Ministrul interimar al Transporturilor, Radu Miruță, a evitat să ofere un răspuns clar privind costurile totale ale împrumutului contractat de România prin programul SAFE.
Deși suma este de 17 miliarde de euro, oficialul susține că valoarea exactă asupra căreia se aplică dobânda nu este încă stabilită, în condițiile în care contractele finale nu au fost semnate. „Ministerul apărării are, conform cu decizia Parlamentului de ieri, 8,3 miliarde de euro contracte. Dacă se vor semna toate, este absolut limpede de clarificat, cât înseamnă 3% raportat la suma care se contractează.”
Întrebat de Gândul cât va plăti România înapoi pentru suma împrumutată, ministrul a respins ipoteza unui calcul simplu bazat pe dobânda anuală.
„(n.r. Reporter Gândul: Pentru cei 17 miliarde de euro, cât dăm înapoi. Adică luam 17 miliarde cu dobânda de 3% pe an, rezultă un calcul…) În primul rând problema ipotezei dată de dumneavoastră este incorectă. Ministerul apărării are, conform cu decizia Parlamentului de ieri, 8,3 miliarde de euro contracte. Dacă se vor semna toate, este absolut limpede de clarificat, cât înseamnă 3% raportat la suma care se contractează.
Dacă nu se vor semna toate contractele, se va aplica aceeași dobândă pe suma mai mică. Suntem de ieri dumă-amiază în discuții cu cei care au fost desemnați să semneze aceste contracte, pentru a vedea dacă vor accepta sumele pe care le-am pus noi în decizie, care nu sunt mai mari, 30% așa cum au cerut dumnealor, ci sunt sumele care au corespondență în justificarea pe care noi o avem prin diverse oferte la minister.
S-ar putea ca unii să nu accepte, ce v-am spus eu și este ferm, pentru că nici ministerul nu va semna contracte cu 30% mai mari, pentru că beneficiem de o dobândă mai mică prin safe, decât dobânda de pe piața bancară. La finalul zilei, România pierde dacă ia acești bani cu dobândă mică, din care plătește produse umflate ca preț artificial.
Văzând cum evoluează lucrurile până pe 30 mai, vă spun care va fi suma, pentru că este un calcul simplu de a aplica această dobândă. Nu știu pe ce sumă să o aplic.”, a spus Ministrul interimar al Transporturilor, Radu Miruță, într-o conferință de presă.
Ministrul a sugerat că formula de calcul este una „clasică”, dar a evitat să ofere o estimare concretă pentru întreaga perioadă de 40 de ani. Nu este clar la ce se referă prin formla de calcul „clasică”.
„(n.r. Reporter Gândul: Aplicăm pe 8, să zicem) Păi atunci este 3% ori 8 miliarde. (n.r. Reporter Gândul: Este pe 40 de ani, atunci vine mai mare) Domne, este o metodă clasică prin care se calculează dobânda, eu vă spun care sunt variabilele care intră în calcul.”, a mai spus Miruță.
Oficialul a precizat că împrumutul nu va trebui rambursat imediat, existând o perioadă de grație de un deceniu.
„(n.r. Reporter Gândul: De când plătim această dobândă?) Avem o perioadă de grație de 10 ani. Împrumutul este cu începerea plății din 2035. (n.r. Reporter Gândul: Și din ce vom achita acest împrumut?) Păi, o secundă, nu este ca și cum România ar fi avut opțiunea să nu achiziționeze sau să producă aceste capabilități militare.
Este un plan de înzestrare a armatei, pentru care a fost vot în Parlament, pentru care au fost puți bani în fiecare an în buget, inclusiv anul acesta. Tot ce facem noi este ca, în loc să utilizăm banii din bugetul național, îi vom utiliza pe cei primiți de la Comisia Europeană. Nu era o opțiune, daca România să ia sau să nu ia aceste capabilități.
Opțiunea pe care am avut-o acum pe masă, dacă să utilizăm bani cu dobândă mai mare sau să folosim aceste surse de bani de la Comisia Europeană, mult mai avantajos.”, a declarat Miruță
În final, ministrul a indicat că rambursarea împrumutului va fi gestionată prin bugetele anuale ale statului.
”(n.r. Reporter Gândul: Vreau să îmi spuneți dacă noi știm de unde luăm acești bani pentru a achita împrumutul? Dacă avem o idee?) Pentru anul acesta avem banii prinși în buget. Este bugetul aprobat de Parlament.
În fiecare început de an se face bugetul pentru anul următor. Este un plan de înzestrare al armatei române tot timpul pe următorii cinci ani în avans”, a încheiat Ministrul interimar al Transporturilor, Radu Miruță.