Prima pagină » Economic » Metrorex, răspuns oficial pentru Gândul: Niciun tren Alstom din cele 13 cumpărate cu 100 mil. € în 2020 nu are avizele tehnice și de siguranță de la Autoritatea Feroviară Română

Metrorex, răspuns oficial pentru Gândul: Niciun tren Alstom din cele 13 cumpărate cu 100 mil. € în 2020 nu are avizele tehnice și de siguranță de la Autoritatea Feroviară Română

Nicolae Oprea

Situația trenurilor de metrou produse de Alstom, pentru care Metrorex a plătit un avans de 20 de milioane de euro, devine tot mai complicată. Din cele 13 trenuri care trebuie livrate, doar 12 sunt la București. Una dintre garnituri încă se află în Franța, în posibile teste. Cert este că, până în prezent, potrivit unui răspuns la solicitarea Gândul, niciun tren nu a obținut agrementarea tehnică (avizele tehnice și de siguranță) de la Autoritatea Feroviară Română. Din cauza întârzierilor, Alstom a acumulat penalități uriașe.

„La data de 02.12.2020 Metrorex a încheiat cu Alstom Transport Franța un contract în valoare de 103.244.383,49 euro, pentru furnizarea a 13 trenuri. Perioada până la care furnizorul s-a obligat să furnizeze cele 13 trenuri și care include omologarea/agrementarea tehnică a produsului la AFER, testarea și punerea în funcțiune cu călători (P.I.F. cu călători) este de 30 de luni de la semnarea Contractului. Până la data prezentei, au fost transportate la București 12 trenuri.

Pentru introducerea în exploatare a trenurilor, primele garnituri trebuie să efectueze împreună cu Autoritatea Feroviară Română testele statice de tip și testele dinamice de tip, la finalizarea cărora AFER va emite Agrementul Tehnic Feroviar, document esențial pentru trecerea la etapa următoare. La acest moment, niciunul din trenuri nu a primit agrementarea AFER”, se arată într-un răspuns al reprezentanților Metrorex, la solicitarea Gândul, semnată de Mariana Miclăuș, director general al companiei.

Trenul prototip Alstom trebuie să parcurgă rodajul de 10 mii de kilometri înainte de intrarea în circulație

Potrivit sursei citate, după obținerea Agrementului Tehnic Feroviar trebuie efectuate testele de anduranță:

„Pentru trenul prototip înseamnă parcurgerea a 10.000 km și 2.000 km pentru fiecare dintre celelalte trenuri”, spun reprezentanții Metrorex.

Rodajul trebuie realizat pe Magistrala 5 – Drumul Taberei.

Gândul a dezvăluit că mecanicii români trebuie să facă 500 de ture pentru rodajul metroului adus din Brazilia. Magistrala 5 de metrou are 20 de kilometri dus-întors. Asta înseamnă cam 500 de ture pentru rodajul de 10.000 de kilometri.

Ultimul termen avansat de către cei de la Alstom pentru intrarea în circulație a noilor trenuri era 1 iulie 2026.

Alstom a acumulat penalități uriașe, care vor fi disputate în instanță

Surse din cadrul Metrorex au dezvăluit pentru Gândul că și acest termen a fost devansat.

Aceste întârzieri au dus la penalități uriașe.

„Referitor la valoarea penalităților, la acest moment, acestea însumează cca. 60 milioane euro. Plata penalităților este disputată în instanță”, au mai precizat oficialii Metrorex în exclusivitate pentru Gândul.

Mai mult, trenurile Alstom au fost implicate în câteva incidente.

Ultimul dintre ele s-a consumat în luna februarie, când, în timpul unor teste, mecanicul Metrorex a rămas în mână cu butonul pentru frâna de siguranță.

Potrivit unui document intrat în posesia Gândul, ca urmare a acestui incident, cei de la Alstom au decis să interzică „orice deplasare în regim de tracțiune proprie a acestor trenuri până la elucidarea cauzei defectării butonului «Frâna de Siguranță»”.

De asemenea, anul trecut, în martie, pe Magistrala 2 de Metrou, garnitura „Ilfov” circula cu viteza de 80 km/oră de la stația Pipera spre stația Tudor Arghezi, moment în care, între stațiile Aurel Vlaicu și Aviatorilor, s-au smuls patru captatori de la vagoanele M2 și MP2 și un capac de la panoul de frână de la R2.

Caracteristicile noilor trenuri:

  • au caroserie din oţel inoxidabil;
  • 114 metri lungime şi 3 metri lăţime;
  • asigură o capacitate totală de 1.200 de pasageri per tren;
  • fiecare tren cu 6 vagoane are 216 locuri într-o dispunere longitudinală;
  • asigură două zone speciale de acces destinate pasagerilor cu dizabilităţi;
  • au aer condiționat.

RECOMANDAREA AUTORULUI:

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
DIICOT, PERCHEZIȚII DE AMPLOARE în Bihor. Rețea suspectată că exploata persoane vulnerabile
Digi24
Cine este Vadim Ermolaev, oligarhul ucrainean rănit în explozia de la Monaco
Cancan.ro
Ce s-a întâmplat cu fetița de 7 ani care s-a stins la o piscină celebră din București? Părinții se aflau la masă și au aflat târziu de tragedie🥺
Prosport.ro
Carmen Negoiță, apariție incendiară în costum de baie! În trecut a pozat complet goală
Adevarul
Un băiețel de 11 ani a murit de rabie după ce un liliac i s-a aşezat pe faţă. Cazul, extrem de rar, folosit de medici ca un avertisment
Mediafax
Salariul minim URCĂ, amenzile se MĂRESC. Cât va fi punctul de amendă de la 1 iulie
Click
Secretele lui Djokovic la 39 de ani: dieta și rutina zilnică a marelui campion. La ce a renunțat sportivul care caută un nou titlu la Wimbledon
Digi24
De ce s-au prăbușit așa de multe clădiri în timpul cutremurelor din Venezuela și cum a rezistat Chile unor seisme mult mai puternice
Cancan.ro
S-a aflat! Cine e bărbatul vizat de atentatul din Monaco. Panică totală în Principat, după atacul cu bombă
Ce se întâmplă doctore
Intervenția estetică la care Gina Pistol a apelat din nou! E total schimbată: „Nu trebuie să fim toate la fel”
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
De mâine, amenda pentru centură va fi mai mare cu aproape 30 de lei. Cu cât cresc, în 2026, sancțiunile rutiere
Descopera.ro
Care este orașul din lume cu cei mai mulți oameni?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BUBULINA: – Nu ratezi nicio fustă, Bulă! Niciuna!
Descopera.ro
Procedura chirurgicală populară care schimbă culoarea ochilor îi alarmează pe oamenii de știință