Prima pagină » Actualitate » Unde se strâng suporterii români care merg la meciul cu Turcia, de la Istanbul. Precizări importante de la FRF

Unde se strâng suporterii români care merg la meciul cu Turcia, de la Istanbul. Precizări importante de la FRF

Unde se strâng suporterii români care merg la meciul cu Turcia, de la Istanbul. Precizări importante de la FRF
Unde se strâng suporterii români care merg la meciul cu Turcia

Federația Română de Fotbal a transmis informații primite de la autoritățile din Turcia care îi vizează pe suporterii români prezenți la meciul de la Istanbul, de joi, 26 martie.

FRF anunță că, potrivit autorităților turce, punctul oficial de întâlnire al suporterilor români a fost stabilit în Piața Taksim – Parcul Gezi.

Fan Meeting Point în Parcul Gezi

Suporterii se pot aduna liber în Parcul Gezi, începând cu orele 15:45, când va fi deschis Fan Meeting Point-ul, unde vor putea primi stegulețe din partea reprezentanților FRF.

„Important de știut: este interzis din punct de vedere legal consumul de alcool în spațiile publice, în recipiente deschise, în special în această zonă. În schimb, există numeroase localuri autorizate în zona Pieței Taksim și pe Strada Istiklal”, transmite FRF.

De acolo, se va merge în corteo către stadion, începând cu 16:45, sub supravegherea polițiștilor, iar traseul până la stadion are aproximativ 800 de metri, prin strada Prof. Dr. Bedri Karafagioglu. Organizarea aparține gazdelor, iar orele sunt recomandate de autoritățile locale.

Porțile stadionului se vor deschide la 17:00.

Accesul suporterilor se va face exclusiv pe baza biletului, însoțit de un document de identitate valabil: carte de identitate, pașaport și certificat de naștere (pentru copii).

Atenție la obiectele interzise pe stadion!

Autoritățile locale au stabilit mai multe reguli stricte privind materialele introduse în stadion:

  • megafoanele de orice fel nu sunt permise;
  • toate bannerele și steagurile trebuie declarate în avans;
  • materialele nedeclarate nu vor fi permise în stadion;
  • bannerele nu trebuie să obstrucționeze vizibilitatea terenului sau a altor spectatori;
  • pentru afișarea bannerelor, fotografiile trebuie trimise în prealabil pentru aprobarea poliției.

Autoritățile turce și serviciile de securitate ale stadionului interzic introducerea mai multor categorii de obiecte. Încălcarea acestor reguli poate atrage sancțiuni severe, inclusiv pedeapsa cu închisoarea.

Printre obiectele interzise se numără monede, brichete și baterii externe (power bank), indiferent de dimensiune, rucsacuri sau ghiozdane (nu există spații de depozitare în apropierea stadionului).

De asemenea, sunt interzise:

  • Arme și obiecte periculoase – arme de foc, cuțite, bricege sau obiecte contondente.
  • Materiale inflamabile sau explozive – torțe, fumigene, petarde, artificii, substanțe inflamabile sau explozive.
  • Mâncare și băuturi aduse din exterior, inclusiv apă sau alcool.
  • Excepții: motive medicale sau hrană pentru bebeluși (în recipiente non-sticlă, cu document medical, unde este cazul).
  • Recipiente – sticle (sticlă, plastic sau carton), doze sau recipiente sigilate.
  • Unele arene permit sticle reutilizabile goale, de maximum 1 litru.
  • Obiecte voluminoase – genți mari, trolere, bagaje mai mari de 75 cm cumulat.

Sunt interzise și bicicletele, rolele, skateboardurile sau trotinetele, precum și:

  • Dispozitivele de producere a zgomotului – fluiere, goarne, vuvuzele, portavoci sau megafoane (tobele necesită aprobare prealabilă).
  • Materialele politice, ofensatoare sau comerciale – bannere, steaguri sau haine cu mesaje politice, religioase, personale sau discriminatorii.
  • Echipamentele profesionale – camere foto sau video profesionale și echipamente de transmisie.

Telefoanele mobile și dispozitivele mici sunt permise, dar laserele sunt complet interzise, la fel ca animalele, cu excepția câinilor de asistență (cu documente).

Turcia – România, meciul din semifinala play-off-ului de calificare la Campionatul Mondial din această vară, se dispută pe 26 martie, la Istanbul, pe stadionul clubului Beșiktaș.

RECOMANDAREA AUTORULUI:

Cum e împărțit lotul României pentru meciurile care ne pot duce la Cupa Mondială din vară

Gică Hagi a vorbit cu Ianis înainte de Turcia – România, meciul de baraj pentru Cupa Mondială. „Asta am înțeles de la el”

Mesajul căpitanului echipei naționale înainte de barajul Turcia – România

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
COLOSUL ÎN COLAPS! Economia s-a PRĂBUȘIT, iar acum pregătește cea mai mare restructurare din istorie
Digi24
El Nino este tot mai aproape. Ce a detectat NASA în Oceanul Pacific: „Va fi mai puternic decât credeam”
Cancan.ro
Ce au aflat procurorii despre Denise Rifai și Dan Bittman? Relațiile prezentatoarei de la Antena 1, devoalate
Prosport.ro
FOTO, Cât de frumoasă e Ioana, soția lui Gabi Tamaș! Are un trup lucrat
Adevarul
Nici măcar un român printre noii ambasadori UE? Adevărul dur rostit de un expert în negocieri europene
Mediafax
ÎNTÂLNIRE SURPRIZĂ între Nicușor Dan și unul dintre cei mai mari contestatari ai lui Bolojan
Click
Andrei Duban, în lacrimi în podcastul lui Cătălin Oprișan. Ce l-a făcut să plângă: „Nu cred așa ceva! Dar nimeni nu știe asta. De unde Doamne iartă-mă…”
Digi24
Reacția furioasă a Iranulului după ce șeful NATO a spus că Italia şi România au ajutat SUA să atace Iranul: „O mărturisire zdrobitoare”
Cancan.ro
Meteorologii Accuweather au modificat prognoza: Vor fi 42 de grade Celsius în București, pe această dată
Ce se întâmplă doctore
În anii ‘90 era una dintre cele frumoase actrițe din lume și juca în cele mai populare filme! O recunoști în cele mai recente imagini surprise de paparazzi? A lăsat actoria în urmă. Cu ce se ocupă acum
Ciao.ro
Daniel Buzdugan, de urgență la spital! Era dezbrăcat și aproape inconștient
Promotor.ro
Proiectul de lege promulgat de Nicușor Dan care afectează transportatorii
Descopera.ro
Linii vechi de 2.000 de ani, desenate în deșert. Cine le-a creat?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BUBULINA: – O să-i zic nevestei tale că te culci cu secretara!
Descopera.ro
Ce au descoperit arheologii într-o toaletă din secolul al XVII-lea din Germania?