Frații Andrew și Tristan Tate, ajunși în Rusia pentru a participa la Forumul Economic de la Sankt Petersburg, au vizitat recent o tabără de antrenament militar a rușilor, unde au condus un tanc, au tras cu arma, au folosit un aruncător de flăcări pentru a-și aprinde un trabuc și au cântat melodia Katiușa. După ce filmările s-au împânzit pe paginile de socializare, unii utilizatori au început să ceară armatei ucrainene să trimită drone și rachete asupra fraților Tate.
Armata Ucrainei a ținut însă să precizeze că Andrew Tate nu este o țintă militară legitimă în temeiul dreptului internațional, în ciuda reputației sale controversate și a comportamentului provocator.
„Faptul că o persoană se comportă ca un ticălos nu o transformă într-o țintă militară legitimă în conformitate cu dreptul internațional. Urcarea pe un tanc de dragul faimei pe internet nu este suficientă pentru a fi considerat combatant. Să facă ceva care va îndeplini aceste criterii [de combatant] și apoi vom vedea. Până atunci, ne vom păstra dronele pentru ținte militare reale”, au declarat surse din armata Ucrainei.

Pe de altă parte, „dacă Tate va apărea vreodată în zona de responsabilitate a operatorilor ucraineni, decizia va fi destul de rapidă”, au remarcat Forțele Sistemelor de Drone, adăugând că în prezent el este departe de linia frontului.
Andrew și Tristan Tate au devenit faimoși datorită activității lor pe rețelele de socializare și a declarațiilor provocatoare. Andrew Tate are milioane de fani în întreaga lume și postează în mod regulat conținut care atrage critici pentru declarațiile sale sexiste și promovarea unui stil de viață agresiv.
În decembrie 2022, Andrew și Tristan Tate au fost arestați în România. Andrew a fost acuzat de viol și trafic de persoane, în timp ce Tristan a fost acuzat de trafic de persoane. Ambii au negat acuzațiile și au fost plasați în arest la domiciliu pentru o perioadă. Mai târziu, în august 2024, autoritățile române au formulat noi acuzații împotriva fraților Tate, inclusiv pentru relații sexuale cu o minoră și trafic de minori.