Prima pagină » Știri politice » Adoptat de Guvern. Câți nepalezi, indieni, sri lankezi pot aduce companiile în România în 2026: numărul se apropie de 100.000

Adoptat de Guvern. Câți nepalezi, indieni, sri lankezi pot aduce companiile în România în 2026: numărul se apropie de 100.000

Olga Borșcevschi

Guvernul a analizat în ședința de joi, în primă lectură, un proiect de Ordonanță de Urgență care vizează facilitarea accesului lucrătorilor străini pe piața muncii din România, în contextul crizei de forță de muncă. Documentul propune simplificarea procedurilor, digitalizarea proceselor și măsuri suplimentare de protecție pentru angajați. Pentru acest an a fost stabilit un contingent de 90.000 de lucrători străini.

În ultimul deceniu, contingentul de lucrători străini nou-admişi pe piaţa forţei de muncă în România a crescut de la 5.500 în 2015 și 2016 la 100.000 în perioada 2022-2025. Pentru 2026 a fost stabilit un contingent de 90.000 de lucrători străini.

Va fi creat WorkinRomania.gov.ro

Printre principalele măsuri propuse se numără:

  • Crearea WorkinRomania.gov.ro – Platforma unică națională prin care Guvernul va gestiona în mod transparent, sigur și digitalizat accesul lucrătorilor străini pe piața muncii din România, asigurând fluxul de comunicare între autorități;
  • Introducerea „Listei ocupațiilor deficitare” aprobată prin Hotărâre de Guvern și actualizată semestrial pe baza datelor ANOFM/INS și a consultării cu partenerii sociali; serviciile specializate de plasare fiind corelate cu această listă;
  • Instituirea unui depozit financiar – un mecanism de protecție preventivă, obligatorie, care garantează acoperirea costurilor aferente repatrierii, sprijinului acordat lucrătorilor aflați în situații de risc și executării amenzilor contravenționale aplicate agențiilor de plasare care nu își îndeplinesc obligațiile legale;
  • Standardizarea contractelor – 1. contractul de prestări servicii (agenție–angajator) 2. contractul de plasare tripartit (agenție–angajator–lucrător), inclusiv în limba română și într-o limbă înțeleasă de lucrător, 3. contractul de muncă (angajator–lucrător);
  • Instituirea principiului “angajatorul plătește” prin care se interzice solicitarea de comisioane/taxe/garanții/depozite de la lucrători, asigurându-se astfel alinierea la standardele Organizației Internaționale a Muncii și OCDE.

Alte decizii adoptate de Guvern

1. Liber la angajări sezoniere

Guvernul a adoptat o ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ pentru completarea art. XXII din Legea nr. 141/2025 privind unele măsuri fiscal-bugetare, precum și pentru abrogarea art. LXX din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.156/2024 din 30 decembrie 2024 privind unele măsuri fiscal-bugetare în domeniul cheltuielilor publice pentru fundamentarea bugetului general consolidat pe anul 2025, pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru prorogarea unor termene.

„Actul normativ aprobat de Guvern creează cadrul legal pentru ocuparea, pe perioadă determinată, a unor posturi contractuale cu caracter sezonier în structurile Ministerului Apărării Naționale, precum și a unor posturi din sistemul de justiție și din cadrul Serviciului de Telecomunicații Speciale.

Aceste posturi vor putea fi ocupate în cazuri temeinic justificate, cu încadrarea în cheltuielile aprobate prin buget, prin memorandumuri aprobate în ședința Guvernului.

Măsurile sunt luate în scopul evitării unui blocaj instituțional în aceste instituții și pentru desfășurarea condiții activității în bune condiții”, se precizează în comunicatul Guvernului.

2. Crește salariul minim în sectorul agricol și industria alimentară

Prin Ordonanță de Urgență, Guvernul a corelat salariului minim din sectorul agricol și industria alimentară cu nivelul salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată.

„Începând cu data de 1 iulie 2026, art. LXX din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 156/2024 din 30 decembrie 2024, care reglementa un nivel distinct al salariului minim pentru sectorul agricol și industria alimentară, va fi abrogat.

Măsura este necesară pentru a evita apariția unor discrepanțe salariale între sectoare, având în vedere că salariul minim în agricultură și industria alimentară este de 4.050 lei, iar salariul minim brut pe țară va crește la 4.325 lei, de la 1 iulie 2026”, arată Executivul.

3. Guvernul a aprobat hotărârea privind biletele de tratament balnear pentru 2026

Executivul a mai aprobat, joi, acordarea a aproximativ 114.000 de bilete de tratament balnear în anul 2026, prin Casa Naţională de Pensii Publice, pentru pensionari şi alte categorii eligibile, suma alocată în bugetul asigurărilor sociale de stat fiind de 410 milioane de lei, anunță Ministerului Muncii.

Durata unei serii de tratament balnear este de 16 zile, iar durata tratamentului balnear va fi de 12 zile.

„Pot solicita bilete pensionarii şi asiguraţii sistemului public de pensii, precum şi beneficiarii prevederilor unor legi speciale, care reglementează dreptul la bilet de tratament balnear prin sistemul public de pensii. De asemenea, soţul sau soţia persoanei asigurate ori pensionare, care nu este asigurat/ă la sistemul public poate beneficia de bilet cu plata integrală”, transmite ministerul.

Cel mult 15% din numărul total al biletelor va fi acordat gratuit beneficiarilor unor legi speciale, cu caracter reparatoriu, precum şi persoanelor beneficiare ale sistemului de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale, mai precizează sursa citată.

AUTORUL RECOMANDĂ:

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Planul de debarcare a lui Bolojan confirmat de PSD
Digi24
Pe cine vor românii premier și ce cred că ar trebui să facă Nicușor Dan în conflictul Grindeanu vs. Bolojan (Sondaj comandat de Digi24)
Cancan.ro
ULTIMA ORĂ! Tragedie în lumea fotbalului! Fostul internațional a murit la doar 48 de ani!
Prosport.ro
Primarul Ciprian Ciucu îi dă lovitura de grație lui Gigi Becali
Adevarul
Incident la bordul unui avion TAROM: un pilot a avut nevoie de îngrijiri medicale după ce a zburat fără să fi dormit
Mediafax
Presa maghiară: Alegerile din Ungaria sunt oglinda în care se privește o Românie care stagnează
Click
Șoc la Disneyland Paris! Cozi infinite, copii plângând și o atracție celebră blocată: „Am fugit pe ușa de urgență!” Ce vedete s-au întors dezamăgite de acolo
Digi24
Cine va fi următorul „perturbator-șef” al Uniunii Europene. 5 lideri ar putea prelua rolul lui Viktor Orban
Cancan.ro
ULTIMA ORĂ! A murit părintele Clement Popa
Ce se întâmplă doctore
Cum arată Oana Roman în costum de baie la 50 de ani. Și-a etalat noua siluetă! A slăbit drastic
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Americanii au lansat cea mai „parșivă” dronă. Inspirată de „peștele vampir” care urmărește ținta înainte de atac
Descopera.ro
Un bărbat a găsit cea mai mare peșteră din lume!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Ion către Măria: - – Ce ai fată de stai dezbrăcată?
Descopera.ro
Sute de kilometri de drumuri antice, vechi de 2.700 de ani, au fost descoperite în Amazon