Realitatea Plus a fost sancționată, din nou, de Consiliul Național al Audiovizualului. După ce a încălcat legea în 26 de emisiuni difuzate în luna decembrie, postul de televiziune s-a ales cu emisia suspendată timp de trei ore.
Potrivit CNA, motivul suspendării a vizat prezentarea unor acuzații fără dovezi sau lipsite de echilibru la adresa președintelui Nicușor Dan, premierului Ilie Bolojan, și a partidului USR. De asemenea, și documentarul Recorder „Justiția Capturată” a fost pe listă.
Consiliul Național al Audiovizualului a mai sancționat postul de televiziune și luna trecută, în același mod. Atunci, printre situațiile invocate s-au numărat ediții în care Anca Alexandrescu a mers pe străzi pentru a discuta cu bucureștenii, dar și dezbateri cu atacuri la Guvern sau la președinte.
„Au fost 28 emisiuni în care s-a discutat despre ce face Guvernul, despre USR, despre ce face Ilie Bolojan, referitoare la Recorder. Toate acuzaţiile aduse în aceste emisiuni au fost dintr-un singur punct de vedere. Nu am văzut nici măcar o încercare de a-i contacta pe cei despre care s-a discutat. Nu a existat niciun punct de vedere alternativ, nu a existat nimic. Pur şi simplu în aceste emisiuni s-a discutat doar dintr-o perspectivă, cea a suveraniştilor, ca să zic aşa. Se şi discută la un moment dat despre faptul că suveraniştii trebuie să facă cumva ordine în interior, că nu se poate să existe două tabere şi să asculte de cuvântul lui Călin Georgescu care este cel mai puternic. Asta este atmosfera generală. Au existat câteva emisiuni în care au fost aduse acuzaţii concrete,” a transmis Dorina Rusu, membru CNA.
Legislaţia încălcată:
Legea Audiovizualului: Art 3 (2) Toţi furnizorii de servicii media audiovizuale au obligaţia să asigure informarea obiectivă a publicului prin prezentarea corectă a faptelor şi evenimentelor şi să favorizeze libera formare a opiniilor.
Din Codul Audiovizual:
Art. 43 – (1) În virtutea dreptului la propria imagine, în cazul în care în programele audiovizuale se aduc acuzaţii unei persoane privind fapte sau comportamente ilegale ori imorale, acestea trebuie susţinute cu dovezi, iar persoanele acuzate trebuie contactate într-un timp rezonabil înainte de emisiune, informate cu privire la tema emisiunii/subiect şi invitate să intervină pentru a-şi exprima punctul de vedere. În situaţia în care persoana vizată refuză să prezinte un punct de vedere sau nu a putut fi contactată prin încercări repetate, trebuie precizat acest fapt.
(2) În cazul în care acuzaţiile prevăzute la alin. (1) sunt aduse de furnizorul de servicii media audiovizuale, acesta trebuie să respecte principiul audiatur et altera pars; respectarea
acestui principiu presupune condiţii nediscriminatorii de exprimare până la finalul aceluiaşi program în cadrul căruia s-au făcut acuzaţiile. În situaţia în care persoana vizată refuză să
prezinte un punct de vedere, trebuie precizat acest fapt.
Art. 82 – (1) În virtutea dreptului fundamental al publicului la informare, furnizorii de servicii media audiovizuale trebuie să respecte următoarele principii:
a) asigurarea unei distincţii clare între fapte şi opinii;
b) informarea cu privire la un subiect, fapt sau eveniment să fie corectă, verificată şi prezentată în mod imparţial şi cu bună-credinţă.
(2) În cazul în care informaţiile prezentate se dovedesc a fi eronate în mod semnificativ, furnizorul de servicii media audiovizuale trebuie să aducă rectificările necesare în cel mai scurt
timp şi în condiţii similare de difuzare.
Art. 84 – (1) În programele de ştiri şi dezbateri informarea în probleme de interes public, de natură politică, economică, socială sau culturală, trebuie să asigure imparţialitatea şi echilibrul şi să favorizeze libera formare a opiniilor, prin prezentarea principalelor puncte de vedere aflate în opoziţie, în perioada în care problemele sunt în dezbatere publică.
AUTORUL RECOMANDĂ: