Prima pagină » Justiție » Cât a recuperat statul din vânzarea la licitație a tablourilor fostului ministru Darius Vâlcov. Prejudiciul se ridică la 1,2 milioane de euro

Cât a recuperat statul din vânzarea la licitație a tablourilor fostului ministru Darius Vâlcov. Prejudiciul se ridică la 1,2 milioane de euro

Cât a recuperat statul din vânzarea la licitație a tablourilor fostului ministru Darius Vâlcov. Prejudiciul se ridică la 1,2 milioane de euro

O parte din lucrările de artă pe care anchetatorii le-au confiscat de la fostul ministru al Finanțelor, Darius Vâlcov, au fost vândute pentru suma totală de 791.450 de euro, în cadrul licitației găzduite de Artmark. Prejudiciul pe care fostul oficial, condamnat la cinci ani de închisoare, îl datorează statului se ridică la 1,2 milioane de euro.

Statul a reușit să recupereze 791.450 de euro din prejudiciul de 1,2 milioane de euro, din dosarul lui Darius Vâlcov în cadrul evenimentului „Licitația unei părți a Colecției Darius Vâlcov”. Colecția fostului ministru penal a cuprins lucrări de Picasso, Nicolae Grigorescu, Victor Brauner, sau Tonitza.

Evenimentul, desfășurat la Palatul Cesianu-Racoviță din Capitală, a durat aproape 3 ore și a prezentat publicului 34 de lucrări — picturi în ulei, acuarele, guașe, serigrafii și desene, un ansamblu important de opere cu valoare muzeală.

„În „Licitația unei părți a Colecției Darius Vâlcov”, cele două picturi Grigorescu — „Car cu boi, pe cale de dimineață” și „Car cu boi, la asfințit”, care au intrat în eveniment cu prețuri de pornire de 40.000, respectiv 50.000 de Euro, și au fost adjudecate cu 170.000 de Euro fiecare. Cele două picturi sunt foarte speciale – una foarte luminoasă, cealaltă extrem de rară, prin tratarea nocturnă a temei sale predilecte.

În aceeași licitație, cele trei mici picturi de Nicolae Tonitza din colecția Darius Vâlcov — „Portretul Ecaterinei” (datat 1918), guașa „Tătăroaice la Balcic” (din a doua jumătate a anilor ’30) și „Peisaj în Franța” (din anii ’20) — s-au adjudecat pentru 76.000, 30.000, respectiv 12.000 de Euro, iar pictura de Victor Brauner, intitulată „La relation” (din 1952), a fost adjudecată pentru 150.000 de Euro, sumă de trei ori față de prețul de pornire.”, transmite casa de licitații Artmark într-un comunicat.

Autoritățile au confiscat, în total, 172 de tablouri, din colecția lui Vâlcov prin interpuşi, unele dintre fiind ascunse în pereţii falşi sau podele.


FOTO: Mediafax

Recomandarea autorului:

Două tablouri de Nicolae Grigorescu, din colecția fostului ministru Darius Vâlcov, vândute cu peste 300.000 de euro la licitație

Expoziție cu tablouri din colecția Darius Vâlcov la Craiova. Operele vor fi scoase la licitație în 17 februarie

Din cimitir, direct în casa de licitații. ANAF scoate la vânzare tablourile fostului ministru, Darius Vâlcov, ascunse printre morminte. Lucrări de Grigorescu, Brauner sau Picasso, vândute de Artmark

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Sunt românii pregătiți pentru alegeri anticipate? Răspunsul unui fost președinte al României
Digi24
Medvedev amenință încă o țară „cu aceeași soartă a Ucrainei”: „E cel mai rău lucru care i se poate întâmpla”
Cancan.ro
Lovitură pentru Ian după concertul de la Arenele Romane! Trapperul a fost reținut pentru 24 de ore
Prosport.ro
FOTO. Florin Răducioiu s-a însurat cu Andreea Albăstroiu, femeia cu 10 ani mai tânără de care se despărțise la un moment dat
Adevarul
„S-au așteptat să profite pe spinarea americanilor”. De ce a amenințat Donald Trump că va restricționa exporturile de motorină către Europa
Mediafax
O fotografie AI a băgat un bărbat în bucluc! Risca să ajungă 10 ani după gratii
Click
„Mi-au furat cheia, au fugit cu banii!” Vica Blochina, țeapă de zile mari în timpul renovării
Cancan.ro
2.500 lei amendă pentru toți românii care locuiesc la curte și comit această greșeală, în 2026
Ce se întâmplă doctore
Sfatul unui medic pentru sezonul rece. Ce să ai în casă de la primele semne de răceală?
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
BYD Sealion 5, același scor de siguranță ca Dacia Bigster. Unde este deficitar SUV-ul chinezesc?
Descopera.ro
Există sau nu OZN-uri? Ce știm cu adevărat în 2026 despre fenomenele neidentificate
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Descopera.ro
Vaccinarea antigripală începe! Cine poate primi vaccinul compensat sau gratuit?
Mediafax Italia
„Vor muri 89 de persoane!” Mesajul care anunță UN MASACRU!
Mediafax Spania
Mergi cu bicicleta? De azi s-au schimbat regulile: ce trebuie să știi!