Prima pagină » Social » Scene sângeroase după ce un deținut a vrut să-i facă soției o surpriză și a venit acasă neanunțat. A fost nevoie de Poliție și Ambulanță

Scene sângeroase după ce un deținut a vrut să-i facă soției o surpriză și a venit acasă neanunțat. A fost nevoie de Poliție și Ambulanță

Scene sângeroase după ce un deținut a vrut să-i facă soției o surpriză și a venit acasă neanunțat. A fost nevoie de Poliție și Ambulanță

Un deținut de la penitenciarul Târgu Jiu, care a ajuns acasă neanunțat, a avut parte de o surpriză extrem de neplăcută. Bărbatul, care credea că soția se va bucura, a descoperit că femeia adusese un alt bărbat, chiar în căminul conjugal.

Cea mai importantă dintre recompensele de care se poate bucura un deținut este permisia. Nu a fost și cazul lui Ion D., care își executa pedeapsa în regim deschis la Penitenciarul Târgu Jiu.

Dublă surpriză

Surse judiciare au dezvăluit, în exclusivitate pentru Gândul, că, anul trecut, bărbatul a primit o permisie, însă nu și-a anunțat familia. După ce a ieșit pe poarta închisorii, bărbatul a rămas câteva ore la Târgu Jiu, ca să rezolve unele probleme rămase neîncheiate, după care a plecat către casa părintească din comuna Săcelu, unde locuia alături de nevastă.

Sursele citate au menționat că Ion D. nu i-a telefonat partenerei de viață întrucât dorea să apară dintr-o dată în curtea locuinței și să-i facă o surpriză.

Numai că surpriza a fost de ambele părți, în condițiile în care a descoperit că în casa lui se instalase un alt bărbat. Conform anchetatorilor, cuprins de furie, soțul înșelat l-a bătut crut pe amant, după care și-a bătut și soția, căreia i-ar fi provocat o fractură de maxilar și un traumatism cranio-cerebral.

Soțul și amantul bătut au căzut la înțelegere

Bărbatul a fost ridicat de Poliție, însă, pentru că soția nu a depus reclamație, iar amantul a decis să-și retragă plângerea, dosarul a fost clasat.

Acesta nu este singurul caz de acest gen. Surse din cadrul Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP) au dezvăluit că, acum câțiva ani, un deținut încarcerat la Jilava a plecat în permisie cu o săptămână mai devreme.

Când a ajuns acasă, în localitatea giurgiuveană Călugăreni, condamnatul a descoperit, la fel ca și deținutul din Gorj, că în căminul conjugal s-a mutat un alt bărbat. Și el a sărit la bătaie, numai că, spre deosebire de primul, și-a bătut și vecinii, care săriseră să-i scoată din mâinile lui pe soție și pe amant.

Un caz și mai dramatic a avut loc în cartierul bucureștean Drumul Taberei. Sursele Gândul au precizat că un pușcăriaș care, la acel moment, lucra la reabilitarea unui corp de clădire al Primăriei Generale, de pe Bulevardul Regina Elisabeta, a evadat de la punctul de lucru și s-a urcat în autobuzul 385, ca să-și viziteze nevasta.

Pentru că femeia era împreună cu amantul ei, evadatul a făcut o criză de furie și a încercat să-i înjunghie cu un cuțit. Ca să scape, cei doi s-au baricadat în locuință, iar soția a sunat disperată la penitenciar.

Ca urmare, evadatul a fost imobilizat chiar în curtea casei sale și dus înapoi în detenție, unde, cu toate că era la final de pedeapsă, a rămas să execute ani grei pentru infracțiunea de evadare.

AUTORUL RECOMANDĂ:

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Tinerii sunt plătiți să fie „nepoți de închiriat”! Unde a apărut afacerea care combate singurătatea
Digi24
Ce se știe despre presupusul autor al atacului din Cracovia: imagine tulburătoare a unui extremist. Prima zi de doliu național
Cancan.ro
WOW! Câți bani ar fi primit Gabriella, de la Antena 1, pentru că a făcut amor cu Prințul Marco? Ispitele ar avea primă de obiectiv
Prosport.ro
Julia de la Exotic l-a refuzat pe Adrian Mutu: „Eram fițoasă”. Cum arată acum
Adevarul
A renunțat la o carieră de succes în România și a luat-o de la zero în America. Povestea cofetarului care a cucerit New Yorkul
Mediafax
Lovitură pentru FACTURILE europenilor! CRIZĂ de energie eoliană și solară la orizont
Click
E lux, pentru România! Câți bani va primi la pensie Dragoș Dolănescu, psiholog în Costa Rica. Vedeta cu cea mai mare pensie
Digi24
„Cea mai mare bogăție naturală pe care o avem”. Dan Dinu dezvăluie provocările și surprizele documentarului „Delta Sălbatică”
Cancan.ro
Ce s-a întâmplat cu relația dintre Claudia Ion și Eduard Vlădescu după conflictul din club? Am aflat tot adevărul
Ce se întâmplă doctore
Îl mai recunoști pe adolescentul din „Karate Kid”? Ralph Macchio împlinește 65 de ani
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Mașina Zilei: Skoda Scala 2021, compacta ideală pentru familii și oraș. Puncte forte și compromisuri la sub 8.000 de euro
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Criptarea care îți protejează contul bancar ar putea fi „spartă” de un calculator cuantic în 3 zile, sugerează un studiu
Mediafax Italia
Codul secret care TE POATE SALVA pe stradă!
Mediafax Spania
BREAKING! Șoferului premierului, ARESTAT!