Prima pagină » Economic » „Miracolul” din România. Orășelul mic și cochet care în anii 1990 era într-o sărăcie cruntă, dar s-a ridicat spectaculos. Acum arată ca un oraș burghez din afară

„Miracolul” din România. Orășelul mic și cochet care în anii 1990 era într-o sărăcie cruntă, dar s-a ridicat spectaculos. Acum arată ca un oraș burghez din afară

Râșnov, orășelul mic și cochet care în anii 1990 era într-o zonă economică „gri”, la fel ca aproape toată România, a ajuns astăzi să fie un model de dezvoltare pentru întreg mediul de business din România. Orașul a crescut spectaculos din toate punctele de vedere în ultimii 20 de ani, de la explozia turisumului, la fabricile multinaționale care s-au deschis în jurul lui și care alimentează economia orașului.

Profiturile nete cumulate ale companiilor înregistrate în orașul din județul Brașov au crescut de peste 19 ori într-o perioadă de doar 17 ani. La nivel local, cei mai mari jucători sunt companiile cu capital străin active în producție care în 2024 au înregistrat o cifră de afaceri netă cumulată de 1,3 mld. lei, conform unei analize publicate de Termene.ro. 

În prezent, aproape 2.400 de firme figurează în orașul Râșnov, din care 2.100 de firme în funcțiune și 300 care reprezintă firme cu activitatea oprită, ori aflate în proceduri de insolvență sau faliment. De altfel, în 2024, peste 800 de firme care au depus bilanțul anual au înregistrat o cifră de afeceri netă cumulată de 1,3 mld. lei, un sold al profitului net de peste 110 mil. lei și 2.533 de angajați.

sursa foto: Visit Rasnov / Facebook

Cum a evoluat business-ul în Râșnov în perioada 2008-2024

În ultimii 17 ani cifra de afaceri cumulată a tuturor companiilor care au fost înregistrate în Râșnov a crescut spectaculos, de la puțin peste 209 mil. lei în 2008, la aproape 1,3 mld. lei în 2024, adică o creștere de 519%. De asemenea, profiturile nete cumulate au crescut de la 7 mil. lei în 2008 la 135,7 mil lei în 2024, un salt de 1.838%. De cealaltă parte, pierderile nete cumulate au crescut de la 11,7 mil. lei în 2008 la 25,6 mil. lei în 2024, adică o creștere de 118%. Totuși, dacă analizăm soldul profitului net sau rezultatul net agregat, adică diferența dintre profitul net cumulat și pierderea neată agregată, observăm că dintr-un sold negativ de 4,7 mil. lei în 2008, în 2024, soldul a devenit pozitiv și a crescut până la 110,1 mil. lei în 2024.

sursa foto: Termene.ro

Când vine vorba de numărul total de angajați al companiilor înregistrate în orașul „miracol” din România, acesta a cunoscut o creștere de 67% în perioada analizată. În 2008, în Râșnov erau angajați aproximativ 1.519 oameni, iar în 2024 erau angajați aproximativ 2.533. De asemenea, productivitatea angajaților calculată ca raport între soldul profitului net și numărul de angajați a trecut de la o pierdere de aproximativ 3.100 de lei per angajat la un profit net de aproape 43.500 de lei per angajat.

sursa foto: Termene.ro

Care este topul angajatorilor din Râșnov

Analiza realizată de Termene.ro arată că cel mai mare angajator dintre firmele înregistrate în orașul Râșnov este producătorul de rafturi și sisteme de depozitare Dexion Storage Solution, cu 372 de angajați în 2024, în scădere cu 3% față de anul precedent. Următoarea companie din clasament este producătorul de controlere Psicontrol, cu 287 de angajați în 2024, în scădere cu 11% față de 2023. Topul angajatorilor din Râșnov este completat de companii precum furnizorul de ambalaje flexibile M&M Product, operatorul de restaurante Promenada Sisi și producătorul de unelte Fabrica de Scule Râșnov.

sursa foto: Visit Rasnov / Facebook

La capitolul profituri, compania Psicontrol SRL a avut o cifră de afaceri de 310,9 mil. lei în 2024, un profit net de 27,6 mil. lei și 287 de angajați. Compania Dexion Storage Solution SRL a înregistrat o cifră de afaceri de 207,6 mil. lei în 2024, un profit net de 7,2 mil. lei și 372 de angajați. Pe următoarea poziție în clasamentul companiilor profitabile se află Prefere Resins România SRL care a avut în 2024 afaceri de 42,3 mil. lei, un profit net de 1,4 mil. lei și 21 de angajați.

RECOMANDAREA AUTORULUI:

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Pentru prima dată din 1972, oamenii văd din nou Pământul din drumul spre Lună. NASA a publicat imaginile din a treia zi a misiunii Artemis II
Digi24
Coiful de la Coțofenești, recuperat cu ajutorul lui „Indiana Jones al lumii artei”: „Nu o fac pentru bani, ci pentru povești”
Cancan.ro
Codruța Filip, DISTRUSĂ de durere după divorț. Cum a chinuit-o Valentin Sanfira în cei 4 ani de căsnicie
Prosport.ro
Mircea Lucescu a făcut infarct azi! A fost dus cu targa la ATI
Adevarul
„Indiana Jones al lumii artei”, omul-cheie în recuperarea Coifului de la Coțofenești: „Nu o fac pentru bani. Este o parte din sufletul României”
Mediafax
Florin Manole: „Mama mea a lucrat într-o croitorie toată viața. Salariul ei n-a crescut decât odată cu salariul minim”
Click
Valentin Sanfira, reacție după mărturiile dureroase ale fostei soții: „Nu tac pentru că nu am ce spune”
Digi24
„E o glumă”: Fostul reprezentant al armatei ungare afirmă că forțele armate ale țării sunt „la un pas de criză”
Cancan.ro
Meteorologii Accuweather anunță surprize de proporții în București și în celelalte orașe din România
Ce se întâmplă doctore
Cum arăta Oana Zăvoranu în anii 2000, înainte de operațiile estetice! Imagini rare cu bruneta când era complet naturală
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
IGPR anunță schimbări în 2026: categorii de permis ce vor fi interzise pe autostradă anul acesta
Descopera.ro
De ce câmpul magnetic al planetei Saturn este deformat?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Ion îsi sună mama în noaptea nunții: – Mamăăă!
Descopera.ro
Criza petrolului a declanșat deja un val de jafuri în mai multe părți din Asia