Piața florăriilor din România rămâne una activă, iar începutul primăverii aduce o creștere a vânzărilor odată cu Mărțișorul și Ziua Femeii. O analiză financiară realizată de Risco, arată că cererea pentru buchete și aranjamente florale crește în perioada ocaziilor speciale. În paralel, piața florilor a devenit un sector care produce miliarde de lei în ultimii ani, iar începutul primăverii aduce încasări uriașe.
Cele mai recente date furnizate de platforma financiară Risco arată diferențele între jucătorii din această piață, atât din perspectiva cifrei de afaceri, cât și din perspectiva profitabilității și a eficienței operaționale.
Conform analizei, cel mai mare jucător din piața florăriilor din România, COMGABY MOLN, companie care operează brandurile Flori de Lux și Magnolia, a avut afaceri de 74 mil. lei în 2024, un profit net de 3,1 mil. lei, în creștere cu 17% față de raportarea precedentă. Compania are 159 de angajați iar vânzările per angajat au fost de 466.000 lei, cu un profit per angajat de 20.000 lei.
Florăria Iris urmează în clasament și a înregistrat o cifră de afaceri de 23 mil. lei, în creștere cu 28%, și un profit net de 5,9 mil. lei în 2024. Compania a raportat 47 de angajați, vânzările per angajat au fost de 496.000 lei, iar profitul per angajat a fost de 126.000 lei.
Podiumul companiilor din domeniu este completat de Floria Digital și a înregistrat o cifră de afaceri de 12 mil. lei, în creștere cu 9% față de raportarea anterioară, și un profit net de 642.000 lei. De asemenea, compania operează fără angajați raportați.
Când vine vorba despre piața care se ocupă cu materia primă pentru florării, aceasta continuă să se transforme într-o industrie care depășește miliarde de lei anual. Deși numărul de jucători de pe piață crește accelerat, vulnearbilitățile structurale afectează producția locală.
O analiză realizată de Frames arată că intervalul 1-8 martie rămâne cel mai puternic moment al anului pentru business-ul cu flori, iar anul acesta se așteaptă ca vânzările să depășească 40 mil. euro.
Numărul companiilor active în sector a ajuns la 10.151 în 2024, de trei ori mai multe decât în 2021. În contrast, numărul angajaților a crescut de la 4.730 în 2023 la 5.765 în 2024, ceea ce reflectă faptul că multe dintre firmele nou înființate sunt micro-companii sau operează fără angajați full time.
De asemenea, în 2024, piața florilor a generat o cifră de afaceri de 2,82 mld. lei și un profit net de 192 mil. lei, iar pentru 2026 sunt estimate venituri totale de 3,5 mld. lei și un profit net de aproximativ 220 mil. lei.
RECOMANDAREA AUTORULUI: