Țara născută dintr-o „supererupție”, în urmă cu 350.000 de ani. Cum arată acum pe harta lumii

În urmă cu 350.000 de ani, centrul Insulei de Nord a Noii Zeelande arăta mult mai diferit decât peisajul muntos de astăzi.

În timpul unei perioade glaciare, temperaturile au fost mai scăzute și condițiile foarte grele, scrie theconversation.com.

Păduri vaste de fag și podocarpi au acoperit regiunea, oferind habitat pentru o abundentă faună nativă.

În acest climat a avut loc una din cele mai violente erupții din istorie. Cataclismul a fost catalogat în categoria supererupțiilor.

Supererupția din Whakamaru a fost una din cele mai puternice înregistrate vreodată pe Pământ și cea mai mare produsă vreodată în Zona Vulcanică Taupo din Noua Zeelandă.

FLASH NEWS Operațiunea „Nebula”. Parchetul European, condus de Kovesi, a arestat liderii unei organizații implicate într-o fraudă de 78 de milioane de euro

20:20

ENERGIE Bolojan: Pentru a ne redresa economic, scăderea prețului energiei electrice este o condiție de bază

20:20

Suprafața dinamică întinsă între Whakaari/Insula Albă și Ruapehu este rezultatul a două procese geologice extreme: Scufundarea Plăcii Pacifice sub Placa Australiană și cel prin care Insula de Nord a fost pur și simplu „trasă” de la locul ei.

Vulcanologii încearcă să rezolve cele mai mari mistere ale zonei: cum s-a putut aduna atât de multă magmă sub suprafață și să erupă în același timp? Și ce se întâmplă cu natura din jur?

Pentru a răspunde la aceste întrebări, specialiștii s-au concentrat asupra depozitelor vulcanice, care pot fi folosite pentru a reconstitui procesele de acum mii de ani, aceste evenimente foarte rare în istorie.

Două produse caracteristice ale supererupțiilor sunt depozitele de tip „curgere” – mase fierbinți și periculoase de rocă și gaz care se deplasează pe sol – și depozitele de tip „cădere”, de obicei amestecuri de cristale și sticlă vulcanică care cad din aer.

Provocarea pentru vulcanologi este că, de obicei, se păstrează doar fragmente din aceste depozite – și acestea sunt adesea împrăștiate pe distanțe mari.

Explozia istorică Whakamaru

În supererupția Whakamaru, fluxuri piroclastice masive au lăsat în urmă straturi groase de rocă vulcanică densă în regiunile Whakamaru și King Country. Cenușa și piatra ponce s-au răspândit mult mai departe, acoperind o mare parte din Insula de Nord și părți din Oceanul Pacific.

Unul dintre primii pași în studiul nostru a fost construirea unei baze de date a acestor depozite prin potrivirea semnăturii chimice unice a sticlei vulcanice produse în timpul erupției.

Procesul este similar investigației criminalistice a scenei unei crime. Amprentele sugerează un suspect, dar dovada ADN poate confirma potrivirea.

În vulcanologie, depozitele pot oferi indicii despre supererupții, dar compoziția lor chimică poate duce la concluzii finale.

Oamenii de știință au analizat peste 30 de situri din Noua Zeelandă și sudul Oceanului Pacific. Toate au rezultat în urma supererupției din Whakamaru.

Cum a avut loc supererupția istorică

La începutul supererupției, un mare lac ar fi existat în centrul Insulei de Nord, așa cum este Lacul Taupo de astăzi.

Când magma a ajuns la suprafață, a erupt direct în acest lac, provocând reacții extrem de violente, între magmă și apă, care au „alimentat” faza incipentă a erupției.

Se pare că, în urma primei faze, a fost eliberat un singur conglomerat de magmă.

Pe măsură ce erupția a progresat, lacul a fost distrus și în cele din urmă sistemul s-a metamorfozat într-un stil mai „uscat” de vulcanism.

În același timp, erupția a evoluat într-un eveniment mult mai complex sub suprafață. În loc să fie alimentat de o cameră de magmă, se pare că a provocat o secvență în cascadă, cu cinci corpuri de magmă care au erupt în același timp.

Țara îngropată în cenușă vulcanică

Cantitatea de cenușă eliberată de erupție a fost uluitoare.

Mare parte din Insula de Nord – și chiar Insula Chatham – ar fi fost acoperite de un strat de 30 cm de cenușă.

Zonele și mai apropiate de erupție au fost îngropate sub 4,5 m de cenușă. Erupția a eliberat 2.300 kilometri cubici de material vulcanic – cât să îngroape întreaga Nouă Zeelandă, sub munți de 9 m de cenușă, dacă s-ar fi împrăștiat în mod egal între Cape Reinga și Invercargill.

Astăzi, Zona Vulcanică Taurpo rămâne unul din cele mai active și puternice sisteme vulcanice din lume.

Chiar dacă supererupțiile precum cea din Whakamaru sunt rare, vulcanul Taupo a produs erupții mai mici, dar tot devastatoare, în decursul istoriei.

Autorul recomandă: