Prima pagină » Justiție » Cine a semnat, de fapt, permisia criminalului Abdullah Ataș. Este cutremur în ANP

Cine a semnat, de fapt, permisia criminalului Abdullah Ataș. Este cutremur în ANP

Șeful echipei de anchetă care cercetează condițiile în care deținutul Abdullah Ataș a primit ultima sa permisie este chiar ofițerul care, în luna decembrie 2025, a semnat actele prin care criminalul turc a primit învoire să părăsească închisoarea.

Administrația Națională a Penitenciarelor (ANP) a informat, luni, printr-un comunicat de presă, că fuga deținutului Abdullah Ataș face obiectul unor verificări preliminare susținute de către Direcția Inspecție Penitenciară și, totodată, s-a făcut o solicitare și către Ministerul Justiției pentru realizarea unor verificări suplimentare de către Corpul de Control, la Penitenciarul București-Rahova.

Abdullah Ataș, la plecarea din penitenciar. Ultima fotografie înainte de evadare

Potrivit organigramei publicate pe site-ul ANP, directorul Direcției Inspecție Penitenciară este comisarul șef de penitenciare Cornel Răduță.

Surse din cadrul ANP au declarat, în exclusivitate pentru Gândul, că, în decembrie 2025, când a fost aprobată permisia lui Abdullah Ataș, Răduță ocupa funcția de director al Penitenciarului Rahova și a fost președintele comisiei care fost de acord ca turcul să plece acasă pentru trei zile.

Ulterior, Cornel Răduță a fost pus în fruntea Direcției Inspecție Penitenciară, iar pe cale de consecință trebuie acum să se cerceteze singur.

Ataș putea fi eliberat peste cinci ani

Considerat, pe hârtie, un deținut model, turcul ar fi beneficiat de nu mai puțin de 24 de permisii. Potrivit unor surse din cadrul ANP, el își executa pedeapsa în regim semideschis și urma să intre în comisia de liberare condiționată peste aproximativ cinci ani.

Bărbatul ar fi trebuit să se întoarcă în penitenciar luni dimineață, însă nu a mai apărut, iar în jurul orei 10.00 a fost declanșată alarma pentru căutarea acestuia.

Abdullah Ataș, alături de Patriarhul Daniel, în 2022. Deținutul cânta în corul Penitenciarului Rahova

„La data de 26.01.2025 Direcției Generale de Poliție a Municipiului București a fost sesizată de către Penitenciarul Rahova despre faptul că un cetățean de naționalitatea turcă (Ataș Abdullah) care este încarcerat pentru săvârșirea infracțiunii de omor a beneficiat de permisie în perioada 23-26 ianuarie 2026 și nu a mai revenit în penitenciar”, se arată comunicatul emis de autorități.

În noaptea crimei, turcul era beat și conducea cu aproape 200 km/h

Abdullah Ataș se află în spatele gratiilor după ce, în anul 2015, l-a omorât cu mașina pe polițistul Gheorghe Ionescu, supranumit „Dulăul de la Rutieră”, iar medicii, din nefericire, nu i-au mai putut salva viața.

Crima a avut loc în data de 2 august 2015, în jurul orei 03.30, în zona intersecţiei Străzii Nicolae Caramfil cu Şoseaua Pipera. „Dulăul” era în misiune și a încercat să-l oprească pe șoferul turc pentru un control.

Abdullah Ataș, reținut după crimă | MediafaxFoto

Inițial, Ataș s-a conformat și a încetinit, însă în momentul în care a ajuns în dreptul polițistului, a apăsat pedala de accelerație şi l-a lovit. Poliţistul a rămas pe capotă aproximativ 400 de metri, după care a fost aruncat pe şosea.

Abdullah Ataș l-a omorât pe „Dulăul de la Rutieră”

Abdullah avea o alcoolemie de 1,65 şi mergea cu o viteză de 180 – 200 km/h. După ce l-a lovit pe agent, a fugit de la locul accidentului, dar a fost prins la scurt timp.

AUTORUL RECOMANDĂ:

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Jaful secolului în lumea crypto! Cum au dispărut 6,3 miliarde de dolari de la Binance
Digi24
„Nu mai provocați Rusia”: Solicitarea fermă a Pentagonului către oficialii din Europa
Cancan.ro
I-am aflat tariful Mirei de la Insula iubirii 2026. Pentru doar 16 euro...
Prosport.ro
„Fabuloasă ca de obicei”. Raluca Zenga a încins atmosfera cu imaginile în costum de baie din cea mai recentă vacanță
Adevarul
Miliardarul ucrainean Rinat Ahmetov închide o importantă fabrică din România, după atacurile Rusiei din Ucraina. Urmează concedieri colective
Mediafax
Kelemen Hunor, mesaj clar despre Guvernul Niculescu. Cât vrea să reziste actualul Executiv
Click
Mai tinere cu 10 ani, după operația estetică la gât! Sfatul designerilor pentru Minodora și Ozana Barabancea: „Pot purta din nou decolteuri”
Digi24
Cum au dispărut cei 700.000 de euro confiscați pe aeroportul Otopeni. Bancnotele, înlocuite cu coli de hârtie
Cancan.ro
MESAJUL transmis de Mihaela Rădulescu, după ce fiica lui Cosmin Cernat a fost agresată de soțul Monicăi Iagăr
Ce se întâmplă doctore
Ce poți face seara pentru sănătatea inimii și care sunt semnele unui infarct ce nu trebuie ignorate
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Mașina Zilei: Hyundai Tucson, un SUV preferat de români, cu motorizare diesel de 1,6 litri. Cât costă modelul sud-coreean?
Descopera.ro
Boala de care a suferit în tăcere căpitanul Picard din „Star Trek”
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Un american și un canadian au petrecut peste șapte ore în afara Stației Spațiale Internaționale
Mediafax Italia
Se anunță PRIMELE NINSORI! Țara va fi împărțită în două de vreme...
Mediafax Spania
Cum obții PENSIA DIN STRĂINĂTATE?! Anunțul făcut de CNPP