Prima pagină » Actualitate » Cum a reacționat Guvernul după ce Ucraina a inclus România pe lista țărilor cu care acceptă dubla cetățenie

Cum a reacționat Guvernul după ce Ucraina a inclus România pe lista țărilor cu care acceptă dubla cetățenie

Cum a reacționat Guvernul după ce Ucraina a inclus România pe lista țărilor cu care acceptă dubla cetățenie

Iată cum a reacționat Guvernul după ce Ucraina a inclus România pe lista țărilor cu care acceptă dubla cetățenie. Executivul este de părere că această hotărâre „reflectă evoluţia pozitivă a dialogului dintre cele două state, precum şi angajamentul comun pentru susţinerea valorilor europene şi consolidarea legăturilor dintre cetăţenii celor două ţări”.

„Guvernul României salută adoptarea de către Guvernul Ucrainei a rezoluţiei prin care România a fost inclusă, alături de alte state, pe lista ţărilor în raport cu care este acceptată dubla cetăţenie”, au spus, marţi, oficialii Executivului, într-un comunicat de presă.

Astfel, prin Hotărârea Cabinetului de Miniştri al Ucrainei nr. 589 din 8 mai 2026, autorităţile ucrainene au extins lista statelor ai căror cetăţeni pot dobândi cetăţenia ucraineană în procedură simplificată, incluzând un număr de 29 de state, printre care se află şi România.

„Această decizie reprezintă un pas important în consolidarea relaţiilor bilaterale dintre România şi Ucraina şi reflectă evoluţia pozitivă a dialogului dintre cele două state, precum şi angajamentul comun pentru susţinerea valorilor europene şi consolidarea legăturilor dintre cetăţenii celor două ţări”, se mai arată în comunicat.

De altfel, încă de la izbucnirea conflictului din Ucraina, România a fost printre ţările care au oferit cel mai mare sprijin şi au susţinut autorităţile şi cetăţenii din Ucraina. Conform unui raport al Eurostat, la datad de 31 martie 2026, un total de 4,33 milioane de cetăţeni care au fugit din Ucraina aveau statut de protecţie temporară în UE.

În comparație cu sfârşitul lunii februarie 2026, numărul total de persoane din Ucraina aflate sub protecţie temporară a scăzut cu 68.980 (-1,6%). Dintre ţările UE, numărul de persoane aflate sub protecţie temporară a crescut în 14 ţări şi a scăzut în 13. Cele mai mari creşteri absolute s-au observat în Germania (+7.480; +0,6%), Spania (+2.665; +1,0%) şi România (+2.125; +1,0%), scrie Digi 24.ro.

Autorul recomandă:

„Situația nu putea fi mai gravă”. Ucraina a rămas fără rachete Patriot, iar aliații europeni refuză să ajute

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
Atenție, șoferi! Din 25 august, rămâi fără permis dacă nu plătești amenzile de circulație
Digi24
Secretele odiseei lui Putin în Siberia: Ce se ascunde în spatele vizitelor liderului rus în unele din cele mai izolate orașe din Rusia
Cancan.ro
TOP 47 | Clasamentul pensiilor, în funcție de județ. În ce oraș sunt cei mai bogați pensionari din România în 2026
Prosport.ro
FOTO. Diana Bulimar, în bikini roz de ziua ei! Apariție hot a campioanei la 31 de ani
Adevarul
Profesorul de istorie urmărit de 1,4 milioane de oameni explică de ce războiul SUA-Iran continuă: „Iranul nu trebuie să câștige”
Mediafax
Lovitură pentru planurile UE privind energia: cel mai mare furnizor de gaze al Europei încalcă o interdicție
Click
Cine este Ema Viziru și cu ce se ocupă. Soția lui Lucian Viziru, concurentă la „MasterChef”
Digi24
„Un alt tip de carantină”. Cum s-a schimbat viaţa de zi cu zi a oamenilor din cel mai fierbinte oraş al Europei
Cancan.ro
Seceta continuă! Meteorologii Accuweather au modificat prognoza: Pe ce dată vin ploile în București, de fapt
Ce se întâmplă doctore
Imagini fascinante cu Elena Udrea în costum de baie. Fostul politician și-a etalat silueta pe litoralul românesc
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Tesla, prinsă în capcana propriului design. Milioane de mașini sunt rechemate
Descopera.ro
Astronomii au descoperit un „mega-Pământ” de 23 de ori mai greu decât planeta noastră
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulișor: – Tată, azi la școală băieții au scris înjurături pe tablă
Descopera.ro
Test de cultură generală. Care este cea mai bogată familie din lume?