Prima pagină » Actualitate » Teza de doctorat a ministrului Radu Marinescu va fi analizată de Comisia de Etică a Universității din Craiova, instituția unde a obținut titlul

Teza de doctorat a ministrului Radu Marinescu va fi analizată de Comisia de Etică a Universității din Craiova, instituția unde a obținut titlul

Teza de doctorat a ministrului Radu Marinescu va fi analizată de Comisia de Etică a Universității din Craiova, instituția unde a obținut titlul

Teza de doctorat a ministrului Justiției, Radu Marinescu, va fi verificată de Universitatea din Craiova, instituția unde acesta și-a obținut titlul academic, după investigația publicată de jurnalista Emilia Șercan, relatează HotNews. Ancheta de presă susține că o mare parte din lucrare ar fi plagiată, acuzații care au declanșat procedura oficială de analiză.

Decizia a fost luată vineri de Comisia de Etică a Universității din Craiova, în urma unei ședințe care a durat aproximativ două ore. Verificarea vine la câteva zile după apariția investigației realizate de Emilia Șercan pentru PressOne, în care sunt prezentate dovezi privind presupuse încălcări ale normelor academice.

Decizia Comisiei de Etică, după sesizările depuse

Potrivit unui comunicat transmis presei, Comisia de Etică Universitară a hotărât să deschidă un dosar de analiză a doctoratului ministrului Justiției.

„Comisia de Etică Universitară a Universității din Craiova, întrunită în ședință extraordinară, astăzi 16.01.2026, a hotărât deschiderea unui dosar de analiză referitor la sesizările nr. 56/13.01.2026 și nr. 76/14.01.2026”, se arată în comunicat.

Cele două sesizări vizează direct teza de doctorat a lui Radu Marinescu. Comisia se mai reunise și în ziua publicării investigației, însă atunci a decis amânarea unei hotărâri finale, pentru a discuta ulterior oportunitatea declanșării analizei oficiale.

Ce susține investigația și reacția ministrului

Investigația publicată de PressOne, semnată de jurnalista Emilia Șercan, arată că mai mult de jumătate din teza de doctorat în Drept a ministrului Justiției ar fi plagiată. Concret, analiza indică faptul că 56,68% din conținut, adică 140 de pagini din totalul de 247, ar conține texte copiate din alți autori. Lucrarea poartă titlul „Sistemul mijloacelor de probă în procesul civil”

În reacția sa publică, Radu Marinescu respinge acuzațiile și susține că lucrarea respecta normele în vigoare la momentul redactării, afirmând că „adevărul nu poate fi sinonim cu simple alegații mediatice, chiar bizare” și că teza sa a fost „în conformitate cu legislația din acel moment”.

Analiza Comisiei de Etică urmează să stabilească dacă acuzațiile prezentate în investigația jurnalistică se confirmă și ce măsuri se impun în acest caz.


AUTORUL RECOMANDĂ

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„RĂSPUNSUL, în istoria americană!” Un lider rus sugerează că americanii ar trebui să-l ELIMINE pe Zelenski
Digi24
NATO 3.0, un pariu periculos: planul administrației Trump riscă să dărâme cei doi piloni fundamentali care protejează Europa
Cancan.ro
Ninge 15 zile fără oprire în aceste orașe din România! Meteorologii EaseWeather au modificat prognoza
Prosport.ro
FOTO. Ținutele fotografei Adriana au provocat un scandal uriaș! Conducerea clubului a fost nevoită să intervină
Adevarul
Blocul din Drumul Taberei ar fi fost proiectat să se fisureze în acel loc, dar are probleme structurale cunoscute. Expert: Consolidarea trebuia făcută
Mediafax
Haos în Franța! Aproape 1.000 de arestări după ciocnirile cu protestatarii, 70.000 de polițiști mobilizați
Click
Cine rămâne cu averea de aproape 1 milion de euro lăsată în urmă de Mădălina Apostol: „E clar că nu puteam eu să intervin”
Digi24
Ultima fortăreață a „imperiului Wagner”: Cum a reușit un playboy răsfățat să țină în viață cea mai notorie forță de mercenari din lume
Cancan.ro
Afacerist celebru, găsit mort în propria casă, după ce 3 bărbați înarmați au intrat peste el. Ce au descoperit polițiștii
Ce se întâmplă doctore
O fetiță de numai patru luni a trecut printr-o operație complexă la ochi. Ce au descoperit medicii?
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Mașina Zilei: Honda CR-V din 2017, un SUV diesel la sub 9.000 de euro. Ce primești pentru acești bani?
Descopera.ro
Fenomen bizar detectat în spațiul cosmic!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Cum zăpăcești o blondă? – O pui într-o ...
Descopera.ro
Ce se întâmplă în inima femelelor lilieci la auzul propriilor pui?
Mediafax Italia
Se apropie VORTEXTUL POLAR! Ce regiuni vor fi afectate
Mediafax Spania
AU EXPLODAT prețurile la hoteluri! Cât a ajuns să coste o cameră