Prima pagină » Social » Bilanț alarmant DIICOT. Consumul și traficul de droguri în România a crescut cu 27% în 2025. Tinerii, mai expuși la substanțe psihoactive noi

Bilanț alarmant DIICOT. Consumul și traficul de droguri în România a crescut cu 27% în 2025. Tinerii, mai expuși la substanțe psihoactive noi

Ruxandra Radulescu
Bilanț alarmant DIICOT. Consumul și traficul de droguri în România a crescut cu 27% în 2025. Tinerii, mai expuși la substanțe psihoactive noi
Droguri impregnate în hârtie, introduse în penitenciar prin corespondență, în județul Brașov / foto: colaj Mediafax Foto

Potrivit unui raport DIICOT pe 2025, tinerii au devenit tot mai expuși la substanțe psihoactive noi, procurate prin intermediul rețelelor de socializare Telegram și Signal. 77% din dosarele Direcției au fost pe consum și trafic de droguri, în creștere cu 27% față de 2024.

Bilanțul de activitate al DIICOT pe anul 2025 arată că fenomenul consumului şi traficului de droguri a căpătat și mai multă amploare în rândul tinerilor din România.

316 milioane de persoane au consumat droguri în ultimul an

„Anul 2025 a reprezentat pentru Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (D.I.I.C.O.T.) un punct de inflexiune marcat de o activitate operațională intensă și de o adaptare proactivă la peisajul amenințărilor transfrontaliere în continuă evoluție”, arată DIICOT.

La nivel mondial, piața drogurilor continuă să se extindă, alimentată de supraproducție, diversificarea substanțelor și adaptabilitatea rețelelor criminale.

„Conform World Drug Report 2025, peste 316 milioane de persoane au consumat droguri în ultimul an.

Același raport arată că piața europeană este marcată între Vestul suprasaturat și Estul emergent. În Europa de Vest, spre exemplu, cocaina este disponibilă la niveluri record, cu capturi de peste 120 tone în Belgia și 60 tone în Olanda. În laboratoarele industriale din aceste țări se produc MDMA și amfetamine la scară largă, care alimentează piețele recreative și festivalurile.

Același document, precizează că Europa de Est prezintă o creștere lentă, dar constantă, a prevalenței consumului.

Tinerii din România, Polonia și Bulgaria sunt tot mai expuși la substanțe psihoactive noi (NPS), acestea fiind distribuite într-o proporție semnificativă cu ajutorul unor canale digitale (Telegram, Signal) și ambalate în forme înșelătoare, adesea ca suplimente sau produse aparent ”legale”.

Astfel, eforturile procurorilor D.I.I.C.O.T. s-au concentrat în acest an pe combaterea eficientă a fenomenului consumului şi traficului de droguri, având în vedere că peste 77% din cauzele de soluționat le-au reprezentat cauzele având acest obiect, fiind soluţionate cu peste 27% mai multe dosare ca în anul precedent.

Prin investigații complexe și ziele comune de acțiune (de tip ”ziua Z”) desfășurate la nivel national în cursul anului 2025, D.I.I.C.O.T. a vizat nu doar neutralizarea ramificațiilor grupurilor criminale organizate, ci și destructurarea nucleelor financiare ale acestora, în deplină concordanță cu obiectivul european de a lovi direct în „motorul” economic al crimei organizate”, spune DIICOT.

Indicatorii DIICOT: 178,9 dosare/procuror în 2024, la 192,3 dosare/procuror în 2025 (creștere cu 7,49%)

Bilanț DIICOT 2025

Din numărul cauzelor de soluționat, ponderea cea mai însemnată au avut-o cauzele având ca obiect traficul de droguri (77,51% – 37.149 cauze, din 48.279 cauze), urmată de cauzele având ca obiect infracțiuni informatice (15,20% – 7.340 cauze, din 48.279 cauze) și de cauzele având ca obiect traficul și exploatarea persoanelor vulnerabile (3,22% – 1.554 cauze, din 48.279 cauze).

În cursul anului 2025 au fost soluționate 19.311 cauze, față de 15.191 în cursul anului 2024, respectiv un plus de 4.120 cauze, reprezentând o creștere cu 27,12% față de anul 2024.

Rezultă, astfel, că media dosarelor soluționate de un procuror a fost de 76,9 cauze în 2025, față de 63,56 cauze/procuror în 2024, reprezentând o creștere cu 20,99% față de 2024.

