Prima pagină » Știri politice » Deadline de la Cotroceni. Nicușor Dan pune presiune pe partide: „Ar fi bine să avem un guvern până marți”

Deadline de la Cotroceni. Nicușor Dan pune presiune pe partide: „Ar fi bine să avem un guvern până marți”

Gilda Popa

Președintele Nicușor Dan a declarat joi, în Polonia, imediat după Summitul Flancului Estic al NATO, că se aşteaptă ca partidele să vină la el cu o propunere de majoritate politică pentru noul guvern. „Ar fi bine să avem un guvern până marţi”, a delimitat șeful statului deadline-ul pe care și l-a propus pentru ca al treilea premier desemnat să ajungă la vot în Parlament cu o formulă de Executiv agreată de partide.

Vineri, șeful statului ar urma să se întâlnească cu liderii partidelor parlamentare, care au ca temă să negocieze și să prezinte soluțiile lor pentru ieșirea din criza politică.

Președintele pune, astfel, presiune pe partidele parlamentare să închidă negocierile pentru formarea noului Executiv și avertizează că România nu își mai poate permite prelungirea crizei politice. Șeful statului afirmă că un guvern trebuie instalat până marți, înainte de intrarea Parlamentului în vacanță. El a invocat  termenele asumate prin PNRR (31 august) și cere formațiunilor politice să vină cu o majoritate clară și o soluție responsabilă.

”Pentru România e important, pentru că avem miza până la 31 august a banilor din PNRR, e important să avem un guvern cât mai repede, şi, pentru că parlamentarii vor intra în vacanţă parlamentară marţi, ar fi bine să avem un guvern până marţi. Asta e ce pot să vă spun în momentul ăsta”, a spus preşedintele, după participarea la Summitul Flancului Estic.

Nicușor Dan despre negocierile politice: „Rezultă de acolo cel puţin o soluţie”

Despre negocierile partidelor, şeful statului a spus: ”Eu cred că suntem toţi oameni serioşi şi în consultarea publică pe care am avut-o acum două zile, am avut nişte declaraţii politice. Dacă punem cap la cap în mod logic acele declaraţii politice care s-au făcut în faţa dumneavoastră, rezultă de acolo cel puţin o soluţie. Am văzut în declaraţiile publice disponibilitate pentru o soluţie, cel puţin pentru o soluţie”.

Nicuşor Dan a menţionat că aşteaptă de la partide să vină cu o majoritate.

”Eu aştept ca partidele să vină la mine cu majoritate. Cred că după două luni, noi toţi, cetăţenii, în ţara asta, putem să aşteptăm de la partidele politice o propunere de majoritate. (..) Din declaraţiile publice, acea soluţie care se preconiza era o soluţie de guvern minoritar, susţinută de o majoritate”, a explicat preşedintele.

Întrebat dacă se aşteaptă ca partidele să vină cu o singură variantă de premier, Nicuşor Dan a răspuns: ”Eu mă aştept la responsabilitate. După două luni, soluţii de majoritate”.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„2,5 milioane de euro în doar jumătate de zi”. Bogdan Ivan îl pune la zid pe Bolojan
Digi24
Alertă la Costinești după ce pe plajă a fost descoperit un obiect suspect
Cancan.ro
Aceste pensii cresc cu 210 lei, de la 1 ianuarie 2027. Care sunt pensionarii din România care se vor bucura de această majorare
Prosport.ro
„Doamna Diana, ne omorâți”. Imagini incendiare cu fosta soție a lui Claudiu Niculescu, în costum de baie
Adevarul
În ce condiții poate conduce o persoană cu epilepsie. Ce prevede legea în cazul accidentului din Brașov
Mediafax
„Nu uitați că președintele e matematician!” Eugen Tomac explică de ce Nicușor Dan întârzie să desemneze premierul
Click
Coșmar pentru pasagerii unui zbor Ryanair. Oamenii au leșinat și au vomitat după ce au stat blocați în avion
Digi24
„Nu va mai fi nici Moscova, nici Sankt Petersburg”. Ideologul lui Putin, teorie apocaliptică despre „probabilul” război nuclear
Cancan.ro
4.000 lei amendă tuturor românilor care locuiesc la casă și fac acest lucru în curte, crezând că nu îi vede nimeni
Ce se întâmplă doctore
Cum arată casa de 21 de milioane de dolari în care locuiesc Meghan Markle și Prințul Harry. „Este vindecător. Te simți liber”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Exclusiv | Cum arată noile camere de rovinietă inteligente, montate de CNAIR. Calculează câți KM a parcurs o mașină
Descopera.ro
Legumele din întreaga lume dispar. Iată cum ne afectează, fără să știm, alimentația
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BUBULINA: – Facem dragoste de trei ori pe săptămână!
Descopera.ro
Fostul președinte al unei țări a fost condamnat la moarte