Prima pagină » Actualitate » Delfinariul din Constanța, în impas. Reprezentațiile cu un singur delfin nu sunt o opțiune

Delfinariul din Constanța, în impas. Reprezentațiile cu un singur delfin nu sunt o opțiune

Speranțe spulberate la Delfinariul din Constanța negocierile cu administratorii unui parc acvatic din Malta, care au vrut să ne doneze cinci delfinii, s-au blocat. În prezent, instituția mai are un singur delfin, penini, în condițiile în care un bazin nou construit, cu aproape 4 milioane de euro, este finalizat. Deocamdată, reprezentațiile sunt asigurate cu alte patru mamifere marine închiriate din Ucraina.

La finalul anului trecut, autoritățile anunțau că sunt speranțe mari să primim cinci delfini din Malta, informează știrileprotv. Trei luni au durat negocierile, care însă s-au blocat din cauza birocrației. Sezonul estival bate la ușă, iar noi mai avem un singur delfin, penini. Forțată de împrejurări, conducere a instituției a prelungit contractul cu un delfinariu din Ucraina, care ne-a adus aici acum 4, 4 ani exemplare.

„Este foarte greu și nu am abandonat niciodată această această achiziție de delfin. Sau aduce delfin, indiferent sub ce formă să avem delfinii noștri. Acuma, în Mexic am găsit, la fel, niște delfini care par a fi abandonați și acolo trebuie să discutăm cu ei să vedem ce legislații au, ce greutăți, ce ne trebuie, cât ne costă. Până atunci noi avem un delfin, avem foarte mare grijă de el.” – Dănuț Dincă, directorul delfinariului din Constanța.

Reprezentațiile cu un singur delfin nu sunt însă opțiune.

Cencen, una dintre vedetele delfinarului din Constanța, a fost găsită fără suflare de instructori în bazin anul trecut. Asta după ce în urmă cu 2 ani, Baby, puiul ei născut în captivitate, a murit din cauza unor malformații.

„E bine. Se antrenează în fiecare zi alături de noi. Demonstrația avem. Și-a revenit după după moartea lui Ceancean. Într-adevăr, și-a revenit, dar nu este ok, că este singură și noi sperăm să fie aduși în a mă din nou delfin din cauza faptului că a venit iarna și într-adevăr temperaturile sunt foarte scăzute, mănâncă o cantitate puțin mai mare de pește în această perioadă. E place, bineînțeles heringul, că este și gras și mare.” – Florin Alexandru Mazilu, instructor delfinariu.

Partenerii de spectacole, cei patru delfin ucraineni, au contract până în luna martie. Până atunci ar trebui să se găsească alți patru delfini, mai ales că noul bazin, care a costat aproape 4 milioane de euro, este gata și va fi inaugurat în curând.

„Bazinul de antrenament are o capacitate de trei ori mai mare decât bazinul de spectacol, e 3.000m³ de de apă. Și mai este un bazin mic, care este un bazin de carantină în care se izolează delfinii care sunt bolnavi” – Radu Balaban, inginer constructor.

În această perioadă la delfinariu, în timpul săptămânii are loc o reprezentație pe zi, iar în weekend, câte două.

Autorul recomandă:

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
EXTREMA dreaptă din Franța SCHIMBĂ tonul. Le Pen și Bardella condamnă MOSCOVA
Digi24
Șoșoacă inventează nenorociri la televiziunea rusă: „Politicienii de la putere se duc în munți și opresc apa românilor”
Cancan.ro
Tentativă de omor şi un dosar închis. Noi dezvăluiri despre relaţia dintre Mădălina Apostol şi Cătălin Grozavu
Prosport.ro
FOTO. Paige Spiranac a publicat imaginile verii și și-a cucerit milioanele de fani!
Adevarul
Șoșoacă, interviu delirant la televiziunea lui Putin: „Oamenii de aici mor de foame. Politicienii de la putere au oprit apa din munți”
Mediafax
„Paradoxul pensionării”: cât de scump poate fi un loc de vis și ce trebuie să verifici înainte să te muți acolo
Click
Trucurile prin care românii reușesc să pună bani deoparte: „Poți să o faci o dată la 3 luni. Primești bonuri de masă cât pentru o săptămână”
Digi24
Băsescu, întrebat ce pregătește Călin Georgescu: „Categoric va candida la prezidențiale. Simion se va orienta către altă funcție”
Cancan.ro
4.000 lei amendă tuturor românilor care locuiesc la casă și fac acest lucru în curte, crezând că nu îi vede nimeni
Ce se întâmplă doctore
Cine este Gabriella Barbu, ispita care a făcut senzație în Spania și a ajuns la „Insula Iubirii”? Detalii neștiute despre brunetă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Ai puțin peste 5.000 de euro? Două mașini din 2019 sunt scoase la vânzare de BT Leasing
Descopera.ro
Ce se întâmplă cu Universul? Fizicienii nu reușesc să înțeleagă!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă e nemulțumit de mâncarea de la restaurant
Descopera.ro
Cel mai bun ulei pentru gătit nu este neapărat cel mai scump
Mediafax Italia
Vești proaste pentru proprietarii de case! Ce facilități dispar definitiv?!
Mediafax Spania
Ce se va întâmpla cu PREȚURILE LOCUINȚELOR în următorii 25 de ani?! PREVIZIUNEA unui expert în investiții din Spania