Patrick André de Hillerin: Pentru propaganda de la noi, cine nu vrea să fie criminal de război este trădător

În acest moment, în lume au loc două mari războaie declanșate de sisteme autoritare. Nu identic autoritare, dar din ce în ce mai apropiate.

Unul este războiul declanșat de Rusia în Ucraina, în urmă cu patru ani, celălalt este războiul declanșat de SUA și Israel în Iran, în urmă cu două săptămâni și jumătate.

Putin este un dictator care a desființat democrația rusească, și așa greu încercată în scurta sa perioadă de existență. Și, totuși, în ciuda dovezilor clare ale abuzurilor sale, în ciuda faptului că a atacat o țară independentă și că a provocat moartea a sute de mii de militari și civili, atât ucraineni cât și ruși, lui Putin nu i s-a răspuns nici cu bombardamente ale unei largi coaliții democratice, nici cu deplasarea de importante forțe armate occidentale la granițele Rusiei, nici măcar cu blocade comerciale ferme.

Regimul din Iran este unul dictatorial, o dictatură învelită în justificările religiei, iar lumea bună a planetei a reacționat, în sfârșit, și a început să pună cu botul pe labe această dictatură.

CINEMA Warner Bros., care urmează să fie achiziționat de Paramount, a lansat un teaser la filmul „Dune: Part Three”. Va pune punct trilogiei lui Villeneuve

23:35

INEDIT De ce a dat Gigi Gonzalez America pe Europa. Cât muncește americanca în Valencia față de Chicago

23:14

Încă nu se știe foarte exact motivul pentru care SUA și Israel au început aceste atacuri, pentru că există prea numeroase explicații oficiale care se bat cap în cap.

Practic, este o ofertă largă, din care susținătorii acestor atacuri pot alege ce le place. Ar putea fi un război îndreptat împotriva dictaturii, care are drept scop înlăturarea regimului ayatollahilor, deși Trump a zis că nu.

Ar putea fi forțarea finală pentru a împiedica Iranul să obțină arma nucleară, deși capacitățile iraniene de producere a armelor nucleare mai fuseseră distruse, definitiv, și în urmă cu un an.

Ar putea fi și răspunsul SUA pentru tentativa de asasinare a președintelui Trump, deși Statele Unite au uitat să mai și dovedească faptul că această tentativă chiar ar fi avut loc. Ne-au anunțat că l-au ucis pe capul complotului, fără ca măcar să se ostenească să-i mai dea vreun nume sau un chip, și asta a fost.

Trebuie să-i credem pe cuvânt, așa cum ar fi trebuit să-i credem și atunci când au mințit că Irakul are arme de distrugere în masă care trebuie anihilate prin invazia din 2003.

Cea mai clară dovadă a faptului că Iranul se află foarte departe de momentul în care ar fi putut asambla fie și o singură armă nucleară este însuși atacul declanșat de SUA și Israel. Dacă n-ar fi existat certitudinea că Iran nu poate, orice ar face, să detoneze vreo armă nucleară în vreun oraș american sau israelian, nici măcar Trump, în megalomania lui dementă și nici măcar Netanyahu, în cinismul său fără margini, nu ar fi îndrăznit să ordone atacarea acestei țări.

Nimeni nu ar îndrăzni, în epoca noastră, să declanșeze un război pe scară largă împotriva SUA, a Rusiei, a Chinei, a Indiei, a Pakistanului, a Israelului, a Franței, Mării Britanii sau Coreei de Nord.

Pentru că toate aceste țări dețin arme nucleare și ar putea răspunde necontrolat, la nervi, declanșând apocalipsa nucleară.

Iran nu are astfel de capacități nucleare și nici nu poate să le dobândească acum, sub bombe. De aia a devenit noua țintă a unor descreierați care nu mai pot fi ținuți în frâu.

Dacă această nouă aventură americană nu ar începe să ne coste din ce în ce mai mult din punct de vedere financiar, poate că ne-am permite să spunem că nu ne interesează ce fac acești doi haidamaci planetari.

Sigur, ne interesează ce se întâmplă în Ucraina, pentru că este la granița noastră. Dar Iran este atât de departe…

Cine am fi noi să ne pese că o țară atât de îndepărtată este atacată ilegal de alte țări care, la rându-le, nu prea au graniță directă cu Iran? Suntem noi principialii pământului, gardienii respectării dreptului internațional? Să ne vedem lungul nasului și să stăm cuminți în banca noastră.

Cum, de asemeni, nu suntem deloc îndreptățiți să ținem lecții de democrație. Noi, țara aia în care s-a dat o lovitură de stat constituțională prin anularea alegerilor prezidențiale în lipsa oricăror dovezi de fraudă electorală, nu avem dreptul moral să ne dăm cu părerea despre democrația de la alții.

Problema este că, dincolo de ofensiva propagandistică a americanilor și israelienilor, avem parte de un adevărat război informațional și aici, la noi.

Cumva, s-a decretat că nu are nimeni voie să pună la îndoială bunele intenții ale partenerilor „strategici”.

În România s-a vorbit cu lacrimi în ochi despre pierderile suferite de armata americană din 28 februarie încoace. Ba chiar unele televiziuni au transmis în direct înduioșătoarea ceremonie la care a participat însuși Trump atunci când au sosit în SUA trupurile neînsuflețite ale primilor șase soldați americani decedați în timpul atacării Iranului.

Dar, tot în România, nu s-a vorbit aproape deloc despre victimele mai ales civile ale atacurilor SUA și Israel asupra Iranului. Ca și cum n-ar fi murit nimeni în cele câteva mii de explozii provocate de rachetele și bombele atacatorilor.

Poate Trump chiar a avut dreptate când a spus că iranienii le-au ucis ei înșiși pe elevele școlii din Teheran, folosind o rachetă pe care nu o au decât americanii.

Între 20 noiembrie 1945 și 1 octombrie 1946, principalele țări democratice, civilizate ale lumii + URSS au dat o lecție de democrație, drept internațional, justiție. Nici măcar în procesul de la Nürnberg nu au fost condamnați la moarte toți inculpații, ci doar 12 din cei 22 de lideri naziști acuzați. Toți, însă, au fost judecați.

Trump, Netanyahu și Hegseth nu au astfel de dileme. Primii doi, cel puțin, nu mai au nicio limită. În discursurile lor spun direct: „i-am ucis, îi vom ucide, îi ucidem”. Sunt mândri că au ordonat asasinarea a 48 de lideri iranieni fără a fi existat nici măcar un simulacru de proces, iar acum promit 10 milioane de dolari pentru informațiile care vor permite asasinarea noului ayatollah.

Este realmente, o demență criminală, nimic mai puțin.

Iar nouă ni se cere, de către o mare parte a media și de către o bună parte a politicienilor, să aplaudăm acest comportament și să-l susținem. Cine nu face asta, cine nu aplaudă în picioare acest nou val de crime de război, de crime împotriva umanității, este, mai nou, decretat drept trădător, om al rușilor, dușman al poporului român.

Trăim, încă, într-o țară cât de cât liberă. Cât de cât.

Încă mai avem dreptul să nu aprobăm toate fanteziile sângeroase ale bolnavilor planetei.

Și nimeni, dar absolut nimeni, nu are dreptul de a ne transforma pe toți în complici la crime de război și asasinate odioase. Nimeni!

AUTORUL RECOMANDĂ:

• Oana Țoiu este cea mai mare vulnerabilitate pentru propria-i imagine și pentru cea a României
• România este o trestie culcată la pământ de vânturile celor puternici
• Iancu Brânză, creierul economic al unui premier fără suflet