Prima pagină » Știri externe » Anunțul zilei vine din Pakistan, care mediază negocierile SUA-Iran. În cât timp ar urma să se încheie acordul între americani și iranieni

Anunțul zilei vine din Pakistan, care mediază negocierile SUA-Iran. În cât timp ar urma să se încheie acordul între americani și iranieni

Premierul Pakistanului Shehbaz Sharif a spus că acordul de pace dintre SUA și Iran ar putea fi încheiat în 24 de ore. 

Purtătorul de cuvânt al ministerului iranian de Externe, Esmaeil Baghaei, susține că acordul de la Islamabad nu va putea fi semnat mâine, ci în câteva zile.

Baghaei îndeamnă prudență în comentariile privind data semnării.

Shehbaz Sharif, premierul Pakistanului, și Abbas Araghchi, ministrul iranian de Externe. Sursa Foto: Biroul premierului Pakistanului

Shehbaz Sharif, premierul Pakistanului, și Abbas Araghchi, ministrul iranian de Externe. Sursa Foto: Biroul premierului Pakistanului

Premierul Pakistanului: Acord de pace semnat în 24 de ore

Premierul Pakistanului a scris pe X că se așteaptă ca SUA și Iran să semneze un acord de pace în următoarele 24 de ore.

„Suntem mai aproape de un acord de pace ca niciodată. Finalizarea fiind așteptată probabil în următoarele 24 de ore, Pakistanul se pregătește pentru semnarea electronică a acordului de pace imediat după aceea, urmată de discuții la nivel tehnic săptămâna viitoare.”

Vineri seară, prim-ministrul pakistanez Shehbaz Sharif a spus că delegațiile SUA și Iran au ajuns la un acord în urma negocierilor.

„S-a ajuns la textul final, convenit, al cordului de pace” între SUA și Iran, a spus premierul, potrivit Al Jazeera.

Iranul confirmă: „Un acord n-a fost niciodată mai aproape”

Sharif a postat la scurt timp după ce ministrul iranian de Externe Abbas Araghchi a declarat că un acord „nu a fost niciodată mai aproape”. El a adăugat că „mass-media ar trebui să se abțină de la a face speculații”.

Mesajul a fost unul dintre cele mai clare de până acum din partea Iranului, indicând că un acord ar putea fi iminent.

Trump a respins știrile false

Trump a repostat declarația lui Araghchi pe contul său Truth Social.Cu puțin timp înainte de aceasta, președintele SUA a criticat rapoartele de la Fars News care dezvăluiau presupușii termeni ai acordului de pace, care nu au fost publicați.

Vicepreședintele american JD Vance, într-o postare pe X, a negat, de asemenea, că activele înghețate ale Iranului vor fi eliberate imediat.

„Acordul este structurat astfel încât să se asigure că preocupările SUA și ale aliaților săi sunt prioritizate și că, dacă Republica Islamică Iran își îndeplinește obligațiile, atunci beneficiile economice vor veni către ei și către întreaga regiune”, a scris Vance.

„Acest acord are potențialul de a reface regiunea și de a stabili o pace durabilă.”


Sursa Foto: Profimedia

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Mișcarea MAGA s-a prăbușit!” Traian Băsescu, REACȚIE după victoria democraților în SUA
Digi24
Primele reacții venite din Rusia după înfrângerea republicanilor lui Trump în alegerile din SUA
Cancan.ro
Roxana Vașniuc, acuzații GRAVE la adresa fostului soț. Motivul pentru care vedeta nu își poate vedea fiica
Prosport.ro
Anamaria Prodan și Ronald Gavril, întâlnire de 7 stele cu legenda americanilor: „El a avut grijă de mine în SUA. Îl vom aduce în România”. EXCLUSIV
Adevarul
Grindeanu a intrat deja în conflict cu un ministru tehnocrat. Suspiciuni de „bolojenism” SURSE
Mediafax
Pleacă sau rămân militarii americani în România? Ce a aflat ministrul de Externe de la omul lui Trump de la Pentagon
Click
Monica Davidescu și Aurelian Temișan au vrut să adopte o fetiță din Senegal. Ce i-a împiedicat
Digi24
George Simion, vizită fulger în SUA. Cu cine s-a întâlnit șeful AUR: „Trump a avut dreptate în toate privințele”
Cancan.ro
'Nostradamus al Americii', profeție ÎNGRIJORĂTOARE pentru 2028: 'Al 3-lea Antihrist va fi nimicit'
Ce se întâmplă doctore
Diabetul nu afectează doar pancreasul. 7 organe pe care le poate afecta în tăcere, dacă lași glicemia să crească
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Mașina Zilei: Ford Focus din 2017 cu motor Ecoboost. Cu ce dotări vine acest exemplar?
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Mumiile incașe dezvăluie drogurile utilizate în timpul sacrificiilor umane
Mediafax Italia
NEWS ALERT. A murit Nadia Santini! Ce se va întâmpla cu moștenirea ei?!
Mediafax Spania
Reguli NOI în trenuri! Ce obligații vor avea pasagerii?!