, cum s-a prezentat în campania electorală, ci de politician cu tupeu, capabil să te prostească în față ”, continuă jurnalistul.

Bolojan nu clipește în cazul scandalului cu plagiatele miniștrilor săi

Pe de altă parte, Popescu nu îl iartă nici pe premierul Ilie Bolojan, pe care îl acuză pentru că nu a avut reacție în cazul miniștrilor suspecți de plagiat din cabinetul său, precum Ionuț Moșteanu sau Radu Marinescu.
Premierul Bolojan nu se lasă nici el mai prejos. În cazul minciunilor „universitare” ale fostului ministru Moșteanu, a zis, fără să clipească, cum că nu-l interesează C.V.-ul unui ministru, ci prestația lui în postul guvernamental. Vasăzică, orice serviciu de resurse umane, înainte de interviul de angajare, studiază C.V.-ul candidatului, să vadă dacă-l mai cheamă sau nu – premierului Bolojan nu-i pasă. Și îi spune lui Moșteanu: „Fii bărbat!”.
Acum, ministrul Justiției, Marinescu, este acuzat de plagiat masiv în teza sa de doctorat. El se apără, ca toți nenumărații plagiatori la nivel înalt de după Ponta: teza a fost validată de organismele abilitate, în virtutea normelor aflate în vigoare atunci. Precum și prin metoda lui Stalin, ni sluceaino, nu întâmplător: nu întâmplător sunt atacat acum, când mă implic în procesul de numire a procurorului general și procurorului șef DNA. Nu procedează ca un om cinstit: să iasă public cu teza în mână, s-o invite la dezbatere pe Emilia Șercan (nu s-o dea în judecată, cum a zis că se gândește) și să-și susțină teza rând cu rând. Prin urmare, pentru mine, Marinescu este vinovat de plagiat.

Miza tăcerii premierului – Să nu își pună PSD în cap

În final, cunoscutul jurnalist atrage atenția că lipsa de reacție a premierului are o explicație cât se poate de banală. și anume să nu supere principalii parteneri de coaliție.

Iarăși, dl Bolojan enunță acest nou principiu al imunității ministeriale, pe care l-a creat: odată ce ești ministru, orice ai comis înainte de asta nu contează. Evident, procedează așa ca să nu-și pună în cap PSD, care a sărit instant să-l apere pe Marinescu din toate pozițiile. Ilie Bolojan, alt tehnocrat care se comportă ca un politician cu obraz gros…

Ca să iei măsuri dure, ca să dai oameni afară, ca să faci reformă, pe scurt, ca să tai în carne vie, continui să cred că e nevoie nu doar de contabilitate, ci și de moralitate. (…), conchide CTP în comentariul său. 
RECOMANDĂRILE AUTORULUI
Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Capcana mortală întinsă de ruși pe front. Cum sunt forțați militarii ucraineni să iasă din adăposturi
Digi24
„Complet încercuiți”. Rușii suferă o înfrângere majoră în Donbas, unde au pierdut 240 km pătrați de teren și au fost înconjurați
Cancan.ro
Mădălina Apostol și-a pregătit moartea până la cel mai mic detaliu. Și-a dat ultima suflare în fața unui obiect special pentru ea
Prosport.ro
Averea lui Gigi Becali, din nou peste un miliard de euro: „Doar terenul de acolo face 400.000.000 de euro”
Adevarul
Ce se va întâmpla cu românii din UK dacă se destramă Marea Britanie: „Am putea asista la războaie”
Mediafax
Vești pentru șoferii cu mașini diesel. Reducerea accizei la motorină se prelungește până la sfârșitul lui septembrie
Click
Nick Rădoi a venit de urgență în România să participe la priveghiul Mădălinei Apostol! Unde va fi depus trupul neînsuflețit al acesteia? „Am crezut că e bine”
Digi24
Violențe la protestul oierilor din Piața Victoriei. Bătaie cu jandarmii, au fost folosite gaze lacrimogene
Cancan.ro
Ce avere avea generalul Dorin Ioniță. Relația secretă ar fi declanșat un adevărat război pentru bunuri
Ce se întâmplă doctore
Detaliul șocant descoperit în baia în care a fost găsită Mădălina Apostol. Ce ar fi făcut înainte să-și pună capăt zilelor?
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Un nou record pentru benzina standard: e la doar un ban de pragul de 10 lei/litru.
Descopera.ro
Găuri ciudate pe Marte! Nimeni nu știe cum s-au format
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. La psihiatru: – Am o prietenă imaginară!
Descopera.ro
6 lucruri normale astăzi care puteau provoca scandal în urmă cu 100 de ani
Mediafax Italia
DESCOPERIRE ȘOCANTĂ! L-au găsit mort într-o... cameră frigorifică!
Mediafax Spania
PRODUSUL care a dat peste cap prețurile din supermarketuri! CÂT A AJUNSĂ SĂ COSTE acum?!