Prima pagină » Sport » Discursul EMOȚIONANT al lui Răzvan Lucescu la înmormântarea tatălui său

Discursul EMOȚIONANT al lui Răzvan Lucescu la înmormântarea tatălui său

La Biserica Sfântul Elefterie, unde a avut loc slujba de înmormântare a lui Mircea Lucescu, Răzvan, fiul său, a ținut un discurs impresionant.

Au mai vorbit George Copos, fost patron la Rapid și bun prieten cu „Il Luce”, și Răzvan Burleanu, președintele FRF și cel care a lucrat cu marele antrenor la finalul carierei acestuia.

Răzvan Lucescu, 57 de ani, a vorbit despre ce a însemnat Mircea Lucescu, decedat la 80 de ani, după mai multe probleme de sănătate. Antrenorul lui PAOK nu s-a dezlipit de sicriul părintelui său, care a fost depus două zile la Arena Națională și unde 15.000 de oameni au venit să-i aducă un omagiu.

Discursul emoționant al lui Răzvan Lucescu la înmormântarea tatălui său

„A fost tatăl meu și va rămâne tatăl meu. A iubit România din toți rărunchii lui. S-a născut într-o familie foarte săracă, într-o cocioabă. S-a educat și a încercat să educe. A fost un luptător, s-a luptat, a învins, a pierdut, a fost fericit, a fost mâhnit, a trecut prin toate situațiile posibile și imposibile pe care le poate oferi viața. Sper din toată inima ca el, în acest moment, undeva deasupra noastră, să stea, să zâmbească, și să spună: A meritat absolut totul, sunt satisfăcut. Și eu, ca fiu al lui, îmi doresc ca el să fie fericit pentru tot ceea ce a obținut!”, a spus Răzvan Lucescu, pentru basilica.ro.

Mircea Lucescu nu a fost doar cel mai mare dintre noi, românii. A fost un român universal, un om strălucit, un ambasador al României. A fost copilul care s-a ridicat de jos, el provenind dintr-o familie numeroasă unde a trebuit să împartă totul. Mircea Lucescu și-a construit cea mai frumoasă familie. Și-a crescut cu atenție urmașul, pe Răzvan, care îi va repeta performanțele lui – George Copos

 

 

Nu a fost doar un antrenor sau un fost fotbalist de geniu. El a fost, înainte de toate, un deschizător de drumuri. A fost un vizionar care a înțeles fotbalul viitorului, înaintea tuturor. Pentru dumnealui, fotbalul nu a fost fișa postului, a fost o vocație. A iubit gazonul, mingea și spiritul de competiție, cu o intensitate aproape mistică. Echipa națională a fost pentru el ca un copil. Un copil pe care l-a crescut și pe care l-a iubit necondiționat. I-a oferit totul: experiența sa, timpul său, sănătatea și, în final, ultimele sale resurse de energie. Nu știu dacă există un final pentru un om, dar cred cu tărie că Mircea Lucescu a sfârșit exact așa cum și-ar fi dorit, în slujba fotbalului, până la capăt. A plecat dintre noi, implicat, activ, visând la următorul proiect – Răzvan Burleanu

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Primarul Kievului le cere locuitorilor să părăsească temporar orașul. Avertisment dramatic: „Este o chestiune de supraviețuire”
Digi24
VIDEO. Scandal în direct între George Simion și Anca Alexandrescu. „Ce ai de faci așa?”/ „Nu vă e rușine?”
Cancan.ro
EA este soția chirurgului potent, înșelată în repetate rânduri cu vedeta Antena 1. Ce a făcut la scurt timp după ce au reluat amantlâcul
Prosport.ro
„Nu-mi pasă”. Diana Munteanu, imagini hot în costum de baie!
Adevarul
Euro se apropie de 5,5 lei. De ce BNR ar putea lăsa leul să se deprecieze
Mediafax
Bruxelles-ul spune „nu” Italiei și Greciei. Cele două țări vor să cheltuiască mai mult pentru a-și proteja cetățenii de scumpirile energiei
Click
Oana Roman a slăbit 18 kilograme, dar totul a pornit de la fiica ei! Câte kilograme a dat jos Isabela
Digi24
Româncă ucisă în Marea Britanie de un student la criminalistică pasionat de „Dexter”. Cum a aranjat Benjamin Day locul crimei
Cancan.ro
Am făcut calculul. Câți bani a primit Cheloo, în total, pentru cele 5 săptămâni petrecute la Asia Express
Ce se întâmplă doctore
De nerecunoscut! Cum arăta unul dintre cei mai îndrăgiți artiști, la începutul carierei
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Supraveghezi mașina parcată în fața curții / garajului? Dedeman are o cameră Wi-Fi redusă la 120 de lei
Descopera.ro
Cercetătorii au descoperit o nouă cauză a hipertensiunii arteriale și o cale de a o trata
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Descopera.ro
Un pui de țestoasă cu două capete a fost găsit la Cape Cod. Este al treilea caz în cinci ani
Mediafax Italia
Părinții DIVORȚAȚI pot primi 500 de euro pentru chirie! Până când SE DEPUN CERERILE
Mediafax Spania
Te poți angaja și tu aici! Cazare gratis, mese incluse și 4 ORE DE MUNCĂ