Prima pagină » Actualitate » PNL dă „ultimatum” PSD: „Să vină în această săptămână cu o soluție la criza politică. Dacă nu poate, să se dea deoparte”

PNL dă „ultimatum” PSD: „Să vină în această săptămână cu o soluție la criza politică. Dacă nu poate, să se dea deoparte”

Olga Borșcevschi

PNL dă „un ultimatum” PSD să vină în această săptămână cu o soluție la criza politică, iar, dacă nu poate, să se dea deoparte și să lase pe alții să caute una, a anunțat, luni, liderul deputaților PNL Gabriel Andronache.

„PSD parcă a uitat complet de criza politică pe care a declanşat-o. Sunt aproape 3 săptămâni de când PSD a dat jos actualul guvern şi n-are nicio preocupare să vină cu o soluţie pentru România”, transmite Gabriel Andronache într-o postare pe Facebook.

Liberalul mai arată că, de la decizia depunerii moţiunii de cenzură şi până la votarea ei a trecut doar o săptămână, pentru că au scurtat toate termenele procedurale.

Foto: Facebook / Gabriel Andronache

Ultimatum politic pentru formarea unui guvern

„Deci, PSD s-a mișcat foarte repede când a fost vorba de a distruge ceva, însă același PSD nu e deloc interesat când vine vorba să pună ceva în loc. Dăm un ultimatum PSD să vină în această săptămână cu o soluție la criza politică. Dacă nu poate, atunci să se dea deoparte și să lase pe alții să caute o soluție la ceea ce PSD a stricat”, a mai spus el.

De asemenea, premierul interimar Ilie Bolojan a afirmat vineri, că, cu cât vom avea un guvern stabil mai repede, cu atât va fi mai bine. VEZI AICI

Președintele PNL a avertizat că există consecinţe grave, mai ales în planul fondurilor europene, dacă nu se pot adopta acte normative în perioada următoare.

AUTORUL RECOMANDĂ:

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Cum faci față căldurii excesive? Metoda veche folosită de localnicii unei insule din Croația
Digi24
Mai multe femei împing un microbuz blocat în trafic în Galați, în timp ce bărbați aflați la terasă filmează și comentează
Cancan.ro
3.300 lei amendă pentru toți șoferii din România care fac această greșeală când se urcă la volan. 90% nici nu știu că este greșit
Prosport.ro
Reacția francezilor despre afacerea mamut prin care frații Pavăl au plătit 823 de milioane de euro pentru Carrefour România
Adevarul
„Ar trebui evitate deplasările cu metroul”. Medicul Beatrice Mahler explică riscul de Legionella după inundații și cere anchetă epidemiologică
Mediafax
PERFORMANȚĂ! Cum au ajuns niște liceeni din București să IMPRESIONEZE lumea roboticii
Click
Ce fac astăzi copiii lui Mircea Diaconu și ai Dianei Lupescu. Actrița a făcut mărturisiri rare: „Avem o relație foarte bună”
Digi24
Omul care ar schimba Rusia. Cel mai mare industriaș rus îl avertizează pe Putin despre dezastrul iminent cu care se confruntă țara
Cancan.ro
Plan Roșu pe Autostrada Soarelui. Un autocar cu 60 de pasageri s-a ciocnit cu un TIR
Ce se întâmplă doctore
Cum au decurs ultimele clipe din viața lui Gabi Mureșan. Prietenul lui a încercat să-l salveze din lac: „Nu știam unde să mă scufund”
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
2026: Când ți se SUSPENDĂ permisul pentru neplata amenzii? Normele aprobate de GUVERN
Descopera.ro
Iarna în care un popor întreg a mâncat bulbi de lalea
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă e puțin ofticat în noaptea nunții: – Din cate văd, dragă...
Descopera.ro
Manualele de biologie s-au înșelat: Oamenii de știință au descoperit cum crește, de fapt, părul uman