Prima pagină » Știri externe » Decizia radicală a unei familii. Au renunțat la vila pentru care plăteau facturi în valoare de 3.500 de euro în favoarea unei case în Grecia 

Decizia radicală a unei familii. Au renunțat la vila pentru care plăteau facturi în valoare de 3.500 de euro în favoarea unei case în Grecia 

Decizia radicală a unei familii. Au renunțat la vila pentru care plăteau facturi în valoare de 3.500 de euro în favoarea unei case în Grecia 
Grecia, sursa Getty

O familie a luat o decizie care i-a schimbat cu totul viața. Au renunțat la o casa lor din Marea Britanie pentru care plăteau taxe de aproximativ 3.5000 de euro, în favoarea unei case pe insula Lefkada din Grecia, iar acolo cheltuielile ajung la 800 de euro pe lună, relatează Antena 3 CNN.  

”Pot să merg pe jos până la mare și mă trezesc simțindu-mă liberă”, a povestit Renae Wasik. Ea a adăugat că, deși nu are confortul din Marea Britanie, a găsit acolo o comunitate puternică și mâncare sănătoasă. 

Decizia care a schimbat complet viața unei familii 

După ierni grele și ploioase, traiul din Marea Britanie a ajuns unul destul de scump, iar Renae Wasik a realizat că nu mai poate continua așa. „Simțean că înnebunesc”, mărturisește femeia de 43 de ani, specialistă în PR. „Cerul gri mă întrista și nu voiam ca fiica mea să crească în acest mediu.” 

În noiembrie anul trecut, Renae și soțul său, Pawel, au luat o decizie radicală: au părăsit casa lor din Welwyn Garden City, Hertfordshire, și s-au mutat cu fiica lor de doi ani, Rocca, într-un sat mic și necunoscut majorității britanicilor: Vasiliki, pe insula Lefkada din Grecia, situată între Corfu și Kefalonia. 

„În Marea Britanie plăteam aproape 3.000 de lire (apoximativ 3.500 de euro) pe lună pentru a trăi, inclusiv chirie, taxe locale și utilități, pentru o casă cu o grădină mică”, explică ea. „Era ud, sumbru și obositor. Acum închiriem un Airbnb de sezon pentru 800 de euro (690 de lire) pe lună, pot să merg pe jos până la mare și mă trezesc simțindu-mă liberă.” 

Renae are o carieră impresionantă 

Renae a înființat The Atticism PR și Brand Development și are o carieră impresionantă de mai mult de 20 de ani și și-a povestit aventura mediteraneeană pe TikTok, unde a primit peste jumătate de milion de aprecieri. „Unii spun că ‘nu e chiar așa de ușor’ să trăiești și să lucrezi în străinătate, și au dreptate”, explică ea. „Nu e ușor. Dar nici imposibil. Dacă este un obiectiv real, vei munci pentru el”. 

Recomandările autorului:

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Lașitatea” se pedepsește cu moartea. Sentință pentru 27 de soldați
Digi24
Mesajul lui Nicușor Dan după ce susținătorii lui Călin Georgescu i-au cântat „veșnica pomenire” lui Cristian Tudor Popescu
Cancan.ro
Cutremur de 3,8 grade pe scara Richter luni dimineața, în România. L-ai simțit?
Prosport.ro
FOTO. Florin Răducioiu s-a însurat cu Andreea Albăstroiu, femeia cu 10 ani mai tânără de care se despărțise la un moment dat
Adevarul
De ce mor de inimă de 2,5 ori mai mulți români decât alți europeni. Semnalele de alarmă care salvează vieți
Mediafax
Tripla CRIZĂ politică care poate paraliza de la vârf statul român
Click
Lecția primită de Lidia Buble de la mama ei chiar în ziua în care a împlinit 18 ani. „M-am simțit cumva jignită”
Cancan.ro
Insula Iubirii este regizată?! Raul, ispită în 3 sezoane, a spus adevărul: Ce se întâmplă în Thailanda, de fapt
Ce se întâmplă doctore
Sfatul unui medic pentru sezonul rece. Ce să ai în casă de la primele semne de răceală?
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Adio BMW 320d! Noua generație Seria 3 renunță la diesel în Europa
Descopera.ro
Există sau nu OZN-uri? Ce știm cu adevărat în 2026 despre fenomenele neidentificate
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Descopera.ro
Urmele biologice rămase pe avioane. Cum identifică cercetătorii păsările pentru a preveni accidentele
Mediafax Italia
Poți beneficia de IMPOZIT REDUS! Trebuie doar să știi că...
Mediafax Spania
POȚI PRIMI 220 de euro pe lună PENTRU ALIMENTE! Cum să soliciți ajutorul?!