Dintre acestea, în cursului anului 2025, într-un număr de 16.460 cauze au fost adoptate soluții pe fond, față de 12.608 cauze în anul 2024 (mai mult cu 3.852 cauze, reprezentând o creștere cu 30,55%), iar un număr de 2.851 cauze au fost declinate sau reunite, față de 2.583 cauze declinate sau reunite în cursul anului 2024 (mai mult cu 268 de cauze, ceea ce reprezintă o creştere cu 10,38% față de anul 2024).
13.451 de dosare soluționate pe trafic de droguri în 2025

Din numărul cauzelor soluționate, ponderea cea mai însemnată au avut-o cauzele având ca obiect traficul de droguri (81,72% – 13.451 cauze, din 16.460 cauze), urmată de cauzele având ca obiect infracțiunile informatice (11,84% – 1.949 cauze, din 16.460 cauze) și de cauzele având ca obiect traficul și exploatarea persoanelor vulnerabile (3,12% – 513 cauze, din 16.460 cauze).

Prejudiciul total cauzat prin săvârșirea infracțiunilor, în dosarele soluționate în cursul anului 2024, la nivelul întregii direcții, a fost de 396.404.753 lei și 3.337.057 Euro, față de anul 2024, când acesta a fost 288.804.808 lei și 3.116.490 Euro.

Valoarea totală a bunurilor indisponibilizate prin măsuri asiguratorii în dosarele soluționate prin trimitere în judecată în cursul anului 2025, la nivelul direcției a fost de 93.640.279 lei, comparativ cu anul 2024, când valoarea acestora a fost de 482.926.470 lei, reprezentând o scădere a valorii totale a acestora.

Numărul de cauze rămase nesoluționate la finele anului 2025 a crescut de la 27.560 în 2024, la 28.968 cauze (creștere cu 5,11% față de 2024).

DIICOT a prezentat în bilanțul pe 2025 și indicatorii de calitate.

În 2025, potrivit bilanțului DIICOT, au fost condamnați definitiv 3.568 inculpați față de 3.402 în 2024, rata condamnărilor fiind în creștere cu 9,86%.

În anul 2025 au fost soluționate 6.353 cauze, fiind trimiși în judecată un număr de 975 inculpați dintre care 358 arestați, iar în cauzele soluționate de către instanțele de judecată, au fost condamnați definitiv 420 inculpați.

Raportat la cei 975 inculpați trimiși în judecată, ponderea inculpaților achitați în baza temeiurilor care examinează fondul cauzei este 3,48% din totalul inculpaților trimiși în judecată (34 din 975).

Prin comparație, în anul 2024 au fost soluționate 3.898 cauze, fiind trimiși în judecată un număr de 1004 inculpați dintre care 408 arestați, iar în cauzele soluționate de către instanțele de judecată, au fost condamnați definitiv 700 inculpați.

În anul 2024, raportat la cei 1.004 inculpați trimiși în judecată, ponderea inculpaților achitați în baza temeiurilor care examinează fondul cauzei este 3,88% din totalul inculpaților trimiși în judecată (39 din 1.004).

Se constată, așadar, o scădere a numărului și a ponderii inculpaților achitați definitiv în anul 2025, față de anul precedent, arată DIICOT.


Recomandarea autorului:

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Șefa CCR rupe TĂCEREA după întâlnirea cu Bolojan! Ce spune Simina Tănăsescu despre acuzațiile din spațiul public
Digi24
Doi neozeelandezi au pedalat pe lângă Dunăre „de la izvor până la mare” și au documentat cea mai mare problemă din această vară
Cancan.ro
Orașele din România în care sunt anunțate ninsori în septembrie, potrivit meteorologilor Accuweather
Prosport.ro
Bernadette Szocs, poze incendiare de la piscină! Ce mesaj a postat frumoasa sportivă
Adevarul
A fost salvat de două ori de la înec, dar s-a întors în mare cu steagul roșu arborat. Explicația psihologului
Mediafax
Gară imensă de 14,5 miliarde de euro, FĂRĂ aer condiționat! Proiectul care sfidează orice așteptare
Click
Cât a plătit Speak pentru doar două nopți pe litoralul românesc: „Eu nu înțeleg de unde au oamenii ăștia bani”
Digi24
Cum au pierdut doi români veniți din Marea Britanie o mică avere pe aeroportul Otopeni. De ce le-au fost confiscați banii
Cancan.ro
Ei sunt soții care au murit în Grecia, în timp ce se aflau în luna de miere. Elicopterul privat s-a prăbușit!
Ce se întâmplă doctore
Ce i-a provocat infarctul fatal nepotului lui Mircea Rednic, la doar 37 de ani! Mircea Totolici a murit în somn
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Brandul care aduce în România rivalul chinez pentru Land Rover Defender
Descopera.ro
Mulți greșesc: Cum calculezi corect câți ani are câinele tău?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – De ce ai burta așa mare? – Am mâncat 10 sarmale
Descopera.ro
Astronomii au găsit 3 găuri negre supermasive pe punctul de a se ciocni