Prima pagină » Sport » Conducerea Rapidului, COMUNICAT în privința lui Costel Gâlcă

Conducerea Rapidului, COMUNICAT în privința lui Costel Gâlcă

Rapid a anunţat că antrenorul Costel Gâlcă rămâne la echipă, după ce în ultimul timp au apărut zvonuri privind înlocuirea sa din cauza rezultatelor modeste.

Rapid are o victorie, un egal și două înfrângeri în primele patru etape ale play-off-ului și e pe locul trei în clasament, la șapte puncte de liderul U Cluj.

Gâlcă a semnat cu Rapid în vara trecută, are contract până la 30 iunie 2027 și obiectivul pentru acest sezon e calificarea în cupele europene.

Conducerea Rapidului, comunicat în privința antrenorului Costel Gâlcă

„În urma speculațiilor apărute recent în spațiul public privind o posibilă schimbare la nivelul băncii tehnice, FC Rapid își reafirmă în mod ferm susținerea pentru antrenorul principal, Constantin Gâlcă. La nivel decizional, nu a existat și nu există nicio discuție legată de o eventuală înlocuire a staffului tehnic, iar toate informațiile vehiculate în acest sens sunt complet nefondate. Clubul nu poartă și nu a purtat până la acest moment nicio discuție privind o schimbare pe banca tehnică.

Foto SPORT PICTURES

Echipa noastră este angrenată în lupta pentru îndeplinirea obiectivelor asumate pentru acest sezon, iar evaluările se vor face exclusiv la finalul competiției, într-un cadru profesionist și responsabil, așa cum este normal.
Poziția exprimată public de către președintele și acționarul clubului, Victor Angelescu, este poziția oficială și unică a FC Rapid, asumată la nivelul întregii conduceri. În încheiere, dorim să precizăm că întreg clubul este concentrat exclusiv pe finalul de sezon, pe performanță și pe atingerea obiectivului sportiv stabilit, alături de actualul staff tehnic și de jucători” e comunicatul celor de la Rapid.

Suntem foarte încrezători în Costel Gâlcă, nu am avut și nici nu vom avea în acest moment nicio discuție cu vreun antrenor. Avem încredere în el, am avut întotdeauna. Are un obiectiv foarte clar și, la ora actuală, este în grafic. Suntem pe loc de cupe europene. Vom vedea la finalul sezonului. Noi ne dorim să continuăm cu GâlcăVictor Angelescu, președinte Rapid

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
The Guardian: Capcana din București: apartamente ÎNCHIRIATE în clădiri interzise
Digi24
Imagini de necrezut la Cupa Mondială: Jude Bellingham l-a pălmuit pe Valentin Barco, după Anglia - Argentina 1-2
Cancan.ro
Anunț de ULTIMĂ ORĂ pentru românii care merg în Grecia! S-a declarat stare de urgență pe 7 insule 😲
Prosport.ro
Americanii au văzut imaginile cu Simona Halep și Dorin Mateiu și au descris-o în doar două cuvinte
Adevarul
Șeful Uniunii Barourilor explică decizia CJUE în cazul prescripției penale: „Instanțele vor continua să aplice soluția stabilită de ÎCCJ”
Mediafax
Ciucu: Apartamentul meu cu 3 camere nu se compară cu «viloiul» lui Grindeanu
Click
Romanița Iovan, mândră de fiul ei! Ce facultate urmează Albert în Anglia: „Multe dintre ele nu le înțeleg”
Digi24
Situație hilară la Cupa Mondială: Argentinienii au găsit notițele făcute de Pickford pentru loviturile de departajare
Cancan.ro
DOLIU în politică! A murit Sergiu Chifu, fost consilier și om de afaceri
Ce se întâmplă doctore
Cum se menține într-o formă de zile mari Valentina Pelinel! Cum s-a pozat femeia care l-a cucerit definitiv pe celebrul milionar
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
KIA România atacă unul dintre cele mai mari avantaje ale Dacia
Descopera.ro
Care este diferența dintre praf de copt și bicarbonat de sodiu?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă își duce BMW-ul în service: - Face un zgomot ciudat!
Descopera.ro
Dunărea este la cel mai scăzut nivel din ultimii 30 de ani