Prima pagină » Actualitate » Miruță îi îndeamnă pe colegii de Coaliție la unitate. „Ori mișcăm acum în direcția corectă, ori vom bălti și în următorii 10 ani”

Miruță îi îndeamnă pe colegii de Coaliție la unitate. „Ori mișcăm acum în direcția corectă, ori vom bălti și în următorii 10 ani”

Luiza Dobrescu
Miruță îi îndeamnă pe colegii de Coaliție la unitate.

Ministrul Apărării, Radu Miruţă, transmite un îndemn pentru clasa politică din România cu privire la priorităţile acestor zile, în contextul socio-politic pe  care-l traversează ţara noastră.

Astfel, în cea mai nouă postare a sa, Miruţă scrie că „zgomotul politic devine doar o pierdere de timp”.

„În timp ce în aceste zile mizele mari sunt discuții despre capabilități nucleare, despre interceptări ale rachetelor balistice, unii politicieni fac referendumuri repetate dacă ei, premierul sau USR pleacă de la guvernare. Toate aceste lucruri destabilizează, slăbesc și afectează România. Este dovedit factual, nu o părere personală.

În fața unor mize atât de mari, zgomotul politic devine doar o pierdere de timp. Ce are România nevoie astăzi este responsabilitate, nu ambiții personale mărunte.

România trece, la fel ca multe alte țări, printr-o perioadă în care se decide dacă liderii sunt la înălțimea vremurilor sau dacă vremurile îi depășesc. În astfel de clipe nu contează zgomotul politic. Contează caracterul.”

Ministrul Apărării are şi o soluţie pentru astfel de situaţii prin care trece România.

„România merită mai mult decât scandaluri pe teme mărunte. Merită lideri care muncesc, nu lideri care se ceartă.

Putem alege două drumuri. Putem rămâne la mize mici, la scandaluri fără sens, la împărțirea scaunelor și la politica de fiecare zi care nu schimbă nimic.”

Pe finalul postării sale, Miruţă recunoaşte că deciziile politicienilor din coaliţia de guvernare nu sunt chiar din cele mai serioase şi ar fi timpul ca acest lucru să se schimbe.

„Sau putem face ceea ce așteaptă oamenii de la noi: să luăm decizii serioase și să construim o țară mai puternică decât cea pe care am găsit-o.

Eu am intrat în politică pentru că am crezut că lucrurile pot fi schimbate. Și am învățat că atunci când ești perseverent și nu renunți, chiar și ceea ce părea de neclintit începe să se miște.

Ori mișcăm acum în direcția corectă, ori vom bălti și în următorii 10 ani. Într-acolo merge îndemnul meu pentru partenerii de coaliție: să vedem miza”, mai scrie Miruţă.

RECOMANDAREA AUTORULUI:

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Cum blochează Bruxellesul alianța PSD-AUR: „Nu le dă voie grupul politic de aici”
Digi24
Încă un mare stat ar putea lua în calcul o apropiere de Uniunea Europeană
Cancan.ro
Apelul misterios care poate RĂSTURNA ANCHETA morții generalului Dorin Ioniță! De ce și-a schimbat traseul și ce i s-a găsit în buzunar
Prosport.ro
Anamaria Prodan, imagini incendiare în bikini! Săruturi fierbinți cu Ronald Gavril
Adevarul
Miliarde pentru Rheinmetall, zero trupe germane în România. Analist: „N-am descoperit harta pe care ne aflăm”
Mediafax
Clasă în limba română, închisă după doar patru zile. Ce va face Guvernul
Click
Ce mănâncă Gina Pistol într-o zi? „Vreau să îmbătrânesc frumos și sănătos”. Cât a ajuns să cântărească soția lui Smiley?
Digi24
Ce a scris presa rusă despre protestele violente din București. Care este singurul politician citat
Cancan.ro
Mădălina Apostol a rămas fără casa din America! Nick Rădoi a vândut cu 2,5 milioane de dolari palatul în care locuiau
Ce se întâmplă doctore
Primele declarații ale lui Nick Rădoi după ce a revenit în România pentru funeraliile Mădălinei Apostol: „Ea suferea foarte mult”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Un mare producător auto investește 36,45 milioane de lei în România. Ce pregătește la fabrica din Craiova
Descopera.ro
Pentru prima dată, cercetătorii au reușit teleportarea!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. La psihiatru: – Am o prietenă imaginară!
Descopera.ro
Acum 4.000 de ani, oamenii au târât pietre uriașe pe distanțe de zeci de kilometri pentru a crea un monument
Mediafax Italia
Polițiștilor NU LE-A VENIT SĂ CREADĂ! Tort cu cocaină, descoperit din greșeală
Mediafax Spania
Copiii PRIMESC 100 DE EURO pentru ochelari de vedere! Programul a fost deja implementat de Ministerul Sănătății din Spania